Prin cerul de jos
întârzietorilor
Nu căuta prin gromovnice numele poeților dispăruți
acolo pe file alchimice unde mai pâlpâie
smaraldul rubinul berlantul
specii lunatice stau tulburate fulgere – laser oglinzi
tunete cu sunet scălâmb
de suflet care încă mai strigă după trup
Alt cuib ocrotitor și-a aflat teama de moarte
pe urma norului ce își măsoară umbra
cu pasul lunecos al unei monahii
printre lichenii puberi ai pietrelor de râu
Sub cerul lăcrimat și sfânt ca mirul
câte cruci la răspântii atâtea flori de câmp
își vor fi-ntins grumazul pe rănile tăcute
ale copilei când își tunde părul
pierzându-și totodată mirosul cărnii dulci
Ia aminte la cerul de jos – un pântec enorm
asudă și geme gata de jertfa
pe care Mamă ai îngăduit-o
taina fecioarei ce trece în femeie
a femeii întoarsă-n fecioară
tu ai vegheat cu grija Născătoarei
la prima mea scaldă eu abia martoră
la atingerea apei din urmă
O, fericită întristare
Petru Iacov Ioan
la ceasul învierii de vară