Poemul săptămânii de Lucia Negoiță

Prin cerul de jos

întârzietorilor

Nu căuta prin gromovnice numele poeților dispăruți

acolo pe file alchimice unde mai pâlpâie
smaraldul rubinul berlantul
specii lunatice stau tulburate fulgere – laser oglinzi
tunete cu sunet scălâmb
de suflet care încă mai strigă după trup

Alt cuib ocrotitor și-a aflat teama de moarte

pe urma norului ce își măsoară umbra
cu pasul lunecos al unei monahii
printre lichenii puberi ai pietrelor de râu

Sub cerul lăcrimat și sfânt ca mirul

câte cruci la răspântii atâtea flori de câmp
își vor fi-ntins grumazul pe rănile tăcute
ale copilei când își tunde părul
pierzându-și totodată mirosul cărnii dulci

Ia aminte la cerul de jos – un pântec enorm

asudă și geme gata de jertfa
pe care Mamă ai îngăduit-o

taina fecioarei ce trece în femeie
a femeii întoarsă-n fecioară

tu ai vegheat cu grija Născătoarei
la prima mea scaldă eu abia martoră
la atingerea apei din urmă

O, fericită întristare

Petru Iacov Ioan
la ceasul învierii de vară