După cum ne avertizează o notă aflată în fruntea volumului, Ucenicia bătrânului alchimist este ediția a doua, revăzută și adăugită, a cărții de debut al lui Octavian Soviany, carte apărută în 1983 la Editura Dacia. Recenta versiune a văzut lumina tiparului la Editura Tracus Arte, având în chip de prefață un text elogios semnat de Constanța Buzea, publicat inițial în nr.1 din 1988 al revistei Amfiteatru. Inspirat de unul dintre poeme, titlul acestuia este metaforic: Târguri de fructe, târguri de flori. Autoarea este fascinată de versurile acestui alchimist al versului, un „supus ucenic la curțile baladei, rondelului, sonetului, matematicii ritmurilor stelare“. Constanța Buzea remarcă „geniul spontan al vocabularului“, dar și ecourile din creațiile unor poeți precum Mateiu I. Caragiale, Leonid Dimov și Șerban Foarță. Exegeta reține rafinamentul exemplar al poetului, admiră „indestructibilul labirint al vocabularului“, misterul, imaginația luxuriantă. Remarcă predilecția poetului pentru poeziile cu formă fixă, ceea ce asigură muzicalitatea versurilor.
Volumul Ucenicia bătrânului alchimist reunește patru secțiuni distincte: Miorița și alte balade, Căruța lui Tespis, Cealaltă naștere și Ucenicia bătrânului alchimist. Pe urmele reprezentanților Cercului literar de la Sibiu, Octavian Soviany redescoperă valențele legendare ale baladei. Poetul este un trubadur modern, care ne transpune într-un timp arhaic, încărcat de mitologie. Recursul la baladă constituie o modalitate de a împleti faptele istorice eroice cu proiecția în fantastic. Înainte de toate, Soviany rescrie Miorița printr-un triptic liric original. Urmează Balada lui Talion, Balada lui Petru Cercel, Ion-Vodă, Balada lui Iancu etc. Jocul intertextual este prezent din plin în Altă carte pentru fiica lui Huru/ Ion-Vodă îi scrie doamnei Voichița. Titlul trimite la celebra cronică a lui Huru, pentru a prelua apoi forma unei scrisori adresate de către domnitorul grav rănit doamnei sale. Mâhnita poveste a inorogului pare a fi inspirată din scrierile lui Dimitrie Cantemir sau din celebrele Texte pentru Phoenix ale lui Șerban Foarță. Soviany redescoperă figura miraculoasă a licornei, o întruchipare a purității.
Intitulat Căruța lui Tespis, cel de-al doilea grupaj liric se inspiră din viața primului actor profesionist din istoria teatrului. Acesta este considerat inventatorul tragediei, numele lui fiind asociat cu cel al primei persoane care, în 534 î.Hr., a pus în scenă o tragedie. Titlul Căruța lui Tespis sugerează ideea că ne găsim în fața unui actor ambulant. Având dimensiuni mai ample, poemul pune accent pe ideea de spectacol. Ineditul perspectivei constă în faptul că autorul se include și pe sine în reprezentație. Eretic ignorat de Nicolas Boileau, teoreticianul clasicismului, Soviany se declară un elev al lui Watteau, un libertin autor de „fabliau“-uri, scurte povestiri versificate de factură comică, extrem de populare în Franța secolului al XII-lea și al XIII-lea. Pornind de aici, poezia însăși se transformă într-o „sărbătoare galantă“. Alături de balade, în volum încep să apară tot mai multe sonete. Uneori, asemenea lui Dante, poetul este „Plimbat prin limburi de Virgil“, care se transformă în marele model al artei. Forma fixă le conferă versurilor un plus de muzicalitate. Referințele culturale rămân în continuare importante. Astfel, poetul recunoaște că a trecut și pe la școala lui Aristotel. Întorcându-se la „secolul baroc“, creația se transformă într-un interesant spectacol ludic. Atmosfera medievală este redescoperită și amplificată în sugestiva Baladă a târgului de flori.
Ciclul Cealaltă naștere reunește un număr de nouă poeme. Sub influența lui Horațiu, Octavian Soviany elaborează propria sa legendă a secolelor (Carmen saeculare). Existența se găsește sub semnul degradării, a marii treceri. Poemele sunt niște reușite miniaturi, ce prelungesc atmosfera ciclurilor anterioare.
Titlul volumului este conferit de ciclul Ucenicia bătrânului alchimist. Asemenea unui menestrel medieval, Octavian Soviany ne spune o poveste despre athanorul în care are loc miracolul genezei versurilor. Baladinul rostește povestea alchimistului Benedict, cel care preface în aur „vreascurile de santal“. Numele lui nu este ales la întâmplare, acesta fiind cel care „le zice bine“. Un alt personaj important al poemelor este Basilisa „cea cu țâțele de ceară“, o întruchipare a idealului feminin, dar și un simbol al iubirii inaccesibile. Alchimistul trimite și la un alt personaj cu nume simbolic, miss Eulalie, adică cea care povestește frumos. Livrescul și ludicul completează o atmosferă sumbră, decadentă. Preluând forma unor adagii, pe lângă balade, ciclul conține și un grupaj de sonete semnate de același Benedict „înainte și după pierderea Basilisei“. Menestrelul zugrăvește o lume în crepuscul, aflată în plină descompunere.
Marcând un debut strălucit, poemele reunite în volumul Ucenicia bătrânului alchimist nu și-au pierdut strălucirea de odinioară. Este vorba despre cartea unui virtuoz, ce anticipează universul volumelor de mai târziu.
