Puțini poeți din literatura noastră au fost atât de controversați: și elogiile, și contestările, alternative sau concomitente, au fost făcute la o înaltă temperatură a convingerilor, pătimaș, unilateral. Înainte de a fi poet, Andrei Mureșanu este un mit, un simbol, o conștiință civică exemplară. A intrat definitiv în triada de aur a Revoluției transilvane de la 1848: Simion Bărnuțiu, Avram Iancu și Andrei Mureșanu – Ideologul, Luptătorul și Poetul. Așa l-a văzut Eminescu în Epigonii și în poemele postume ce i le-a dedicat: „Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet“, mai ales prin Răsunet, cunoscut de întreaga suflare românească prin începutul abrupt de vers: „Deșteaptă-te, române“, – deși Eminescu a cunoscut aproape toată creația poetică a lui Andrei Mureșanu. Un răsunet este nu numai o poezie nemuritoare, dar și poezia care sintetizează aspirațiile eterne ale unui popor: libertate, unitate și demnitate națională. Ca și în Discursul de la Blaj al lui Simion Bărnuțiu, cu care face admirabilă pereche (oratorie, poezie), cuvintele sunt puternic gravate, imprimându-li-se un timbru de alarmă. Că această poezie a devenit după 1989 imn național este consecința faptului că ne-a însoțit o istorie în care momentele de cumpănă și nădejde au găsit în accentele energice ale acestui „cântec fără moarte“ expresia cea mai potrivită: „Pe cărarea pregătirii plinirii vremii s-a arătat fiul lui Dumnezeu, a așezat în cursul veacurilor proroci, chemători cu glas dumnezeiesc, pentru a pregăti plinirea a ceea ce cobora din cer și a formării sufletului nou. Și au venit vestitori cu glas de arhangheli ai judecății și dreptății lui Dumnezeu. Unul dintre aceștia (….) este Andrei Mureșanu, care era întemeiat pe credința în Dumnezeu. De aceea glasul lui a răsunat neîntrerupt în sufletul neamului. Cuvântul lui a fost cuvânt de nădejde, cântare de leagăn, el a stăpânit toate sufletele de atunci încoace, a crezut în dreptatea lui Dumnezeu: Preoți cu crucea-n frunte căci oastea e creștină, – a strigat el. S-a cutremurat și cenușa înaintașilor în morminte… Purtătorii crucii suntem chemați să ne așezăm în fruntea oștirii.“(P.S. Iuliu Hossu – Discurs la solemnitatea dezvelirii statuii poetului Andrei Mureșanu, Bistrița, 1938). Este îndeobște numit autorul unei singure poezii. Departe de a fi o depreciere așa cum cred unii, este o superlativă recunoaștere. Alții se străduiesc să devină nemuritori prin mai multe tomuri și nu reușesc. Să reușești printr-o poezie este o performanță pe care în literatura noastră cred că a mai atins-o basarabeanul Alexei Mateevici cu poezia Limba noastră. Andrei Mureșanu este poetul deșteptării și demnității naționale, Alexei Mateevici poetul limbii materne; pentru că Deșteaptă-te, române nu este numai programul Revoluției de la 1848, ci înmănunchează în stihurile sale de litanie și credință nestrămutată, aspirațiile sacre dintotdeauna ale poporului român, iar Limba noastră adună în silabele ei de imagini virtuțile perene ale neamului românesc. Prin această poezie Andrei Mureșanu mai are meritul de a fi cap de serie în lirica profetică ardeleană. Versul eminescian „Preot deșteptării noastre semnelor vremii profet“, – rămâne nu numai o excepțională caracterizare a poeziei sale, ci și cea mai dreaptă așezare a poetului în evoluția poeziei ardelene. Coșbuc și Goga, Aron Cotruș și Mihai Beniuc, Emil Giurgiuca și Ioan Alexandru vor continua mesianismul poetic al lui Andrei Mureșanu. Anii din urmă au reușit, prin efortul unor cercetători, să corecteze imaginea, totuși simplificatoare de „autor al unei singure poezii“ adăugând personalității sale o fațetă mai puțin cunoscută, a gazetarului Andrei Mureșanu, unul din cei mai însemnați publiciști din secolul al XIX-lea prin articolele tipărite în coloanele „Gazetei de Transilvania“, ale „Foii pentru minte, inimă și literatură“ și mai ales „Telegraful Român“, articole care-i conturează efigia unui adevărat educator național: „Eu nu sunt literat și nici scriu pentru literații carii n-au trebuință de a mea povață. Înaintea ochilor mei stă ziua-noaptea, poporul cel de rând, de a cărui înaintare în cultură, bunăstare și înflorire materială și spirituală m-aș bucura din adâncul sufletului; …el este – după puțin însemnătoarea mea părere – acea parte constitutivă la trupina unei nații, de la a cărei cultură sau orbire, însuflețire sau amorțire, viață sau moarte, atârnă pentru totdeauna apunerea sau ridicarea, înflorirea sau cotropirea întregei nații.“ Puțini poeți din literatura noastră au inspirat atâtea ode omagiale: de la Iosif Vulcan, contemporanul poetului, și până la Ioan Alexandru, contemporanul nostru, poeziile pe această temă adeveresc mai mult ca orice pagină de istorie literară profunzimea metaforei eminesciene Preot deșteptării noastre. Scrie Geo Bogza: „În istoria noastră, pentru a ieși din nimicnicie, a fost nevoie de bărbați, iar în Moldova, în Muntenia și în Ardeal a pășit în arenă o întreagă generație cu fruntea înaltă și inspirată, tăiată din linia adâncă a voinței.“ Un asemenea bărbat a fost Andrei Mureșanu căruia conștiința patriotică românească i-a păstrat o vie recunoștință, nu numai prin florilegiul liric de ode omagiale, amintit mai sus, ci și prin limbajul plasticii sculpturale și picturale. În inima principalelor orașe, legate de viața și activitatea lui Andrei Mureșanu: Bistrița natală, Blajul studiilor liceale și teologice, Brașovul celor mai rodnici ani literari și gazetărești, Sibiul avatarurilor biografice – străjuiesc asemenea imagini dăltuite în bronz și piatră. Statuia lui Corneliu Medrea, din centrul Bistriței, are ca punct de plecare foarte cunoscuta imagine picturală datorată lui Mișu Pop. Și aici poetul se află într-o ținută impunătoare, cu mâna dreaptă ridicată, dar semnificația gestului e diferită: dacă la Mișu Pop înseamnă izbăvire, eliberare dintr-un trecut întunecat de suferințe, în sculptura lui Medrea poetul pare însăși conștiința trează a istoriei naționale, „sfânta carte unde este înscrisă gloria străbună“, pe care gestul poetului ne-o întipărește ca un permanent și mobilizator memento. După Marea Unire, o serie de licee din Transilvania au ales pe Andrei Mureșanu, vizionarul unității noastre naționale, ca patron al liceului: liceul din Dej, Liceul pedagogic din Brașov, și bineînțeles, și înaintea lor liceul din Bistrița. Patronul liceului nu se alege întâmplător: el trebuie să aibă legătură cu tradiția culturală, științifică și literară a locului și, mai ales, să fie pentru profesorii și școlarii acelui liceu un titlu de mândrie și un îndemn pentru a consolida prin performanțele științifice și culturale prestigiul liceului, omagiind astfel pe cel care a împrumutat numele său școlii.