O legendă sau mai degrabă un fapt real consemnat în epocă și citat în volumul lui Alexandru Colțan Patru nobile adevăruri spune că, pentru transportarea textelor buddhiste dintr-o bibliotecă tibetană într-un alt loc, au fost necesare peste optzeci de cămile. Alexandru Colțan oferă cititorilor, într-o carte extrem de concentrată o sinteză a buddhismului și numai patru pagini de concluzii. E un efort considerabil de a aduna în puțin peste o sută de pagini ceea ce zecile de cămile s-au cocoșat pentru a purta dintr-o singură bibliotecă spre alta.
Autorul se referă la „filosofia indiană“ și face o istorie a ei începînd de la prima străvechime, cam cu 2500 de ani înainte de Hristos. Amestecul de religie, mitologie (cosmologii, panteonul zeilor și eroilor, în continuă modificare), filosofie incipientă este înfățișat cititorului care se vede obligat să facă apel la bibliografia domeniului. Toate acestea creează o „atmosferă buddhistă“ care îl premerge pe Buddha. Trebuie să recunoaștem că încrengătura inextricabilă de concepții, credințe, practici liturgice și non-liturgice, tehnici de meditație, literatură filosofică este un obstacol serios pentru oricine vrea să cunoască fenomenele. Apoi acest compozit cu fibre disperse este întins pe o suprafață geografică enormă și are o devenire temporală de sute de ani pînă la Buddha (Gautama Siddartha) și alte secole după existența lui.
În volumul lui Alexandru Colțan, buddhismul este privit ca o formă de filosofie și anume una practică și nu ca o religie. Concepția binelui suprem, „de a nu te naște“, se combină cu posibilitatea practică de a atinge Eliberarea (Al Patrulea Adevăr), parcurgînd Nobila Cale Octuplă. Buddhismul are o dimensiune etică foarte evidentă care completează metodele evoluției individuale. Faptele omului au o încărcătură morală. Autorul remarcă o convergență a unor concepții filosofice și religioase în interpretarea morală a existenței. Astfel, iertarea greșelilor, apropie învățătura buddhistă de Noul Testament. „Filosofia datoriei“ care este un concept confucianist se acordă cu etica buddhistă. Toate acestea constituie desigur explicații pentru lărgirea ariei de cuprindere a buddhismului și mai ales extinderea spre Estul Asiei. Toleranța concepțiilor face din el o modalitate filosofică și (simili)religioasă ușor de integrat oricărui sistem de gîndire și adaptabilă pe orice strat social – spre deosebire de creștinism, buddhismul nu critică posesiunea de bunuri. Popularitatea buddhismului, chiar în lumea contemporană și occidentală, este un efect al unor asemenea cauze.
Buddhismul vede existența ca fiind marcată de suferință și propune o cale de eliberare spirituală. Taoismul, în schimb, consideră că suferința apare atunci cînd omul se îndepărtează de ritmul natural al universului. Astfel, buddhismul este mai orientat spre disciplină și practică spirituală, în timp ce taoismul favorizează armonia spontană și echilibrul cu natura. Aceasta explică întrucîtva popularitatea superioară a celui dintîi și pătrunderea sa în teritoriul Chinei taoiste. Buddhismul, ca și confucianismul de altfel, promovează comportamentul moral, autocontrolul și ideea că ființa umană trebuie să se perfecționeze, să evolueze. Cele trei tipuri de spiritualitate sînt în fapt, convergente și asta explică felul în care au influențat semnificativ cultura, educația și modul de viață al asiaticilor, pînă în zilele noastre.
În concluziile sale, tot atît de concentrate ca și întregul volum, Alexandru Colțan se referă la actualitatea concepției buddhiste care oferă „un model“ în lumea contemporană a tehnologiilor. Întreaga sa expunere este echilibrată, argumentată, tratată cu limpezime. Cartea nu este o pledoarie pentru buddhism, ci o explicare a temeiurilor sale, de altfel presupun că autorul este creștin și nu are nicio aplecare pentru prozelitism. Buddha (Gautama) însuși a încurajat răspândirea învățăturilor sale prin exemplu personal, dialog și convingere pașnică. Buddhismul s-a extins mai ales prin călugări, comercianți și contacte culturale, ajungînd din India în China, Japonia și Asia de Sud-Est. Această religie nu s-a concentrat asupra convertirii (forțate) și a coexistat adesea cu tradițiile locale. De aceea, buddhismul este perceput ca o „religie“ mai tolerantă.
Ca un cititor puțin inițiat în filosofiile orientale, dar sincer interesat de ele, am găsit în volumul lui Alexandru Colțan multe informații bine sistematizate și prețioare, precum și o bibliografie pe care îmi propun să o studiez, măcar parțial, mai ales că-mi lipsesc, pentru aducerea ei, cămilele necesare. Cartea se dovedește utilă și interesantă.