Joan Frigolé a supus unei ample analize teatrul lui Federico García Lorca din punctul de vedere al etnologiei (Un etnólogo en el teatro. Ensayo antropológico sobre Federico García Lorca, Muchnik Editores, Barcelona 1995). Capitolul rezervat poemului tragic Yerma (pp. 58-83) cercetează trei teme importante: procreația, fecunditatea și pelerinajul. Autorul nu ia însă în considerare tema păstorului, căruia îi atribuim un rol deosebit de important, chiar în geneza poemului tragic.
Păstorul este unul dintre cele două personaje ale cunoscutei romanțe spaniole fixate în scris în anul 1421, de studentul Jaume de Olesa, sub titlul Romance de la gentil dama y el rustico pastor; variantele mai noi poartă titlul La dama y el pastor. Atât variantele mai vechi cât și cele mai noi ale acestui tip de romanțe spaniole prezintă o doamnă frumoasă, care invită păstorul la o siesta, făcându-i cele mai atrăgătoare oferte: pat bun, mâncare și băutură, îmbrăcăminte și încălțăminte, mijloace de deplasare, o petrecere și chiar propriul ei corp, dar acesta le refuză pe toate, cu argumentul că animalele lui sunt pe munte și că la ele trebuie să se ducă. Unii au tras concluzia că păstorul ar fi un tontoron și au inclus variantele acestei romanțe în colecțiile lor în capitolul mujeres seductoras.
În Yerma, García Lorca pare să fi descoperit sensul arhaic al vechii romanțe, și anume, pasiunea femeii pentru păstor are ca scop împlinirea dorinței ei aprinse de a avea copii. Se știe că, la începutul secolului al XX-lea, Lorca l-a însoțit pe Ramón Menéndez Pidal în cercetările lui de teren în Andaluzia, unde romanța se cânta frecvent și continuă să se cânte și în zilele noastre; examenul paralel între «poema trágico», Yerma, și romanța La dama y el pastor scoate în evidență faptul că aceasta din urmă a constituit punctul de pornire al dramaturgului în crearea poemului tragic Yerma; într-adevăr, nici romanța populară și nici poemul lui Lorca nu vorbesc despre un bărbat oarecare, ci de un păstor, a cărui virilitate e foarte apreciată în literatura populară; pe de altă parte, Lorca creează un tip de femeie departe de ceea ce denumesc unele versiuni moderne ale romanței mujer tan amorosa, și creează un personaj-victimă, deoarece omul modern o consideră sterilă, incapabilă să ajungă în stare binecuvântată, ceea ce reprezintă dorința cea mai arzătoare a oricărei femei. E o lege a firii, ca femeia să-și dorească un soț, dar îndată după aceea își dorește copii.
În poemul tragic apar protagoniștii romanței, doar că doamna fără nume în romanță e denumită Yerma, adică Sterila, iar păstorul, anonim și el în romanță, devine Victor, ceea ce sugerează că el iese învingător din situația dată. Astfel, prin însăși denumirea personajelor principale ale poemei, Lorca dă întregii acțiuni alt sens decât în versiunile moderne ale romanței, poate chiar sensul aflat la originea acesteia, dar pe care îl lasă să răsune oarecum în surdină; căci el introduce în scenă al treilea personaj, pe Juan, soțul Yermei, care e preocupat exclusiv ca ogoarele lui să fie roditoare și lucrează zi și noapte pe câmp, fără a lua în seamă dorințele soției.
Nu rezultă prea clar dacă doamna poemei tragice este cu adevărat sterilă, cum ne spune însuși numele ei, sau mai degrabă nu are soțul necesar fecundării; căci ea încearcă zadarnic să ajungă în stare binecuvântată prin mijloace magice (concursul unei vrăjitoare) sau religioase (pelerinaj), dar în suflet mai poartă ecouri ale primei ei iubiri, care a fost tocmai păstorul Victor, iar dorința ei de a deveni mamă e atât de puternică, încât dezvoltă sentimente de ură față de propriul soț, Juan, pe care, în cele din urmă, îl sugrumă.
Romanța nu explică în niciun fel marea pasiune a personajului feminin pentru păstor, dar ea rezultă din promisiunile făcute acestuia, în cazul că ar accepta o siesta cu ea. Deducem însă din refuzul lui că se află sub interdicție: după expresia lui, el trebuie să meargă la vitele lui pe munte, căci altfel acestea se vor pierde; numai puține variante sugerează alte motive ale refuzului, cum ar fi defecte fizice ale femeii sau pasiunea ei exagerată pentru relații sexuale (mujer tan amorosa). Până la un punct, Yerma este o variantă a doamnei din romanța populară, dar Lorca dă sens pasiunii erotice vizibile în romanță, verbalizând dorința acesteia de a avea copii.
Ce aflăm din poemul lorchian despre relația Yermei cu păstorul? În actul întâi, cadrul al doilea, Yerma aude cum cânta păstorul Victor în versuri care creează atmosfera din cunoscuta romanță: «Y qué voz tan pujante. Parece un chorro de agua que te llena toda la boca» (Federico García Lorca, Obras completas, ed. Arturo del Royo. Madrid, Aguilar 1964, pp. 1295-6). Versurile conțin întrebarea, rostită de trei ori, de ce dormi singur, păstorule? În plapuma mea de lână ai dormi mai bine:
¿Por qué duermes solo, pastor?
¿Por qué duermes solo, pastor?
En mi colcha de lana
dormirías mejor.
¿Por qué duermes solo, pastor?
Yerma continuă în același ton, parcă ar fi vorba de un text dinainte știut, preluând rolul protagonistei din romanță. Imaginile rostite de ea scot în evidență asprimea vieții de păstor, pe care o pune în balanță în puține cuvinte: de ce dormi singur, păstorule, plapuma ta e de piatră sură, cămașa ta e de brumă:
¿Por qué duermes solo, pastor?
En mi colcha de lana
dormirías mejor.
Tu colcha de oscura piedra,
pastor,
y tu camisa de escarcha,
pastor.
Argumentele ei au aceeași funcție, ca ale doamnei din romanță, adică sunt menite să îl convingă despre nevoia de a-și schimba modul de viață. Ca doamna din romanță, Yerma menționează cămașa, patul, perna, adăugând motivul că, în singurătatea lui montană, i se pare că aude o voce de femeie, aluzie la viața lui sexuală, care poate fi confundată cu un susur de apă:
juncos grises del invierno juncos
en la noche de tu cama.
Los robles ponen agujas,
pastor,
debajo de tu almohada,
pastor,
y si oyes voz de mujer
es la rota voz del agua.
Pastor, pastor.
Nu e întâmplător faptul că refrenul, care se repetă neregulat (după unu, două sau trei versuri), aici e rostit de două ori: pastor, pastor, subliniind, ca într-o simfonie, intensitatea dorinței de care e stăpânită femeia. În fine, ultimele patru versuri sunt de o pronunțată tristețe. Ele fac legătura între mediul de viață al păstorului și destinul lui, reprezentând un fel de culme a neajunsurilor trăite de acesta pe munte (ierburile amare, spinul de grozamă), care i-au omorât copilăria.
¿Qué quiere el monte de ti,
pastor?
Monte de hierbas amargas,
¿qué niño te está matando?
¡La espina de la retama!
Se poate vedea că dramaturgul-poet e interesat în principal de un singur motiv al romanței: dormir, adâncit și diversificat: elementele dormir solo, mi colcha de lana și dormirías mejor apar în opoziție cu: colcha de piedra, camisa de escarcha, almohada, voz de mujer; cu excepția ultimei imagini, toate sunt recreate de Lorca, după modelul romanței, în funcție de nevoile poemului tragic. Scene și motive luate din viața satului, despre cea mai mare dorință a unei femei căsătorite, procreația, apar în discuțiile cu femeia care o însoțește pe Yerma în drumul spre olivar – teren plantat cu măslini –, unde lucrează Juan, căruia îi duce mâncarea.
Pe olivar are loc însă și întâlnirea cu păstorul Victor, o legătură din care plutește ceva în aer, sugerată discret de poet; auzindu-l cântând, Yerma zice: „Ce voce bărbătească. Pare un șuvoi, care îți umple gura de apă“. Ea îl întreabă: „Ce ai aici? (Arată obrajii). Victor: Unde? Yerma (se ridică și se apropie de Victor). Aici…, în obraz“ (mejilla, p. 1297). Păstorul nu pare să dea nici cea mai mică atenție acestei încercări de apropiere cu reflexe erotice, dar astfel a fost creat momentul de maximă tensiune erotică între ei, evidentă mai puțin în cuvinte și mai mult în tăcerea lor. Autorul adaugă: „Pauză. Tăcerea se accentuează și, fără cel mai mic gest, o luptă între cele două personaje“). Yerma, tremurând, zice că aude o voce de copil plângând, pe care o aude însă numai ea: e vocea copilului pe care și l-ar fi dorit, dar nu l-a putut avea. Yerma recunoaște: „Sunt iluziile mele. (Se uită la el fix, iar Victor se uită și el, încet, oarecum cu teamă)“, conștient că e pe punctul de a încălca prohibiția. Sentimente puternice bântuie inimile amândurora, dar acestea nu dau rezultat, deoarece chiar și contactul vizual e întrerupt de păstor, care nu suportă această încărcătură erotică și pleacă.
Relația dintre Yerma și Victor are o preistorie, dar și un epilog. „Când erai ciobănaș – zice ea – m-ai luat în brațe: nu-ți amintești? Nu se știe ce s-ar fi putut întâmpla“ (p. 1323). Și după întâlnirea de acum s-ar fi putut întâmpla ceva (ne)prevăzut, ceea ce rezultă și din faptul că, dându-și mâna la despărțire, „Yerma rămâne cu frică uitându-se la mâna dată lui Victor“ (p. 1325), părând că ar vrea să prelungească plăcerea creată de acel contact.
Cele trei personaje sunt foarte bine individualizate: Juan presupune o legătură sentimentală între Yerma și Victor, dar nu o verbalizează; Yerma se simte atrasă de păstor, căruia îi dă de înțeles, prin unele gesturi, sentimentele ei, dar acestea nu au rezultat, căci păstorul tace și pleacă. Ambii bărbați par să aibă în comun pasiunea pentru munca lor și lipsa de atenție față de dorințele rămase neîmplinite ale femeii. Dacă în romanță protagoniștii se află în dialog verbal, în poemul tragic vorbește tăcerea.
Toate scenele menționate arată că poemul își trage seva din romanță, dar dramaturgul dă pasiunii Yermei înțelesuri clare. Mai precis, dacă romanța ne-a prezentat o femeie care, în zilele noastre, nu face cea mai bună impresie asupra unui bărbat (păstorul zice că nu vrea să fie căsătorit cu o femeie care i se oferă), poemul lui Federico García Lorca – romanță șoptită – permite o interpretare cu totul nouă a celebrului text popular.
După lectura poemului simțim nevoia să ne întoarcem la romanța de circulație orală. Ne întrebăm: oare pasiunea erotică a protagonistei din romanță, puțin agreată de un bărbat, nu se explică tot prin dorința nestăvilită a ei de a avea copii? În acest caz, virilitatea recunoscută a păstorului i se pare a fi soluția promițătoare. Cu alte cuvinte, Lorca pătrunde mai adânc în psihologia doamnei din romanță și o reabilitează, dând senzualității ei un sens pozitiv: dorința de procreație. Sădită de Creator în sufletul femeii, această dorință ar putea fi satisfăcută cu concursul unui bărbat recunoscut pentru virilitatea lui, păstorul. Este o trăsătură care nu poate fi bănuită în romanță, dar, privită împreună cu poemul lui Lorca, romanța câștigă în adâncime psihologică, filozofică și morală. În această concepție, femeia e pasionată de dragoste pentru că numai astfel își poate procura fericirea de a avea copii. Dorința neștirbită a femeii este, la început, să aibă bărbat, dar, după aceea, este să aibă copii. Numai astfel, fericirea ei e deplină.
Concluzii
Nu cunoaștem o paralelă a romanței La dama y el pastor în afara lumii hispanice, respectiv sefarde, dar cântecul românesc al ciobanului care și-a pierdut oile și legendele privitoare la interdicția prezenței femeii la stână arată foarte clar din ce cauză refuză păstorul toate ofertele unei vieți la un nivel superior de confort. Ciobanul știe că nerespectarea castității pe timpul pășunatului îl expune pericolului de a-și pierde turma. Prin urmare, el refuză atrăgătoarele oferte ale femeii, deoarece are conștiința acestui străvechi tabú, atestat pentru prima oară în cea mai veche epopee a literaturii universale (Eposul celor 12 tăblițe de lut). E clar că prezența unei femei la stână ar duce implicit la neglijarea unora dintre obligațiile ciobanului față de turmă și ar avea ca rezultat risipirea ei. Clar este, de asemenea, că păstorul este obligat să respecte interdicția de a avea relații cu femeia în perioada pășunatului. În poemul său dramatic, Lorca privește femeia din perspectiva procreației, dând sens uman comportamentului, ciudat pentru unii, al femeii, în romanță. Supunerea ciobanului la castitate se datorează unor cauze de natură economică, dar are, în același timp, și conotații religioase. Locul în care femeia nu are acces devine unul sacru, iar păstorul împrumută trăsături ale păstorilor sfinți. În această interpretare, păstorul din La dama y el pastor nu este nici prost, nici misogin, nici pervers, ci un bărbat puternic, capabil să refuze tentațiile de orice fel (sex, hrană, îmbrăcăminte, distracție etc.), pentru a nu-și perde turma.
Prin conștiința lui profesională și prin tăria lui de caracter, păstorul face cinste branșei lui profesionale. Iar în erotismul femeii din romanță poate fi descoperită dorința naturală, nobilă, umană, de procreație. Poemul lui García Lorca proiectează o lumină favorabilă asupra personajului feminin al romanței și una mai puțin favorabilă.