Reviste literare – La Mongolu, un număr special
Am primit recent la redacție un număr din revista culturală independentă La Mongolu (nr. 23/ 2025). Numărul respectiv este unul remarcabil, neapărat de semnalat: el este dedicat unui eveniment semnificativ, petrecut în toamna anului trecut, la Cluj-Napoca: dezvelirea Monumentului Echinox, operă a sculptorului Nikolaus-Otto Kruch. Cu acest prilej s-au adunat în orașul de pe Someș echinoxiști de ieri și de azi. Iar redactorul-șef al revistei La Mongolu a avut lăudabila idee publicistică de a-i reuni cu texte despre Echinox pe scriitorii prezenți, a căror devenire literară e legată de spiritul Echinoxului și al Clujului. Astfel, semnează în publicația aflată în atenția noastră: Ovidiu Pecican („Secvențe echinoxiste din 1974 – 1975“), Horia Bădescu („Memoria începutului“), Ana Blandiana („Paradisul colegialității“), Mariana Bojan („Maestrul Jean și bunul său renume“), Ștefan Borbély („Poate că greșesc…“), Aurel Codoban („Echinox“), Dinu Flămând (poemul intitulat „Marin Sorescu“), Virgil Mihaiu („Monument Echinox anno 2025“), Gavril Moldovan („Echinox-ul m-a luat cu el“), Viorel Mureșan („În biblioteca lui Asurbanipal“), Nicolae Oprea („Pe firul amintirilor“), Mircea Petean („Echinox“), Irina Petraș („Echinoxul meu“), Marta Petreu („La a doua rodire a universității clujene“), Ion Pop („Un monument pentru Echinox“), Adrian Popescu („Legendele nu mor cum mor oamenii“), Nicolae Prelipceanu („…Plus nostalgia“), Ilie Rad („Despre spiritul echinoxist“), Zoltan Rostas („Plonjarea în aventură“), Ion Simuț („Două legende“), Traian Ștef („Prietenii mai învățați“) și Eugen Uricaru („Timpul, locul, oamenii“). Simpla parcurgere a numelor prezente în revistă dă o imagine edificatoare despre importanța acestei mișcări literare care a adus în literatura română un spirit nou, de elevație, pregnanță estetică și deschidere spre valorile europene și, totodată, a impus, iată, atâția scriitori, aceștia și alții încă, nume de valoare ale scrisului literar românesc. Are dreptate Adrian Popescu când scrie: „Azi revista Echinox, înființată în decembrie 1968 (cenaclul existase cu un an înainte) a devenit o legendă.“ Evocările semnate de scriitorii amintiți sunt însoțite de o bogată galerie de fotografii ale echinoxiștilor: timpul s-a scurs peste tinerii din revoluționarul an 1968, dar a trecut cu folos: cărțile lor sunt prețioase, rămân, numeroase, în patrimoniul nostru literar. În încheierea acestei note, se cuvine să amintim numele celor care, alături de Ovidiu Pecican, redactorul-șef, compun echipa redacțională a publicației clujene: în primul rând, editorul, Remus V. Pop MONGOLU; dar și Amalia Lumei (secretar general de redacție), și redactorii Dan Grădinaru, Hermina Csata, Jozsef Lukacs, Camelia Iuliana Radu. (Cronicar)
Diferența dintre Londra și București
După ani și ani, Cronicarul a ținut să revadă Londra. După vizită, întors acasă, a fost întrebat de un tânăr coleg curios, care nu călătorise niciodată în Anglia, cum e acolo, în comparație cu țara noastră. Cronicarul n-a știu ce să-i răspundă. Despre ce să-i vorbească mai întâi, sigur, referindu-se la centrul Londrei? Despre palatele pline de magnificență Westminster și Buckingham, despre impunătorul Big Ben, despre Westminster Abbey, despre Catedrala St. Paul, despre Galeria Tate Modern, pe frontispiciul căreia poți citi See great art from around the word și Tate Modern – Free and open to all, despre parcurile St. James, Green Park, Hyde Park, inundate, în plin centrul metropolei, de verdeață, de pace, de o liniște seculară, despre Tower Bridge și Millenium Bridge, despre Teatrul lui Shakespeare Globe, despre London Eye, despre Sky Garden, despre vibrantele Oxford Street și Trafalgar Square, unde dau exuberante reprezentații artiști stradali (muzicieni, dar și un poet!), despre cartierele cu zgârie-norii care amintesc de New York și Vancouver, despre monumentalitatea clasică magic împletită cu monumentalitatea postmodernă, despre serviciile impecabile, digitalizate, parcă venite din viitor, despre calitatea vieții și aspectul cosmopolit, civilizat, cuceritor al oamenilor de pe stradă (Oau, aici e peste tot în desfășurare un adevărat ritual al berii băute în grupuri mari, care socializează cu bună dispoziție!), despre calitatea oricărui produs cumpărat, despre excepționalele mijloace de transport în comun, cu trenul elegant și silențios care leagă Luton de capitală, cu o rețea de metrou eficientă, cu minunatele autobuze roșii, supraetajate și moderne (electrice sau hibride), despre toate astea și multe altele, toate încântătoare? Despre ce, mai întâi? Văzând ezitarea Cronicarului, colegul a încercat să-l scoată din încurcătură: cum e Londra în comparație cu Bucureștiul, într-o frază? Atunci, Cronicarul a avut o clipă de inspirație. Și s-a hotărât să nu încerce o descriere prețios-culturală, nici o propoziție sentențioasă gen Londra este centrul lumii, iar Bucureștiul…, ci, știindu-l pe interlocutor pasionat de fotbal și mare cunoscător, a ales să folosească o analogie simplă și foarte terre-à-terre: Diferența dintre Londra și București e diferența dintre Premier League, cu Arsenal, Manchester City, cu Arteta, Guardiola, Odegard, Rice, Saka, Haaland, Cherki, pe de o parte, și, pe de altă parte, campionatul autohton, cu Botoșani, CFR Cluj, Slobozia și Metaloglobus. Când a auzit comparația asta, colegul s-a luminat brusc la față și a zâmbit, cu aerul că a înțeles exact cum stau lucrurile. (Cronicar)
Despre legea timbrului cultural
Recent, Ministerul Culturii și Ministerul Finanțelor Publice au lansat un proiect de ordonanță de urgență de modificare a legii timbrului cultural, aflată în vigoare încă din anul 1994. Ceea ce reprezintă o inițiativă benefică, menită să optimizeze aplicarea acestei legi.
De îndată, AER (Asociația Editorilor din România) s-a năpustit asupra Uniunii Scriitorilor cu un potop de neadevăruri (pe românește, minciuni!), dezinformări și manipulări, într-o campanie de diabolizare a Uniunii Scriitorilor.
Între falsurile prezentate drept adevăruri de AER amintim aici câteva: din respectivul comunicat rezulta fals că ar fi vorba doar de timbru literar, când, de fapt, e vorba de timbru cultural, pentru sprijinirea creatorilor din toate genurile culturale, muzicieni, artiști plastici, cineaști, oameni de teatru, arhitecți și, da, scriitori. La noi în țară, acest timbru literar e vechi, nu datează din 1994, nici din perioada comunistă, cum induc în eroare editorii, ci a apărut în perioada interbelică, când din conducerea Societății Scriitorilor Români făceau parte scriitori ca Sadoveanu și Rebreanu. Adică, această formă de susținere a literaților români are o tradiție centenară. Apoi, AER sugerează că acum se introduce o „taxă pe citit“. Nimic mai fals, nu e o taxă pe citit, ci o formă de sprijin, și nu acum se introduce: legea actuală, repetăm, e în vigoare din anul 1994. Altă informație falsă: se sugerează că prin această lege Uniunea Scriitorilor ar încasa 3.000.000 de euro anual. Probabil atât s-ar cuveni să încaseze Uniunea Scriitorilor: aflăm și noi, cu acest prilej (iată, gura păcătosului adevăr grăiește…), chiar de la cei care ar fi fost obligați prin lege să vireze taxa de timbru și n-au făcut-o, cât ne datorau în realitate. Sumele virate efectiv au fost într-un procent ridicol de mic: nu 3.000.000 de euro anual e suma care a revenit până acum anual Uniunii Scriitorilor, ci doar 100 000 de euro, adică aproximativ 3% din cât se cuvenea. Unde e oare diferența? Întrebare retorică, sumele respective au rămas, se vede, la editori. Oricum, în privința timbrului literar, noua ordonanță nu schimbă nimic: procentul rămâne ca și până acum, 2% din prețul cărții fără TVA. (Să precizăm că sunt uniuni de creatori, și ne bucurăm pentru ele!, care colectează corect taxa de timbru, fiindcă cei care o încasează și trebuie să o vireze se comportă corect. Nu e cazul editorilor.)
Să mai adăugăm că scriitorului, care e creatorul cărții, adică factorul principal în ceea ce privește creația literară și producția editorială, îi revin, din cele 100 de procente care compun prețului unei cărți, doar 7% (2% – această taxă de timbru prevăzută, dar nevirată decât la valori modice!; și 5% – drepturi de autor prin contractele standard). Iar drepturile de autor sunt doar pe hârtie la cei mai mulți autori: de regulă, bietul autor român nu primește nimic pentru scrierea lui, ba aduce, la unele edituri, bani de acasă, pentru tipărirea manuscrisului. Situație deplorabilă, evident.
Și dacă legea nu schimbă procentul existent de 2% al taxei de timbru, atunci de ce se dau de ceasul morții cei de la AER? Răspunsul este… ARCCA. O doamnă editor a înființat prin anul 2009 o asociație ARCCA, numărând doar 11 membri (dintre care doar unul scriitor, când legea prevede clar că 90% dintre membrii asociaței trebuie să fie titulari ai dreptului de autor, pentru a se califica să beneficieze de taxa de timbru!); asociația aceasta a primit în mod ciudat (spunem ciudat, nu spunem ilegal) dreptul de a colecta timbru literar. Și editorii au început de atunci să le ceară autorilor publicați să vireze timbrul nu la Uniunea Scriitorilor (care numără peste 2500 de membri și organizează zeci de proiecte literare naționale, și alte sute prin filialele sale regionale), ci la această fantomatică asociație, ARCCA. Iar autorii, mulțumiți că li se tipărește cartea, s-au supus, se supun. Astfel, sumele ajung nu la cei îndreptățiți, scriitorii, ci rămân la editorii înșiși. Care au pus în operă, ca program cultural principal, donații de carte: adică își cumpără propriile tipărituri rămase pe stoc, nevandabile și le oferă cu „mărinimie“ la diferite școli, biblioteci. Ce minunată inginerie… culturală! Iar în noua ordonanță e prevăzut că asociațiile beneficiare ale timbrului cultural trebuie să dețină calitatea de utilitate publică. Ceea ce, normal, nu e cazul celei numite ARCCA.
Cea mai bună cale de a obține victoria, au mai aplicat tactica asta și în trecut cu succes cei de la AER, e să-i calomniezi, să-i maculezi pe cei care stau în calea intereselor tale necinstite. E ceea ce încearcă încă o dată reprezentanții AER. Vor reuși iarăși, fiindcă minciuna e întotdeauna mai puternică decât adevărul? P.S.: Între timp, editorii au învins încă o dată. Peste noapte, textul ordonanței de urgență s-a modificat în favoarea AER.