În oglinda retrovizoare
Contrast interior
L-ai cunoscut pe G cândva în adolescență
plin de talent la desen
ți-a făcut un portret în cărbune
pe o coală de hârtie tip bloc
pe care acum nu-l mai ai
la fel a dispărut și G din oraș
pentru multă vreme
l-ai revăzut peste decenii
trecând pe aceeași stradă
(fostă Roznovanu fostă Stalin
fostă Bicazului astăzi Decebal)
mergea abulic spre nicăieri
totdeauna cărând în spate
un sac de cărbuni
(sacul negru el negru pe față
pe mâini și pe haine
ca un adevărat cărbunar)
nu ați stat de vorbă – nici nu știi
dacă te-a recunoscut
și după o vreme G a dispărut
din nou pentru totdeauna*
însă ieri când ai zărit pe peretele alb
fluturele negru împodobit
cu puncte roșii
ți-a fost teamă să-l atingi
pentru că în memoria ta imaginea
obsesivă a artistului cărbunar
îl apăra ca un scut
_____________
* nu ai aflat dintr-un articol de ziar, ci dintr-o bârfă, în autobuz: „Bă, a murit G! Da, ăla care desena. Era talentat, păcat…“
Sub camuflaj
Dimineața
privirea ta periferică se atingea discret
de privirea ei periferică pe scările
care urcă spre parcul vechi al orașului
la amiază
privirea ei periferică se atingea discret
de privirea ta periferică la vernisajul
din galeria de artă tocmai renovată
seara
privirile periferice au dispărut
de parcă intraseră
în programul de protecție a martorilor
Roșcatul
Aveai un coleg Koch
în școala primară
venea la cursuri dinspre
cartierul lipovenesc dar
nu părea să aibă vreo
legătură cu Anisia
era timid retras complexat
evita jocurile de echipă
prea aglomerate – părea
și fragil bolnăvicios
cu toate că între colegi
circula opinia că e protejat
cumva fiind văr cu bacilul –
acum nu mai știi nimic de el
dacă a fost vândut sau
dacă a fost cumpărat
Carnagiu
Sunt semne care-ți spun
că orașul e încă viu
de pildă rochia aceea înflorată
ca o grădină sub zâmbetul ironic
al soarelui
grăbită să traverseze
pe trecerea de pietoni
în bătaia vântului care-o înfoaie
deasupra sandalelor ușoare de vară
și a lănțișorului cu glonț de argint
deși glezna și trupul întreg
au dispărut demult sub mângâierea
florilor carnivore
Poemul ca un animal de companie
Piața publică din centrul orașului
supravegheată de-a lungul timpului
ba de un sfânt ba de un general ba de un învățător
(așezați succesiv pe același soclu)
astăzi e locul în care doamne și domni
plimbă căței și pisici și maimuțe
în cadența marșului funebru
interpretat de fanfara primăriei
zilnic ești obligat să te strecori pe acolo
cu pas ezitant și încercând
să-ți păstrezi echilibrul ținându-te
de lesa primului vers al poemului –
„Aprilie este cea mai crudă lună“*
______________
* „April is the cruellest month“ (v. T.S. Eliot, The Waste Land, 1922).
Omul vitruvian la bătrânețe
Pe același trotuar care te duce
în fiecare dimineață spre centru
(locul cel mai vulnerabil din oraș)
auzi vocea unei femei în spatele tău
„da însă are brațele prea lungi“
și imediat îți închipui trupul proiectat
în desenul lui Leonardo
mai încolo – după traversare –
o voce bărbătească de astă dată
comentează
„ideea este că fiecare generație
are viziunea ei asupra lumii“
acum te întorci și-l zărești
pe filosoful cartierului
pregătit să intre în taverna ponosită
și afumată de-a lungul anilor
de țigările Carpați și Mărășești
Proces verbal de constatare
Expresia colocvială „nu ai toate țiglele pe casă“
vrea să spună că ai rupt liniile drepte din geometria
normalului pe când în limbajul tehnic
aceeași expresie indică faptul că din cele
900 de elemente ceramice au dispărut
inexplicabil vreo 3 sau 4
pe de altă parte în varianta mai puțin cunoscută
„nu ai toate stelele pe cer“ sensul ei particular
vrea să spună că destinul tău a fost abandonat
de legile cosmosului / naturii
iar sensul general se referă fie la steaua lipsă
de pe bolta cartierului de nord
fie la steaua lipsă de pe bolta cartierului de est
spre care te îndrepți în fiecare weekend
oricum acesta e rezultatul perseverenței
cu care lumea se uită în sus apăsată
de ancestrala vocație a supunerii
însă dacă ai avea curajul să schimbi
perspectiva și să privești în jos
ai constata că nu toate mormintele din cimitir
beneficiază de „stela funerară“ cuvenită
(cu nume prenume funcție date și fotografie)
ceea ce produce o neconcordanță gravă
cu registrul intrărilor
către rai sau către iad
Ultimul cuvânt
După ce vei constata că
în grădina iernii ai rămas
singura floare care mai ademenește soarele
dacă vrei să măsori ciudata proporție
între cât ți s-a dat și cât ți s-a luat
vei ajunge imediat la concluzia
că viața are o dimensiune standard
și că pachetul ei depinde de consumație –
cu cât sunt mai mulți aceia care vor să trăiască
viața devine mai scurtă
adică e la fel ca-n înțelepciunea lui Beșt*
care te-a avertizat că la naștere
ai primit un număr de cuvinte și că
după buna sau greșita lor folosire
oricum vine sfârșitul
de aceea e bine să te gândești mereu
care-ți va fi ultimul cuvânt l
___________
* acronimul de la „Baal Shem Tov“ („posesorul unui nume bun“), adică Israel ben Eliezer (1698-1760), considerat fonda¬torul Hasidismului.