Exegi monumentum?

Profilul literar al Angelei Martin, configurat înainte de anul 2023, era foarte limpede. Scriitoarea era știută și apreciată ca o doctă hispanistă, traducătoare, binecunoscută mai ales pentru traspunerea în românește a pentalogiei lui Manuel Scorza, Bat tobele pentru Rancas, dar și pentru faptul că s-a ocupat de tălmăcirea din franceză a autorilor din Școala de la Geneva (Georges Poulet, Jean Starobinski – inclusiv studii despre opera acestuia, Jean Rousset, Denis de Rougemont, Jaap Lintvelt). Angela Martin a mai tradus și din portugheză și anume din însuși Fernando Pessoa, în vreme ce își asuma poziții de vîrf în instituții culturale precum Fundația Culturală Română (ulterior ICR). Traducătoare, editoare, manager cultural de top, Angela Martin părea să aibă cu proza o relație de înțelegere distant politicoasă – a îngrijit o ediție a romanelor lui Augustin Buzura. Angela Martin literata a surprins breasla literară, dacă nu și cititorii Editurii Polirom, prin trilogia sa începută în 2023 și încheiată în 2026, de nu cumva seria va continua. Această veritabilă „saga de familie“ urmărește destinul neamului Otescu din Arad pe parcursul mai multor generații, oferind o frescă a societății românești de la jumătatea secolului XX până în prezent. După Valentina (mama lui Cezar, care și-l pierde prin emigrarea fiului la Viena), a urmat Cartea lui Cezar – medicul psihiatru, vienez prin adopție, cu nume de triumvir biruitor. Al doilea volum ne întoarce în timp, raportat la finalul Valentinei, în anii studenției lui Cezar, Grozescu, după tată, înainte de norocoasa lui emigrare în Austria. Îngerii de bronz, a treia parte a poveștii, relatează revenirea lui Cezar în România, la Arad și Reșița, alături de copiii săi, o fată și un băiat. Romanul îl are ca personaj central tot pe Cezar, care e stabilit la Viena, acolo unde profesează ca psihiatru ca o formă de apărare împotriva propriei sale neliniști. Capitala Austriei e descrisă cu sensibilitate și rigoare topografică. Ea devine un spațiu al echilibrului pentru doctorul încă bîntuit de angoase. Este cu totul altceva în raport cu mișcarea interioară care îl va readuce în România, în locurile copilăriei care sînt Aradul și Reșița. Întoarcerea lui Cezar pare să nu fie motivată de nostalgie, ci de o pornire obscură de a clarifica o moștenire afectivă și/sau morală. Cezar revine împreună cu copiii săi, Liesl și Lori, într-un pelerinaj familial. Ce mai pot înțelege tinerii din a treia generație, nepoții Valentinei așadar, din țara de baștină a tatălui care și-a părăsit-o de bunăvoie, printr-o ruptură care a traumatizat-o pe buna sa mamă? Proza Angelei Martin reușește să evite clișeele legate de „întoarcerea acasă“. Aradul și Reșița sunt fundaluri biografice, amintiri neșterse pentru Cezar, care a ales totuși, la un moment dat, să își nege trecutul. Ele funcționează – și cei care le cunosc efectiv sînt avantajați în aprehendarea acțiunii – ca simboluri vii ale unei lumi în schimbare și disoluție. În aceste orașe, Cezar se confruntă cu relicvele unei copilării trăite la granița dintre imperiu și periferiile sale mentale. E limpede că Banatul – lui Cezar și al Angelei Martin – este și nu este (Mittel)Europa. Într-un cimitir din Reșița, Cezar găsește niște „îngeri din bronz“ pe care îi asumă ca simbol al existenței sale scindate. Bronzul, aliaj dur (dar casant!) și nobil, expus oxidării, mai crud spus coclelii, este greu perisabil – exegi monumentum aere perennius, ne comunică Odele lui Horațiu. Cu toate acestea, bronzul nu e intangibil și timpul lasă urme asupra lui, așa cum nu e cazul aurului. Cu Îngerii de bronz, Angela Martin închide o trilogie care a devenit, așa cum numeroase comentarii o atestă, una dintre explorările fine ale identității unor personaje scindate. Cezar e un personaj în balans, între lumi, între segmente diferite ale familiei sale, în fapt complet disjunse. El este un erou dilematic și, într-un fel tragic, dar fiecare individ trebuie să-și trăiască tragedia ce i s-a dat. Scriitoarea adoptă un stil tradițional, preferînd inovației formale adîncirea în psihologia personajelor. În mod cert are poftă de scris și de înfățișat realitatea existenței cu subtilitățile ei, ceea ce devine atractiv pentru cititor.