La mai bine de două decenii de la prima ediție (Panopticum. Tortura politică în secolul XX. Studiu de mentalitate, pref. de Al. Zub, Institutul European, Iași, 2001), Ruxandra Cesereanu s-a decis să revină asupra textului inițial al cărții, redând pentru public o nouă versiune. Titlul volumului apare ușor schimbat, pornind poate și de la considerentul că fenomenul schingiuirilor din veacul XX a avut loc și în afara spațiului politic sau al ideologiilor. Această carte seamănă cu un roman horror, ba chiar cu un film de groază. De altfel, multe pagini ale ei se pretează la reprezentări cinematografice. Unii comentatori s-au întrebat încă de la prima ediție cum de o ființă aparent delicată, precum Ruxandra Cesereanu, a dus la bun sfârșit un astfel de demers, un volum dificil de documentat, de conceput, de scris, ca să mă exprim eufemistic. Întrebarea era firească având în vedere că în lucrare este vorba despre o tipologie aproape completă a formelor de tortură, inclusiv cele implicând animale care sunt puse să violeze victime, indiferent că sunt femei sau bărbați.
Pe de altă parte, dacă avem în vedere faptul că volumul este parte a unei serii de lucrări înrudite (Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conștiința românească; Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX ș.a.), apariția ei are logica sa. În plus, probabil Ruxandra Cesereanu a pornit și de la premisa că omul de cultură nu este doar autor comod, conformist, scriitor de poeme idilice, bucolice, ci și cetățean. Iar tema violenței politice extreme, a torturii, a crimelor de război, a genocidului, nu ar trebui să îl lase indiferent. Din păcate, cartea este încă de actualitate, mai ales că fenomenul torturii se manifestă și astăzi aproape de frontiera noastră, în Ucraina invadată de Rusia lui Vladimir Putin (fost ofițer KGB-ist). În loc să fie la Haga, judecat de Curtea Penală Internațională, președintele Federației Ruse ajunge în Alaska, în SUA (odată cunoscută ca „cea mai avansată democrație”) sau în India. Cartea Ruxandrei Cesereanu este și despre KGB-ul care l-a dat pe Putin, KGB cu diversele lui titulaturi de după 1917 – CEKA, OGPU, MVD – și variatele metode de tortură.
Iar ajungând aici, remarc echilibrul pe care l-a menținut autoarea între tortura practicată de regimurile de extremă dreapta (fasciste, naziste, ultranaționaliste) și cele de extremă stânga (bolșevice, staliniste, comuniste). După cum, în volum, în termenii de astăzi, nu se face vreo discriminare de gen: în lucrare este vorba nu doar despre torționarii bărbați, ci și despre femeile torționare: comisăresele sovietice sunt prezentate în oglindă cu gardiencele naziste. Toate aceste femei sunt surprinse în „splendoarea” sadismului lor extrem, uneori dezlănțuite inclusiv asupra organelor genitale masculine (Vida Nedici este citată pentru cazul românesc).
Aici nu mai intru în alte detalii, pentru că imaginile sunt deja îngrozitoare, ci mă interesează întrebările filosofice care se degajă din lectura cărții, dar și destinul unor torționari care ajung să fie ei înșiși victime ale torturii; sau ajung ei înșiși să fie închiși și supuși persecuțiilor. Prima întrebare ar suna cam așa: este un torționar un om liber? (după modelul celebrei întrebări care pune în discuție statutul unui dictator în propriul său regim politic liberticid). Răspunsul pare evident: nu, nici el nu este un om liber. Dar câteodată torționarul nu mai este liber în sensul propriu. Vida Nedici – pe care o pomeneam și care ajunsese spaima supremă a deținuților bărbați – a intrat și ea în universul concentraționar, acuzată de titoism, și este la rândul ei victimă a torturilor.
Îți trebuie o forță interioară consistentă să scrii o astfel de carte și o invidiez pe autoare că a dus-o la bun sfârșit și a avut puterea să dea și o a doua ediție. Deși nu este deloc ușor de parcurs, este totuși un volum necesar. Este ca o reamintire a cât rău poate face omul semenului său. Un avertisment care este de multe ori în van, în condițiile în care iraționalismul, radicalismul și totalitarismul sunt la putere; aceasta nu înseamnă totuși că noi trebuie să nu fim avizați în mod periodic în legătură cu Răul și cu pandantul său: schingiuirea sistematică.