De curând, în prezența autorităților locale și județene, Conacul Pillăteștilor din Miorcani și-a redeschis porțile. Domeniul, cumpărat de botoșăneanul Nicolae Pillat (bunicul poetului) pe la 1850 de la un membru al familiei Suțu, a fost moștenit în 1883 de parlamentarul Ion N. Pillat (tatăl poetului), care a ridicat conacul de astăzi pe ruinele vechii case boierești, existentă pe la 1830-1833. După ce l-a administrat o vreme, l-a cedat celui dintâi născut, poetul Ion Pillat, ajuns deputat de Dorohoi, care se considera moldovean, „mai ales ca temperament poetic și ca tendință generală a firii mele adânci“ (Mărturisiri, 1942). După moartea prematură din aprilie 1945, a fost moștenit de fiul său, Dinu Pillat, care în vara și toamna lui 1948, dat afară din serviciu și lipsit de mijloace de trai, a încercat refacerea conacului și a moșiei, pentru a-și întreține familia. Își luase cu el și un prieten, dr. Nini Radian, propunând înjghebarea unui așezământ sanitar, spre bucuria sătenilor, năpăstuiți de seceta din 1947. În ciuda eforturilor sale dramatice, rămase mărturie în scrisorile către familie, la sfârșitul aceluiași an 1948, imobilul și terenul au fost naționalizate de regimul comunist, clădirea fiind transformată într-o secție a Spitalului Darabani.
După parțiala reabilitare a familiei și revenirea în reviste și librării a liricii pillatiene, în anii ’80, la Miorcani a fost înființat un colț muzeal, Colecția memorială „Ion Pillat“, unde Reprezentanța Botoșani a Filialei Iași a U.S.R. a organizat comemorări publice și colocvii literare. După 1989, conacul nu a avut o soartă mai bună, fiind exploatat impropriu, trecând printr-o devastare în 2001 și sfârșind prin a fi închis și lăsat o vreme în paragină. În consecință, în anul 2002, în vremea păstoririi Părintelui Patriarh Daniel, pe vremea aceea Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, moștenitoarele Cornelia și Monica Pillat au donat clădirea și anexele (curtea, livada, pădurea, iazul și alte terenuri) Arhiepiscopiei Iașilor, care a înființat acolo Centrul Cultural-social „Ion Pillat“, pentru desfășurarea cu prioritate de programe sociale. În perioada 2017–2025, la inițiativa Arhiepiscopiei Iașilor, s-a implementat un amplu proiect de reabilitare, modernizare și dotare a clădirii Conacului „Ion Pillat“, în vederea înființării unui centru social de zi destinat persoanelor vârstnice.
În data de 10 noiembrie a.c., noul așezământ, care „îmbină grija pentru bătrâni cu păstrarea memoriei unei mari familii culturale românești, oferind spații moderne pentru activități sociale, medicale și culturale“, a fost binecuvântat și sfințit de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. După slujba de sfințire, Părintele Mitropolit a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, intitulat Un vechi conac boieresc a reînviat într-un Centru de zi pentru bunici, subliniind la rândul său că, pe lângă cele câteva cabinete medicale (incluzând unul de consiliere psihologică și de kinetoterapie), având în vedere spațiul generos al fostului conac reabilitat, vor putea fi organizate și diferite evenimente culturale, dedicate tinerilor și nu numai. În calitatea sa de moștenitoare, dar și pentru meritul de a menține vie flacăra literar-culturală a ilustrei familii din care provine, Monica Pillat a primit din partea Părintelui Patriarh Daniel Ordinul „Maica Domnului-Rugătoarea“. Au susținut comunicări Carmen Brăgaru, George Ardeleanu și Părintele Ioan Pintea de la Bistrița.
Ion Pillat a nemurit în versuri acest biet sat uitat de lume. Nu este vorba numai despre celebrul volum intitulat Satul meu, monografia lirică a oamenilor și locurilor, cuprinsă în 54 de poezii a câte două catrene. Scriind în acest spațiu mai cu spor decât în orice altă parte (aproape malgré soi, cum va declara la un moment dat), pentru că își găsea liniștea necesară creației și se conecta la rădăcinile spirituale ale strămoșilor, va avea la bilanț o recoltă bogată: 193 de poezii, dintre care 86 închinate locurilor, 4 inspirate de Miorcani, dar redactate la București, 86 scrise acolo, dar inspirate de alte spații și trăiri, iar 17 revăzute sau finisate, după ciorne deja schițate altundeva. Ceea ce înseamnă aproape un sfert din întreaga sa creație. „Sunt unele locuri – scria prietenul V. Voiculescu, în Etape și reședințe – cu un bogat și tare aer spiritual, cu o atmosferă de o puritate aproape metafizică, fără povară. Acest loc unic pentru poezia lui Pillat a fost Miorcanii.“
Ion Pillat
Toamnă la Miorcani
Peste dealuri, peste ape, pretutindenea se lasă
O lumină învelită în marame de mătasă.
Vin iar carele-ncărcate şi cu spice şi cu vis…
Şi pe ceruri liniştite şi în suflet şi-au deschis
Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare.
Mori de vânt nostalgic nalţă aripile călătoare
Şi le lasă în durere să zdrobească grâul nou.
Paşii tinereţii mele mă urmează în ecou,
Umbra mea de altădată umblă-n miezul umbrei mele.
Prima stea sau amintirea stă pe iaz printre vântrele?
Simt în suflet de departe spinul ei tremurător.
O bătrână-mi toarce firul zilelor de pe fuior;
Prima lacrimă se-nnoadă trainic lângă cea din urmă…
Şi păstori, ieşiţi din vreme, către staul duc o turmă
De oi albe ca şi norii unui cer îngândurat.
Cine m-a legat de mine, de moşie şi de sat?
Toamnă-amară, toamnă dulce pentru cine te-nţelege,
Pentru cine ştie gândul ce-a sortit să se dezlege
Frunza galbenă şi coaptă ca un rod cules de vânt,
Toamnă, care legi prin moarte cerurile de pământ
Şi sub foaia veştejită pregăteşti o primăvară,
Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară,
Fie-ţi milă de făptura mea de om şi fă să fiu
– Pe sub nuci, lângă femeie, lângă fată, lângă fiu,
În grădina aurită de lumină şi de frunză –
Rodu-n care o dulceaţă înţeleaptă să se-ascunză.
Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă câte-un vers
Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers,
Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,
O să-i pară – cine ştie – mai puţin amară sarea
Lacrimelor sale-n drumul de dureri şi dor ascuns…
Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.