Pe 27 septembrie întreaga planetă sărbătorește Ziua mondială a traducerii, asociată cu Ziua Sfântului Ieronim, patronul traducerii. Cu această ocazie, merită să facem mai cunoscut un alt mare teoretician al traducerii, Leonardo Bruni (1369-1444), cel care a crezut în traducerea perfectă și a militat pentru realizarea ei.
Predecesorul său, Sfântul Ieronim (Saint Jérôme pentru francezi) s-a născut în cca 347 d.Hr. în Stridon, Dalmația; a fost un important teolog și unul dintre cei patru Sfinți Părinți latini ai Bisericii. A murit pe 30 septembrie 420 d.Hr. în Betleem. Începând cu anul 1991, moartea sa este comemorată la sfârșitul lunii septembrie, când se celebrează și „Ziua traducerii și a traducătorului“.
Leonardo Bruni (în franceză Léonard Bruni, în latină Leonardus Brunus Aretinus), cunoscut în Franța sub numele de Leonardo l’Arétin, la noi Leonardo Aretinul, uneori doar Aretinul, s-a născut în jurul anului 1370 la Arezzo și a murit pe 9 martie 1444 la Florența; a fost cancelar florentin, filozof, istoric și traducător italian. Este un mare umanist și om de stat, adesea recunoscut ca fiind cel mai important istoric umanist al Renașterii timpurii. A fost considerat primul istoric modern. Bruni este și primul care a scris folosind perspectiva istorică în trei perioade: Antichitatea, Evul Mediu și Timpul Modern. S-a remarcat ca traducător: a tradus Demostene (1404), Platon (14010-1411), Plutarh (1412)… Îi datorăm, de asemenea, primul „tratat“ cunoscut despre traducere, datând din 1424, precedat doar de reflecțiile Sfântului Ieronim.
Ne-au rămas de la el cărți esențiale ca: De interpretațione recta, Historiarium Florentinarum, Leonardus Aretinus de studiis et literis, La historia universale de suoi tempi, La Prima Guerra Punica.
Chiar și pentru traducătorii contemporani, cei care vizează o „traducere fericită“, ideile lui Bruni expuse în De interpretatione recta sunt valabile și în prezent. Astfel, Bruni socotea că traducerea trebuie să se articuleze în jurul câtorva criterii fundamentale și anume:
– un criteriu estetic (prezervarea frumuseții originalului) ;
– un criteriu lingvistic (traducerea să fie scrisă într-o limbă mlădiată după modelul celor mai buni autori) ;
– un criteriu hermeneutic (traducerea autorilor să se realizeze în așa fel încât cititorul să creadă că are de a face cu originalul);
– prin traducere (din greacă în latină) să crească, pe cât posibil, câmpul însuși al latinității, chiar, între altele, prin punerea în evidență a erorilor comise de predecesori;
– o traducere trebuie să contribuie la creșterea, la îmbogățirea culturii în care pătrunde.
O idee la fel de modernă și inovatoare este aceea că traducerea dintr-un mare autor, Platon, de exemplu, se citește cum summa voluptate, cu cea mai mare plăcere, fiindcă el, traducătorul, nu a ținut la fiecare cuvânt în parte, eventual la fiecare silabă, ci la sensul global al operei, vizând să redea gândirea, ideile autorului și nu fiecare vorbă a sa….
Mai puțin importantă pentru o nouă traducere, crede Bruni, este evoluția limbii, fiindcă o nouă traducere trebuie să urmeze, în primul rând, evoluția dezvoltării spirituale, de unde dictonul brunilesc „unui spirit nou, trebuie să-i corespundă o traducere nouă“.
Un ultim merit, printre cele multe ce i se recunosc lui Leonardo Bruni, este și faptul că el a renunțat la cuvinte ca vertere, convertere pentru a vorbi despre traducere, optând pentru termeni ca traductio și traducere…
Prin lucrarea sa, care se citește cu summa voluptate, Bruni, avându-l complice, peste veacuri, pe traducătorul Charles le Blanc, a lăsat moștenire traducătorilor din toate timpurile demonul traducerii perfecte…
___________________________________________________________________
Referințe :
Leonardo Bruni, De interpretatione recta, 1424;
Leonardo Bruni, De la traduction parfaite, traduction Charles le Blanc, Ottawa, 1965, 2008.
https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b84268007.image
https://www.universalis.fr/index/leonardo-bruni/