Anton Pavlovici Cehov nu a scris un jurnal, dar scrisorile pe care le lasă in urma sa sunt imaginea, delicată şi fidelă, a unui destin. Epistolarul lui Cehov este depoziţia unei inimi care nu a încetat să bată, dincolo de boală, dincolo de încercări, dimcolo de îndoieli.
Şi poate că în acest roman epistolar al lui Cehov cronica iubirii dintre el şi Olga Knipper este pagina cea mai fragilă, tandră şi tragică. Cehov întreg se află aici, înfruntând moartea care nu va întârrzia sa vină şi dăruind literaturii energia care mai rămâne în trupul cariat de boală. Nimic patetic, nimic ridicol, nimic dulceag în această dragoste ce creşte prin emoţie și discreţie. Posteritatea ambilor este dominată de acest final care este cea din urnă pagină a textului: cuvintele devin mormântul în care le sunt aşezate vieţile lor trecătoare.
Iubirea
Iubirea dintre Cehov şi Olga Knipper este una teatrală: actriţa de la Teatrul de Artă din Moscova intră în viaţa scriitorului cu energia şi cu exuberanţa unui personaj din comediile sale tragice. Dragostea dintre ei este întreţesută cu drama şi cu scena. Aventura lor este aventura unui timp care îi cuprinde pe amândoi.
Căci romanul iubirii lor este un roman al educaţiei teatrale. Arta lui Cehov este inserapabilă de acest moment auroral al MHAT-ului lui Stanislavski şi Nemirovici-Dancenko. Ceea ce se înfăţişează publicului este, spre a relua formula lui Gary Saul Morson, un teatru al inacţiunii: amânarea, tăcerea, renunţarea, toate acestea sunt parte din materia capodoperelor sale
Iar Olga Knipper este înscrisă în rama unui tablou al devenirii şi miracolului. Paginile din jurul pieselor lui Cehov sunt dominate de un sentiment permanent al neliniştii scriitorului. Memoria eşecului din trecut îl bântuie, iar criticile sunt citite cu gândul la execuţiile sumare ale detractorilor săi. Pentru Cehov, Olga Knipper este cu mult mai mult decât o femeie şi o soţie. Ea se transformă, treptat, în imaginea însăşi a artei pe care o imaginează Cehov din exilul său: iubirea şi teatrul sunt una cu viaţa ce se reduce la speranţă şi la asteptare.
Dragostea dintre Cehov şi Olga Knipper este o dragoste a îndepărtării şi a regăsirii. Cei doi nu pot fi cu adevărat împreună, iar scrisorile sunt singura cameră in care cei doi se pot reuni, preţ de o clipă. Actriţa iubită trăieşte in rimul Moscovei, Moscovă la care Anton Pavlovici Cehov mai poate doar visa. Existenţa ei este o sumă de trăiri, de accidente, de emoţii, cu toate traduse în epistolarul ce creşte din zilele lor.
Cehov este, în toţi aceşti ultimi ani ai dragostei lor, un trup ce agonizează: în scrisorile sale se poate simţi suferinţa contemplată cu luciditate şi uneori cu detaşare ironică. Până la capăt Cehov va rezista tentaţiei melodramaticului. Nici onorurile şi nici chinurile nu îl mai pot mişca. Crimeea şi Ialta sunt, pentru Cehov, un tărâm pe care nu îl mai poate părăsi. Asemeni personajelor sale, el a ajuns la un capăt dincolo de care nu se mai află decât viitorul întrevăzut ca o anticameră a amurgului.
Dragostea dintre Cehov şi Olga Knipper este romamul acestor întâlniri furate şi al acestor clipe ce devin text. Actriţa cu care se căsătoreşte într-o ceremonie privată se topeşte în literatura epistolară: soţia îndepărtată a lui Cehov îi poate dărui doar dragostea cea din urmă. Singurătatea scriitorului este locuită de presimţirea sfârşitului său.
Cehov nu a dorit sa fie profet şi a putut iubi doar cu aceeaşi autenticitate stenică cu care şi-a scris paginile sale. Intimitatea curajului şi a modestiei sunt înscrise în ţesătura de pagini imaginată de cei doi. Între pierdere şi regăsire, Cehov şi Olga Knipper se disting în lumina scenei, ca nişte umbre risipite în praful de ani.