Poeme de Coman Șova

Darul lui Dumnezeu

Dumnezeu, vrând să‐mi facă un dar,

a smuls din sternul meu o coastă

şi, urându‐mi sănătate,

a făcut‐o hotar între mine şi singurătate.

Era un balcon, era o durere,

o lună mare, umbră, prihană

când am şoptit cântare coastei mele

şi‐o oblojesc de‐atuncea ca pe‐o rană.

 

Destăinuire

(variantă)

Sunt vulnerabil ca o ninsoare.

Mă pot cuceri o stradă, un zgomot,

o linişte în plus.

Mă poate cuceri privirea unei trecătoare,

pădure subțire de fum şi apus.

Mă pot cuceri fantomele toate,

lumini şi atracții,

erorile sute,

un zbor fără aripi,

pierzanii şi râset,

caii de ceață ai nopților mute.

Nu mă pot feri de pericole,

ele mă aşteaptă oriunde,

în vină, în alb, în umbră, chiar în hău,

nu mă pot feri de ele, iubito.

S‐ar putea să poarte chipul tău.

 

Paşi împreună

Ia‐mi difuza căldură a mâinilor,

să fie a ta,

ia‐mi uşoara murmurare din vise,

să fie a ta.

Dacă ai observat vreun îndemn

în conturul ochilor mei

e dintotdeauna spre tine.

Ia‐mi căldura ființei care a rămas

şi adaug‐o celulelor tale tinere

în formă de îngeri pictați de copii.

Împrăştie‐mă în trupul tău,

octombrie fără sfârşit

şi să ne‐auzim paşii

urcând împreună.

 

Sfidare

Există moarte pentru toți fiii planetei,

spun calculatoarele,

de o sută de ori moarte,

de o mie de ori moarte,

de o sută de mii de ori moarte

pentru fiii şi fiicele planetei,

pentru viața întregii planete.

Se proiectează un Nero,

armatorii proiectează un Nero,

cu toată nerăbdarea lui în sânge,

un robot Nero

care să aprindă focul

măcar o oră, un sfert de oră,

pentru a vedea

ce vâlvătaie

va face din lume

o amintire

Pentru …Nimeni

 

Lumea nu se împarte

Soldații lumii se plictisesc

aşteptând moartea.

Se moare mai mult pe şosele,

zic generalii,

lumea se împarte la doi,

jumătate mie, jumătate ție.

Lumea nu se împarte,

fiecare om e o lume,

zic poeții.

 

Toate sunt înscrise…

Drumul

până la rodul frumos al verticalității

este înscris pe fruntea învingătorului:

ceea ce nu se poate vedea, dar există

urmele dinlăuntru ale celor stăruitori,

aşteptarea codrilor,

ropotul ploii în faptul serii,

pământul rodit în palmă,

sănătatea ierbii, miresmele mierii,

apa freatică

pentru setea poienilor,

zăpada calmă, masivele de molid,

focul de cetini amirosind a răşină

loc al cuvintelor de mângâiere,

hainele de sărbătoare, jocul,

toate sunt înscrise…

şi norocul.

***

Se clatină vârsta, ne facem mai mici

sub părul tău lung răsfirat peste noi;

va fi un noiembrie, aşa precum zici,

şi‐o casă pustie sub ploi…

 

Mărturisire de dincolo

Nu era nici deal nici vale nici loc drept

Punct care se balansa era

Țipăt peste două maluri de prăpastie era

Drum format din cuvântul d r u m

Mergeam pe el fără să-l simt sub paşi

paşii nu erau picioare păşind

şi nu erau picioare deloc în mersul acela

şi nici nu alunecam

Nu simţeam foame nici frig nici cald

nu eram greu nu eram uşor

Eram ceva fără să fiu

De chip nu-mi mai aduceam aminte

ştiam că sunt eu

mă vedeam privindu-mă dar nu eram de văzut

sau eram fără să fiu

 

Umbra în poeme

Mai treci prin faţa ochilor subţire

să crească umbra în poeme

e doar un pas şi vine-o nemurire

o noapte întâmplată mai devreme

Iernile şi câinii mei te-aşteaptă

o, dacă ai şti că eu sunt cel

ce-n visul tău uitat îndreaptă

în mare taină al sângelui inel

ai fi femeie-acestui braţ învins

şi sărbătoare iernilor ce vin

de rostul vârstei m-aş lăsa convins

ca de tăria cornului cu vin.

Şi mai înalţi sub arbori tineri

vom trece de cu seară în copii

apoi va ninge peste noi o vineri

şi-apoi vom fi

când n-om mai fi

În fii.

 

Gong

Mai greu îmi este sângele spre seară

ochiul e jilav în aerul mut

şi s-au stins făcliile afară

e vremea trecută cu gongul bătut.

Am uitat de aer şi de pâine

de soarele negru cu ochii păgâni

iubito, fii astăzi, eu sunt fără mâine

pământul se surpă cu tot cu fântâni.