Neagu Djuvara a vorbit despre războiul de 77 de ani, început în 1914 și sfârșit în 1991. 77 este, desigur, o cifră simbolică. Am avut de-a lungul timpului războiul de o sută de ani, de treizeci de ani, de șapte ani, am avut și războiul arabo-israelian de șapte zile, prea multe războaie… Dar parcă nu atât conflictul contează, deși conține nenumărate drame individuale, cât semnificația propriu-zisă, sensul pe care-l criptează un anumit ciclu temporal. Și de aceea mă întorc la ce am pus în titlu: 72… E vorba, așadar, de 72 de ani, interval care începe în 1917 și sfârșește în 1989. Nu mai avem acum în vedere ciclul de 77, care a debutat odată cu Primul Război Mondial și s-a încheiat cu prăbușirea ireversibilă a Uniunii Sovietice, ci un altul așezat între două borne. 1917 este, evident, anul în care imperiul Romanovilor este anihilat, odată prin revoluția din februarie și a doua oară prin puciul troțkist din toamnă. Țarul a fost dat jos de la putere, iar apoi, prin venirea la putere a bolșevicilor, a avut semnată și condamnarea la moarte. Iar 1989 este, desigur, anul marilor răsturnări social-politice, aceasta petrecându-se sub ochii unui Kremlin stupefiat, dar unde veghea ochiul lui Gorbaciov. Mihal Sergheevici nu a mișcat un deget tocmai fiindcă știa de la sine sau îi fusese spus, oho, de unde? că istoria trebuie s-o ia pe alt făgaș. Premiul Nobel care i s-a acordat nu a fost altceva decât recunoașterea faptului că atunci când trebuia a intuit curenții subtili ai istoriei și a înțeles că orice opoziție față de mersul acestora e pură tâmpenie.
Tratatele de astrologie și numerologie spun că cifra 12 este cea mai importantă în momentul în care facem anumite calcule și vrem să descifrăm anumite… coincidențe. Au fost 12 apostoli, 12 cavaleri ai Mesei Rotunde, 12 pairi ai lui Carol cel Mare, avem 12 luni, 12 zodii și tot așa… Atunci de ce să nu credem că 12 este într-adevăr de mare importanță? Și astfel ajung la cifra 72 care reprezintă un multiplu al aceluiași 12…Intervalul acesta de timp, am văzut, cuprinde o epocă fundamentală a istoriei contemporane. Este intervalul în care doctrina comunistă pusă în practică a produs cele mai dezastruoase efecte. Oamenii au luat cunoștință de o față a Satanei pe care până atunci o adorau. Nazismul a fost, desigur, cealaltă față, dar acolo lucrurile s-au lămurit mai repede. Comunismul a avut viață lungă și continuă să întrețină în mod incredibil o serie de idealuri. Dictatura lui Hitler nu a durat decât 12 ani, 1933-1945, al nostru Ceaușescu a domnit, sâc! 24, 1965-1989, comunismul, 72, dar împărțind acest număr la doi și obținând 36, vom rămâne, pur și simplu, cu gura căscată fiindcă la jumătate e tocmai 1953, anul morții lui Stalin. Nu-i pentru nimeni un secret că într-un fel a arătat lumea cât timp Stalin trăia și în alt fel a fost după ce acesta a plecat din viață. 36 este, evident, tot multiplu de 12…
Ce vreau să demonstrez prin aceste date care sunt de altminteri la mintea oricui? Faptul că în universul spațio-temporal nimic nu merge la întâmplare. Doar cei care afișează o superbie jenantă și nu cred în altceva decât în tărtăcuța pe care o poartă pe umeri, pot încă să afirme că totul sau aproape tot e rodul întâmplării. Eu, unul, nu cred în profeți, fiindcă știu că în cele mai multe cazuri sunt mincinoși. Dar cred în acei clarvăzători care intuiesc liniile de forță ale timpului. Și unde duc acum aceste linii? Tot Neagu Djuvara spunea că în perioada de timp, 1914-1991, i-a fost inima cât un purice la gândul că războiul va fi câștigat de Uniunea Sovietică și acoliții săi. Apoi a simțit o binevenită ușurare văzând că SUA au fost învingătorul. Dar problema este cât timp va dura supremația americană. O putere nu se impune doar prin forța armelor, ci mai ales prin felul în care știe că formeze și să mențină o anume mentalitate. Americanii, dacă au biruit, aceasta înseamnă că au biruit cu toată scara lor de valori pe care ne-am însușit-o și o respectăm. Supremația americană va ceda însă în clipa în care valorile ei se vor perima. Și, ce mai încoace și-n colo, deja asistăm la o asemenea perimare. De fapt, americanii înșiși își desconsideră sistemul valoric pe care s-a întemeiat națiunea lor. Părinții fondatori ai SUA nu mai au prestigiul de acum, să zicem, jumătate de veac. Statuile lor au fost dărâmate cu ocazia rebeliunii respective, dar mai înainte fuseseră demolate în mintea oamenilor. Niciun târnăcop nu lovește dacă în prealabil nu a existat modelul său invizibil care distruge înăuntrul creierului nostru. America începe să-și arate slăbiciunile. Ce îi va lua locul? O reîntoarcere la totalitarismul ideologic, o nouă nesocotire a drepturilor omului, o formă de sclavie tehnologică? Toate împreună. Amestecul din acest vas va reprezenta și un sincretism magic religios de maximă nocivitate. Nu ni s-a vârât încontinuu pe gât New Age? Poziția lui Hristos va fi uzurpată de tot felul de guru și predicatori care vor suci mințile oamenilor. De fapt, îi vor sminti. Omenirea este cu un picior pe pământ, dar cu celălalt în hău. Iar balansul este din ce în ce mai periculos.
Tot Neagu Djuvara spunea că lumea de astăzi e caracterizată de incapacitatea de-a mai crede în onoare. Și, adaug, în sacrificiu. Dacă avem în cap numai interesul și confortul personal, curând și al doilea picior va păși în gol. Ni se pare că, păzindu-ne, ne punem la adăpost. Nimic mai greșit! Numai când te expui și-ți riști viața, numai atunci ești apărat fiindcă, simplu și banal spus, te apără Dumnezeu. Dar dacă în locul Domnului punem un idol, adică propriul ego, atunci cu siguranță că ne vom duce pe copcă. De unde să mai începem numărătoarea ca să vedem unde vom ajunge?