Volumul recent apărut la Editura Polirom (în original The Watchmakers. A Story of Brotherhood, Survival and Hope amid the Holocaust) conturează povestea vieții unei familii de evrei hasidici din Kozienice (Polonia), al cărei destin a fost în mod dramatic influențat de ascensiunea nazismului în Germania și, mai apoi, de invadarea Poloniei natale. Textul volumului a fost elaborat de Scott Lenga, fiul lui Harry Lenga (Iehel Ben Țion) – unul din frații Lenga (provenind dintr-o familie de ceasornicari evrei stabilită la Kojniț/Kozienice), în urma unor interviuri luate tatălui său, desfășurate de-a lungul a cinci ani, în ultima parte a vieții seniorului. Seria de interviuri a întregit corpus-ul de informații oferite de-a lungul vieții, mai cu seamă pe linie paternă, despre evenimentele tragice pe care le-a trăit familia Lenga în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cartea este elaborată de fiu, la persoana întâi, prin vocea tatălui (și păstrând stilul acestuia de comunicare), într-un efort de a consemna și transmite, de la o gene rație la alta, povestea de viață și mai ales de supraviețuire a înaintașilor. Efortul de coroborare a informațiilor rezultate din discuțiile tată – fiu, cu cele provenind din transcrierea interviurilor, a fost unul cu atât mai mare cu cât fiul s-a străduit să nu dilueze în vreun fel și nici să filtreze povestirile și informațiile strânse de la tatăl său, tocmai pentru a nu diminua patima voinței lui de supraviețuire.
Miezul cărții este reprezentat tocmai de cadrul cotidian al vieții familiei Lenga, a cărui ilustrare este legată, desigur, de destinul comunității din care aceasta făcea parte –care număra, în Polonia interbelică, nu mai puțin de 3,4 milioane de suflete, din care au supraviețuit războiului și Holo caustului doar 320.000, adică mai puțin de 10 %. Deceniile debutului secolului al XX-lea (1919-1930), care corespund copilăriei lui Hill (Harry) Lenga în orașul hasidic Kojniț, reprezintă, de fapt, perioada cea mai calmă din existența familiei, una aproape idilică, învăluită în dragostea părinților pentru copii, în care doar criza economică a tulburat existența comunității evreiești, fie că era vorba de ceasornicari, cizmari, bijutieri, croitori sau simpli comercianți. Pentru familia Lenga, cea mai mare pierdere a fost decesul mamei, tragedie resimțită profund de copii, aflați încă la o vârstă fragedă. Însă șocul cel mare (și dramele care au zdruncinat familia Lenga, ca și întreaga comunitate evreiască din Europa) avea să survină odată cu invadarea Poloniei de către trupele Germaniei naziste și impunerea legilor antievreiești, încă din primele zile ale ocupației. Momentul atacării Poloniei – 1 septembrie 1939, reprezentând debutul celei de-a doua conflagrații, îl surprindea pe Harry Lenga (ajuns la 19 ani) la Varșovia, unde venise după ce părăsise Kojniț-ul natal, pentru a deveni un ceasornicar mai bun, dar mai ales pentru a-și găsi o slujbă. Curând, tânărul Lenga își găsea o slujbă într-o orologerie unde, dincolo de câștigarea existenței, și-a putut perfecționa meșteșugul într-unul din cele mai mari și renumite magazine de ceasuri și piese de ceasuri din Varșovia – Levinson. De altfel, tocmai magazinul Levinson (situat într-una din cele mai exclusiviste zone din Varșovia – strada Pilsudski, unde locuiau mai ales demnitari și familiile elitei economice poloneze) a fost locul în care tânărul H. Lenga a fost martorul primelor atacuri aeriene germane asupra capitalei Poloniei, soldate cu zeci de morți, inclusiv din rândul copiilor unei școli primare. Ocupația germană asupra Poloniei a însemnat și primele contacte cu trupele administrației de ocupație, în condițiile în care, odată cu emiterea legilor împotriva evreilor, ca și a restricțiilor privind membrii comunităților evreiești (de la impunerea purtării banderolei cu steaua lui David, la predarea sumelor de bani mai mari de 100 de zloți, a aurului, argintului și altor obiecte de valoare, predarea radiourilor), viața evreilor devenise deja un calvar. Totodată, tânărul Lenga a devenit și martorul unor episoade antisemite din partea populației poloneze, primul din ele survenind în timpul îndelungatei așteptări la o coadă pentru distribuirea pâinii; după mai multe ore de așteptare, ajuns aproape de camionul german care distribuia câte o pâine populației din Varșovia, a fost trădat de polonezul din spatele său, care a strigat, indicându-l cu degetul: Jude, Jude!; suficient cât să îl determine pe soldatul german să arunce pâinea și să apuce mitraliera, începând să tragă. Supraviețuind ca prin minune, cu fuga, Harry Lenga a fost în cele din urmă capturat de germani, câteva săptămâni mai târziu, într-un tramvai din Varșovia, fiind dus apoi în clădirea Parlamentului polonez, unde a fost supus bătăilor și umilințelor, alături de alte câteva sute de evrei captivi. Episodul din clădirea Parlamentului, căruia Harry Lenga i-a supraviețuit (după luarea în evidență și bătăile aplicate, ofițerii SS l-au eliberat, ordononându-i să se prezinte, timp de 60 de zile, în fiecare dimineață, la muncă, în același loc) a fost însă totodată prilejul unor constatări amare ale tânărului ceasornicar evreu, care compara tratamentul aplicat de germani cu comportamentul unora dintre polonezi față de evrei: „dacă un polonez voia să snopească în bătaie un evreu, mai întâi urla la tine. Te făcea ovrei împuțit sau ucigașul lui Hristos. Te bătea măr abia după ce se înfuria. Pe când soldații aceia nemți nici măcar nu erau furioși. Nu m-au făcut ovrei împuțit. Nu mi-au spus în nici un fel. Erau complet lipsiți de emoții, fără rahmunes (compasiune), fără nimic. Nici chiar când mi-au văzut sângele curgând pe față nu au fost afectați. Pur și simplu, ăsta le era jobul și făceau totul cu plăcere. Tipul de la mașina de scris râdea. Pentru el, era o distracție, o comedie. Snopeau în bătaie întreaga zi, zi după zi. Nu știu dacă indivizii care băteau erau aceiași de dimineață până seara. Violența lor se combina cu birocrația până la ultimul detaliu“.
Pe măsură ce situația din ghetoul din Varșvoia se agrava, Harry Lenga decidea să plece din Varșovia, reușind, în cele din urmă, grație ajutorului oferit de fostul patron și actelor false, să ajungă în orașul natal, Kojniț, unde își reîntâlnea familia. De-a lungul unui an, alături de familia sa, Harry Lenga a supraviețuit, pe de o parte pentru că, o perioadă, în oraș încă se mai putea circula liber, în ciuda existenței unui ghetou, iar pe de altă parte, grație abilităților sale și ale membrilor familie de ceasornicari cu clientelă, între puținii rămași în oraș; vechilor clienți li se alăturaseră în noul context germanii, ale căror ceasuri, personale sau furate de la evrei, necesitau reparații sau întreținere. Odată însă cu înăsprirea condițiilor și în Kojniț, culminând cu împrejmuirea ghetoului cu sârmă ghimpată, viața devenea tot mai vitregă, iar în noaptea de Sucot (26 septembrie 1942), familia Lenga era avertizată de un prieten –căpitan de poliție polonez, că trupele germane plănuiau să încercuiască complet orașul la miezul nopții, urmând ca întreaga populație evreiască să fie evacuată. Era momentul în care tatăl lui Harry decidea să își trimită copiii în afara orașului, nu înainte de a le oferi fraților întregul său inventar de piese și instrumente necesare muncii de ceasornicar, alături de bani, pentru a putea începe o nouă viață. Pentru membrii familiei Lenga despărțirea a fost cu atât mai dureroasă cu cât fiecare din ei era conștient că era ultima oară când își vedeau tatăl și mama vitregă.
Perioada care a urmat a fost una marcată de traumele specifice periplului prin mai multe lagăre naziste, de la Gorczycki la Wolka, de la Wolanow la Starachowice, de la Auschwitz la Mauthausen, Melk și Ebensen. Uneltele și abilitățile de ceasornicari, dar mai presus de orice speranța și optimismul puternic inoculate – ceea ce Harry Lenga numea uneltele emoționale și spirituale, au făcut ca lupta cotidiană pentru supraviețuire, în ciuda tuturor încercărilor, să fie una încununată de succes.