În ultimii ani, după pandemia de Covid 19, a renăscut interesul publicului larg pentru stoicism, o filosofie de viață cu rădăcini în Antichitate ce pare să ofere sfaturi practice omului contemporan, la vremuri de criză și de război. În acest sens, în 2025 a apărut la Editura Litera volumul Marcus Aurelius de John Sellars (traducere de Silvia Palade), un foarte util volum care își propune o prezentare accesibilă publicului larg a filosofiei celebrului împărat roman, insistând pe ideea că Meditațiile lui Marcus Aurelius (în română Gânduri către sine însuși, ediția Humanitas) reprezintă un veritabil text filosofic, nelipsit de virtuți literare, și bazat pe o cunoaștere temeinică a filosofilor stoici care l-au precedat (cei mai celebri fiind, prin scrierile păstrate, Epictet și Seneca): „În zilele noastre, el (Marcus Aurelius, n.m.) este prezentat – notează John Sellars – mai des ca autorul unei lucrări cu valoare de terapie psihologică, oferind sfaturi practice despre cum să facem față stresului și provocărilor vieții cotidiene. (…) Scopul acestei cărți este abordarea Meditațiilor ca o lucrare de filosofie și apărarea statutului de filosof al lui Marcus.“ Autorul face referire la Donald Robertson (publicat și el la Editura Litera), psihoterapeut, un alt autor de cărți bestseller ce reinterpretează în cheie modernă, psihologică și terapeutică (terapie cognitiv-comportamentală), ideile filosofiei stoice antice.
Lector de filosofie la Royal Hollow (Universitatea din Londra) și colaborator la King’s College (Londra), cofondator al Centrului pentru Filosofie Antică din Londra, John Sellars e interesat de o audiență mai largă în promovarea stoicismului în lumea contemporană, drept care abordează într-o manieră accesibilă, chiar didactică, aspectele teoretice ale Meditațiilor, făcând apel la biografia împăratului și la contextualizare, la plasarea în epocă. Cu toate acestea, nu renunță la rigoarea metodologică, la indicarea edițiilor și bibliografiei folosite.
Modul în care înțelege John Sellars să argumenteze și să „apere” statutul de filosof (stoic) al împăratului Marcus Aurelius este unul didactic, expus ca atare, structurat pe trei direcții: biografică, literară și propriu-zis filosofică. Sellars notează că interesul lui Marcus Aurelius pentru filosofie a început să se manifeste încă din copilărie, înainte de intrarea lui în familia imperială (ba chiar că acest interes ar fi putut conta pentru alegerea lui ca împărat). Împăratul Hadrian nu a avut urmași și s-a hotărât să-l adopte pe Antoninus Pius (unchiul lui Marcus Aurelius) ca succesor, care, la rândul lui, i-a adoptat ca moștenitori pe Commodus și pe Marcus – acesta din urmă „dădea deja semne că avea o tărie de caracter excepțională” (Dio Cassius, apud John Sellars). Biografia lui Marcus Aurelius din Historia Augusta consemnează o serie de filosofi stoici ale căror prelegeri și învățături le-a urmat viitorul împărat: Apollonius din Calcedonia, Sextus din Cheroneea, nepotul lui Plutarh, Iunius Rusticus, Claudius Maximus și Cinna Catulus, toți filosofi stoici. De altfel, Marcus Aurelius își exprimă în Meditațiile sale (Cartea I) recunoștința față de Apollonius, care l-a învățat atitudini stoice cum ar fi: să rămână neclintit în fața destinului sau „faptul de a nu ține seama, câtuși de puțin, de nimic altceva decât de rațiune”. De la Iunius Rusticus – despre care Historia Augusta spune că a avut cea mai mare influență asupra împăratului – Marcus Aurelius a învățat necesitatea de a-și „îndrepta și îngriji caracterul”, dar și o anumită suspiciune față de retorică și scrierile speculative. Marcus Aurelius mai spune că Iunius Rusticus i-a împrumutat spre lectură propriul lui exemplar din Conversațiile lui Epictet. De la Sextus din Cheroneea, nepot al mai celebrului Plutarh, Marcus Aurelius declară a fi învățat „noțiunea de viață trăită în conformitate cu natura” și „faptul de a nu arăta niciodată vreun semn al mâniei sau al oricărei alte patimi”.
Dincolo de mărturiile proprii ale lui Marcus Aurelius, John Sellars urmărește în Meditațiile acestuia (Gânduri către sine însuși, cu titlul românesc) ideile filosofice expuse, modul în care ele se încadrează în doctrinele stoice (atât la vechii stoici, cât și la predecesorii stoici romani), cu teme care țin de toate cele trei părți ale filosofiei stoice: logică, fizică și etică (în trei capitole distincte ale cărții de față). Așa cum o redă foarte bine titlul românesc, Gânduri către sine însuși (ediția Humanitas), reflecțiile sunt niște însemnări intime (scrise în greaca veche), pe care Marcus Aurelius nu a intenționat să le facă publice, angajat fiind într-o serie de exerciții scrise cu scopul de a ajunge la cunoașterea de sine – o activitate ce capătă sens în contextul mai larg al concepției stoice despre filosofie ca mod de viață. Stoicii urmăreau mai întâi cunoașterea principiilor teoretice, urmată apoi de activitatea practică în vederea asimilării acestor principii. În subsidiar rezidă convingerea conform căreia filosofia nu este doar un discurs teoretic, ci, în mod fundamental, o activitate menită să transforme viața omului. Studierea virtuții, spune filosoful stoic Musonius Rufus (ale cărui prelegeri la Roma au fost audiate de Epictet) seamănă cu studierea medicinei sau a muzicii – care sunt studiate pentru a dobândi o aptitudine practică. Or, studierea filosofiei are ca scop pe acela de a deveni o persoană bună și virtuoasă.
Aici intervine cea de-a doua etapă în pregătirea filosofică, ce ar putea fi descrisă ca un antrenament sau ca un exercițiu (askêsis). Pierre Hadot (filosoful și istoricul francez) – scrie John Sellars – a denumit acest tip de antrenament „exercițiu spiritual” (împrumutând sintagma de la Ignațiu de Loyola) și a interpretat Meditațiile lui Marcus Aurelius ca fiind, la drept vorbind, un exercițiu spiritual extins. John Sellars aduce în acest sens o observație de natură stilistică: „Există diferite trăsături ale textului care vin în sprijinul acestei idei, ca de pildă repetarea unor sintagme cum ar fi «ține minte întotdeauna», care ne ajută să explicăm lipsa unei structuri și repetarea temelor. Într-adevăr, caracterul repetitiv al textului, considerat cândva o slăbiciune stilistică, poate să fie interpretat acum ca o trăsătură esențială a lucrării“.
Iată, în încheiere, un exemplu concret de exercițiu spiritual propus de Marcus Aurelius, însoțit de comentariul pe care îl oferă John Sellars. Primul capitol al Cărții a II-a începe astfel: „De dimineață, începe să-ți spui: voi întâlni un indiscret, un nerecunoscător, un violent, un perfid, un invidios, un nesociabil.“ John Sellars propune comentariul său: „În versiunea lui Marcus, după ce dimineața repetă dificultățile pe care le-ar putea întâlni în ziua respectivă, el își reamintește câteva doctrine stoice care ar trebui să-i însoțească răspunsul. (…) El apelează la: i) idei centrale din fizica stoică, care îi oferă resursele ii) pentru a evita judecățile pripite care ar putea genera emoții negative, ceea ce ar însemna că el poate iii) să acționeze față de cei pe care îi întâlnește așa cum se cuvine din punct de vedere etic. El pune accentul pe câteva idei stoice: numai virtutea este bună; emoțiile sunt rezultatul erorilor de judecată; toți oamenii fac parte dintr-o singură comunitate rațională. Anticipând întâlnirile cu cei mai răi oameni și amintindu-și atât de modul adecvat de a se comporta drept răspuns, cât și de principiile filosofice care se află la baza acelui răspuns, Marcus se antrenează pentru a nu se grăbi să facă judecăți negative despre oamenii dezagreabili care i-ar putea provoca emoții negative, ceea ce ar conduce la un comportament nepotrivit și, în ultimă instanță, ar compromite integritatea caracterului său și raționalitatea sufletului său. Această meditație de dimineață asupra zilei care începe se adaugă recapitulării de seară descrise de Seneca, iar ambele oferă exemple foarte practice de antrenament filosofic în acțiune“.