În 2007, când s-au împlinit 270 de ani de la „descălecarea“ Episcopului Inochentie Micu-Klein la Blaj, am publicat în colaborare cu Ion Moldovan antologia lirică La început a fost Inochentie, preluând titlul unui memorabil articol scris de Pamfil Șeicaru, tot cu un prilej aniversar – 250 de ani de la naștere –, argumentând rolul de întemeietor și deschizător de orizonturi ideologice în lupta pentru dezrobirea națională a românilor din Transilvania: de la reprezentanții Școlii Ardelene și până la poeți contemporani am înmănuncheat un florilegiu de proze poematice sau ode/elegii.
Poate cea mai frumoasă poezie închinată lui Inochentie Micu-Klein, în orice caz cea mai cuprinzătoare în evocarea luptei și jertfei sale, aparține poetului blăjean Radu Brateș (1913-1973). Este poezia al cărei titlu sugerează destinul unei vieți de martir: Balada Episcopului Inochentie, cel prigonit pentru dreptate. A fost scrisă în 1942, cu prilejul împlinirii unui pătrar de mileniu de la nașterea lui Inochentie Micu și publicată doi ani mai târziu, în 1944, în revista sibiană „Luceafărul“. Sugestia titlului baladei lui Radu Brateș este întărită de cuvintele Episcopului, așezate în chip de motto și desprinse dintr-o scrisoare trimisă de la Roma în 28 aprilie 1764: „… după putința mea am făcut și am muncit într-atâta, necăutând hazna mea, ci a neamului, până am căzut în urgia vrăjmașilor“.
Balada cuprinde cinci „tablouri“, fiecare evocând momente semnificative din viața și lupta lui Inochentie: I. Descălecare, II. Ctitorul, III. Luptătorul, IV. Martirul, V. Vizionarul. Primul tablou aduce în fața cititorului imaginea acelei binecuvântate zile de mai 1737, când tânărul episcop a sosit la Blaj. În gândul său vizionar, așezarea de la încrengătura Târnavelor va deveni o cetate a credinței și a puterii de viață a națiunii române. Descinderea sa la Blaj seamănă cu o descălecare voievodală, iar tânărul episcop este Ctitorul: „Zi de vară, limpede, senină,/ Umple zarea, inima și gândul/ Ce priveliște de ape și lumină/ Se deschide ochiului, flămândul?/ Din rădvan cu patru cai coboară/ Tânăr episcop cu suflet pur/ Peste ani și veacuri gându-i zboară,/ Doar privirea-i stăruie-mprejur.“ Secvențele următoare (Luptătorul, Martirul, Vizionarul) înfățișează momente biografice versificate și de Nicolae Lupu, Vlădica Inochentie-Poemă istorică poporală (1943), și de Teodor Murășanu, Vlădicul Valah, dar viziunea profetică în evocarea lui Radu Brateș este de o mai avântată înaripare poetică: „Gându-i zboară peste ani și ani,/ Uită jertfa care sângeră și doare/Vede neamul aprig de țărani/ Dărâmând imperii opresoare/ Și clădind la Dunăre o țară/ Ca un rai din sfintele scripturi/ Vin dușmanii numai foc și pară/ Dar se sting în lanuri și păduri.“ Imaginile sunt de basm, cu adieri din lirica patriotică eminesciană sau din poezia lui Goga:„Neamul crește, țara se lărgește/ Ca tărâmu rile din povești/ Alba stea din neguri se ivește/ Și-ncunună munții românești./ Iar destinul crește-mpărătesc/ Urcă doina în văzduhul larg/ Vede cum de țărmul românesc/ Toate valurile câte vin se sparg…“
La împlinirea a 330 de ani de la nașterea Episcopului-voievod și la 25 de ani de la reînhumarea sa în pământul sfânt al Blajului, după voința sa testamentară, Liana-Tereza Biriș, fiica poetului, realizează, ca un omagiu editorial, o ediție de lux a Baladei… și un compendiu de repere istorico-literare. Pe copertă se reproduce portretul lui Inochentie Micu realizat de pictorul blăjean Iuliu Moga, cea mai reprezentativă întruchipare picturală a ierarhului blăjean. La puțină vreme după apariția poeziei, Mitropolia Română Unită din Blaj a inițiat, pentru serbările aniversare de la nașterea marelui luptător național un concurs muzical cu premii pentru o compoziție muzicală originală: o simfonie, poem simfonic, concert sau poem cu cor și orchestră, o lucrare pe motive populare românești și bisericești care să ilustreze personalitatea de luptător și martir. Se propune de către Mitropolia blăjeană poezia lui Radu Brateș. Comisia pentru aprecierea textelor oferite spre compoziție muzicală formată din George Enescu – președinte, Alfred Alexandrescu, Mihail Jora și Francisc Hubic, delegat al Mitropoliei, – membri –, a recomandat câteva modificări textului. Radu Brateș a refuzat să facă aceste modificări, renunțând în felul acesta și la premiul de 10.000 lei, motivând că „un premiu nu se poate primi decât cu demnitate și mândrie“.
Balada…, piesă antologică a poeziei patriotice românești, a fost adeseori recitată și comentată după 1990, la serbări jubiliare ale Blajului, iar ediția d-nei Liana-Tereza Biriș reproduce câteva din aceste programe, precum și aprecierile entuziaste asupra ei, aparținând unor ierarhi blăjeni sau critici și istorici literari. Într-o scrisoare adresată lui Radu Brateș, Ilie Dăianu, protopop gr. cat. al Clujului îi spune: „Nu mă pot reține a nu-ți exprima adânc simțita mea emoție și cea mai caldă felicitare. E o inspirație care va rămâne.“ Nicolae Albu, cunoscutul istoric al învățământului românesc din Transilvania: „Brateș a dat cea mai frumoasă expresie unui copleșitor sentiment istoric prin evocarea întemeietorului Blajului, Balada episcopului Inochentie…fiind una din cele mai frumoase creații epice ale lui Radu Brateș, și poate chiar din poezia transilvană.“ Nae Antonescu: „Această baladă zămislită sub forma unui cvintet exprimă istoria concentrată a Blajului și a credincioșilor români… Este elogiul nemăsurat al poetului Radu Brateș, care în creația lui mărturisește că «a pus căldură în evocare, culoare mai vie în portret, duioșie în rememorare».“ Ioan Chindriș: „În taina serii ca de poveste istorică aievea, Radu Brateș a citit cu vocea sfioasă și insinuantă – rugând, desigur, să nu fie înregistrat, – întregul poem al lui Inochentie Micu. Iar acesta pogorâse parcă – icoană tulburătoare – până la limita închipuirii aievea.“ Constantin Cubleșan: „Produs al monumentalei cetăți greco-catolice a Blajului, întemeiată la 1737 de episcopul Inochentie Micu-Klein, căruia îi dedică o memorabilă baladă, iluminând tocmai vizionarismul acesteia. Radu Brateș se simte chemat a continua și a împlini azi (1942 n.n), prin scrisul său, rostindu-se în numele generației pe care o reprezintă, opera de culturalizare și de întreținere vie a flăcării spiritului național, în linia programului de acțiune a iluștrilor săi înaintași: «Pe noi ne însuflețește dragostea de Blaj, pe care dorim, după exemplul marilor înaintași, să-l servim cu puterile pe care le-a sădit Dumnezeu în noi. Servind Blajul, servim totodată cultura română în slujba căreia stă și a stat întotdeauna Blajul».“