Volumul recent apărut la Editura Trei, în traducere românească Cel mai fericit om de pe Pământ (în original, The Happiest Man on Earth), , dezvăluie cititorilor memoriile lui Eddie Jaku (născut Abraham Jakubowicz), născut în Leipzig, după prima conflagrație, într-o familie evreiască de origine poloneză. De-a lungul ultimelor decenii, au fost publicate, inclusiv în România, într-o formă sau alta, numeroase mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului. Memoriile lui Eddie Jaku se înscriu în această categorie, dar paginile acestora se constituie, dincolo de evocarea suferinței, tragediei personale și colective, într-o fenomenală pledoarie pentru speranță, dragoste și umanitate.
Memoriile lui Eddie Jaku surprind momentele-cheie ale vieții sale, de la copilăria fericită, dublată de un patriotism autentic, de loialitatea față de Germania și de mândria apartenenței la o comunitate – mai ales culturală – precum era cea a orașului Leipzig, continuând cu șocul resimțit odată cu adoptarea de către Germania a primelor măsuri antisemite, prigonirea familiilor everiești, deportarea sa și a familiei, apoi lupta pentru supraviețuire în lagărele de concentrare de la Buchenwald și Auschwitz, pentru ca ultima secțiune să fie dedicată vieții de după eliberare, marcată de dorința de a îmbrățișa speranța, dragostea și bucuriile mărunte ale vieții, în ciuda suferinței și traumelor din captivitate.
Cadrul aureolat de dragoste al primilor ani din copilărie, ilustrat de Eddie Jaku deopotrivă cu emoție și gratitudine, în sânul unei familii iubitoare, dar și al unei comunități aparent civilizate și tolerante, este zdruncinat de ascensiunea la putere a nazismului și de adoptarea de măsuri antisemite, însoțite însă și de o acutizare și de o răspândire accelerată a urii manifestate de vaste segmente din societatea germană, față de evrei, pe fondul ideologiei și propagandei naziste. Este etapa care avea să îl marcheze profund pe adolescentul Eddie Jaku, nevoit să urmeze o școală-internat, departe de familie și prieteni, fiind înregistrat sub un nume fals, acela al unui german dispărut – Walter Schleif. Absolvind primul în școala sa, Eddie Jaku se întorcea acasă, într-o vizită surpriză plănuită nu atât pentru a-și împărtăși bucuria succesului școlar cu părinții săi, cât pentru a celebra, împreună cu aceștia, aniversarea de douăzeci de ani a căsătoriei acestora. Mo mentul vizitei sale la casa părintească din Leipzig coincidea însă, în chip nefericit, cu evenimentele tragice desfășurate în Germania în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938, care a rămas cunoscută în istorie drept Kristallnacht (Noaptea de Cristal), după sticla spartă provenită din magazinele, sinagogile și casele evreiești atacate de naziști.
Surprins dimineața în casa părinților, în timpul unei razii a unui grup de naziști, tânărul Jaku avea să fie bătut și umilit, fiindu-i ucis și câinele, sărit în ajutorul său. Șocul i-a fost augmentat de faptul că aceeași membri ai Cămășilor brune au incendiat casa familiei – căminul mai multor generații de-a lungul a două secole, silindu-l pe tânărul Eddie să fie martor la distrugerea casei. Era momentul zero al confruntării cu noua realitate din Germania anilor ’30, unul care l-a marcat pe Eddie Jaku nu numai prin faptul că fusese bătut și că îi fusese incendiată casa familiei sale, ci mai ales pentru că făptașii nu erau doar soldații naziști sau bătăușii aparținând Cămășilor brune, dar și cetățeni obișnuiți, germani civilizați care săvârșeau atrocități în tot orașul Leipzig, în toată țara… cetățeni obișnuiți, prietenii și vecinii noștri dinainte să mă fi născut eu, se alăturaseră violențelor și jafurilor. Pentru familia Jakubowicz și nu doar pentru ea, era începutul tragediei. Grație eforturilor tatălui său, familia lui Eddie avea să amâne momentul deportării, reușind să treacă granița în Olanda, apoi în Belgia, și să se ascundă o bună perioadă de timp. În cele din urmă, în ciuda strategiilor și abilităților de supraviețuire, dar și a evadărilor, aceștia aveau să fie deconspirați și mai apoi deportați în Germania, cu complicitatea autorităților polițienești belgiene (ce colaborau cu Gestapo-ul), în iarna 1943-1944. Alături de alți 1500 de captivi evrei, aceștia au făcut parte dintr-un convoi de vagoane care părăsea Belgia, îndreptându-se spre Auschwitz, de-a lungul unei călătorii ce a durat nouă zile și opt nopți. Membrii familiei Jakubowicz au supraviețuit călătoriei grație prezenței de spirit a tatălui, care a reușit să raționalizeze eficient puținele resurse de apă disponibile.
sosirea în lagăr însemna, pentru supraviețuitorii călătoriei, supunerea depor ta ților la procesul de triere, ce echivala, pentru una din coloane (cea a deținuților vârstnici sau inapți de muncă) cu exterminarea. Tânărul Eddie avea să afle abia mai târziu despre destinul tragic al părinților săi, de care fusese despărțit pentru totdeauna fără să-și fi luat rămas bun. Perioada petrecută în lagăr a fost una în care Eddie a reușit, grație abilităților sale și priceperii sale de inginer, dar și mulțumită prieteniei cu Kurt, să supraviețuiască regimului de exterminare prin muncă și privare de hrană. Relația privilegiată de prietenie dintre cei doi, motivarea reciprocă și speranța în zile mai bune au făcut ca ambii prieteni, ca și sora lui Eddie Jaku, să supra viețuiască perioadei de captivitate, în ciuda suferinței și ororilor inimaginabile cărora le-au fost martori neputincioși.
Ultima secțiune a memoriilor lui Eddie Jaku, și poate cea mai importantă, este dedicată perioadei de după eliberare. De-a lungul acesteia, supraviețuitorul lagărelor de concentrare germane, fidel crezului că întotdeauna există miracole în lume, chiar și atunci când totul pare sumbru, avea să își cunoască dragostea de o viață, viitoarea soție, să își întemeieze o familie și, mai ales, să lase în urma sa traumele copleșitoare ale trecutului. Părăsind Europa și stabilindu-se în Australia, Eddie Jaku a devenit treptat un membru activ al asociațiilor evreiești ale supraviețuitorilor Holocaustului, vorbind deseori contemporanilor despre experiența sa, dar mai ales despre miracolul speranței, al umanității, al compasiunii și dragostei pentru semeni. După o viață venerabilă, de peste 100 de ani, cel mai fericit om de pe Pâmânt – așa cum obișnuia să se descrie, s-a stins în 2021, nu înainte de a-și publica memoriile, apărute în 2020.