Eseist și neuropsihiatru, cu o remarcabilă prezență publică „în dialog“ nu numai în țara sa natală, Franța, cultivând interdisciplinaritatea – „se preumblă între filozofie și științe, a căror separație este poate dificil de depășit“, Boris Cyrulnik are publicate în limba română, la Editura Spandugino, patru cărți sub forma unor elevate conversații, care punctează patru perspective importante pentru autorul francez. De numele lui Boris Cyrulnik se leagă, între altele, istoria unui concept care este, cu atât mai mult după recenta criză globală provocată de pandemia coronavirusului, foarte la modă: reziliență
Mediterana – geometrie variabilă și seismicitate geopolitică ridicată
Cea mai recentă apariție în limba română din seria celor patru cărți „în dialog“ în care Boris Cyrulnik este personaj pricipal e un document de mare sensibilitatea istorică, culturală, (geo)politică și economică despre „Marea cea Mare“ – Imposibila pace în Mediterană, volum în care Cyrulnik oferă, într-un duet empatic de zile mari cu scriitorul și eseistul algerian, Boualem Sansal, o perspectivă dintre cele mai complexe cu privire la un „câmp de analiză“ de o generozitate tematică ieșită din comun. „Totul s-a născut aici: zeii tuturor panteonurilor și, ca recompensă pentru cei mai vrednici, Dumnezeul unic cu nenumărații săi profeți. Aici s-a născut civilizația, mai întâi cea orientală și apoi, clandestin, cea occidentală, din care lumea a făcut un model de referință“, afirmă B. Sansal, cel care apreciază, de asemenea, că, în raport cu Marea cea Mare, „fiecare își poate găsi o Mediterană în care să-și ancoreze îngrijorările și dorințele“. Boris Cyrulnik, la rândul său, consideră că „actuala tragedie din Orientul Apropiat se va răspândi pe toată suprafața planetei și ne va impune, după multe nenorociri, o aspirație spre o nouă… fericire. Dar, înainte de a ajunge la ea, vom plăti scump“.
Aproprierea problematicii Mediteranei pe care o propun cei doi, Boris Cyrulnik și Boualem Sansal, este una ghidată tematic. Previzibil, chestiunea păcii (inevitabilă pentru acest areal) e numai unul dintre „firele roșii“ ale conversației lor; evantaiul temelor este unul extraordinar de generos – de la istoria extrem de „accidentată“, la prezentul – politic, cultural, religios – foarte viu, adesea turbulent; de la „transferurile religioase“, la slăbiciunile majore ale Europei în fața acestora; de la Ierusalim, la „țepușa israeliano-palestiniană“; de la nazism, la islamo-nazism; de la cultura resentimentului, la solidarități surprinzătoare; de la logica violenței, la violență – ca element major pentru… socializare; de la pace (chiar și o „pace înarmată“), la război; de la complicitate și lașitate în regiune, la curaj și demnitate. „De fapt, nu putem visa pacea decât dacă ne aflăm în război“, afirmă Boris Cyrulnik, la finalul penultimei secvențe a conservației pe care o are cu Boualem Sansal.
Viață, moarte și natura umană
Dialog despre natura umană“ – conversație pe care Boris Cyrulnik o are cu nu mai puțin celebrul Edgar Morin (sociolog și filosof, director emerit de cercetare la Centrul Național pentru Cercetări Științifice din Franța, membru fondator al Colegiului Internațional și membru al Centrului Internațional pentru Cercetări Transdisciplinare) – este, de asemenea, un titlul foarte recent (a apărut în limba română în primăvara acestui an) din seria dialogală în care e implicat eseistul și neuropsihiatrul francez. „Ființa vie organizată se degradează și ajunge, treptat, la dispariția individului – în sensul biologic al termenului. Dar dacă (…) plasăm această aventură în lumea vie, observăm că individul poate muri, dar nu și viața. Viața se transmite neîntrerupt. De aceea, moartea și iubirea – cum se spune în romanele siropoase – sunt în mod biologic asociate“, afirmă Boris Cyrulnik. Edgar Morin, la rândul său, apreciază că „Un lucru paradoxal este acela că ființa întinerește tot timpul. Procesul uman nu este un proces de uzură, precum cel al mecanismului, ci o reîntinerire care, de altfel, este însoțită de un proces de regenerare. Într-adevăr, când respirăm, inhalăm oxigen care ne detoxifică celulele; bătaia inimii este pompa care face să circule acest sânge oxigenat și elimină sângele plin de toxine. Viața este un proces continuu de reîntinerire“. Greu de clasat și, în orice caz, imposibil de redus la o singură perspectivă, dialogul despre natura umană e un exercițiu intelectual al intersecțiilor fecunde, al unei interdisciplinarități generoase – cu filosofia, biologia, sociologia, psihologia, etologia, antropologia între disciplinele privilegiate pentru a anima această conversație. În plus, cu atât mai mult pentru că este vorba despre o temă de complexitatea uimitoare a „naturii umane“, perspectiva integratoare, inter-disciplinară este, consideră ambii autori, obligatorie: „Gândirea occidentală (iar aceasta este cea mai mare capcană a ei) a ajuns la concluzia că un fragment poate fi separat de întreg, însă fragmentul este o parte a întregului. Specialiștii noștri au obținut performanțe atât de bune, încât discursul lor social a admis faptul că fragmentul poate fi separat de întreg. Se decupează o parte, se face o fragmentare artificială, dar e o fragmentare didactică. După ce am folosit-o în scop experimental, uităm sau refuzăm să o reintegrăm în întreg.“
O răsturnare de perspectivă
„Boris Cyrulnik și Tzvetan Todorov au traversat epoca urmând traiectorii diferite, dar amândoi au devenit gânditori validați de public și observatori angajați ai societăților noastre. Atât unul, cât și celălalt au cunoscut totalitarismul și încearcă să înțeleagă ce anume ne poate permite să rezistăm terorii. Acestea sunt motivele care stau la baza dialogului de față despre capacitatea oamenilor de a rezista „barbariei“ sau de a-i cădea pradă, în momentul în care o Europă afectată de atentate își pune întrebări în legătură cu viitorul ei“, scrie jurnalistul Nicolas Truong, în introducerea la dialogul (pe care, de altfel, Truong îl și moderează) despre Ispita binelui este mult mai periculoasă decât Ispita Răului. Conversația celor doi, care a avut loc cu puțin înainte ca Todorov să moară, are o notă politică dominantă. „În numele moralei au fost comise crimele cele mai imorale. Morală perversă, deci: suntem morali cu cei care ne împărtășesc universul reprezentărilor și suntem perverși cu ceilalți – fiindcă definiția perversiunii este, pentru mine, cea dată de Deleuze și de Lacan: pervers este cel care trăiește într-o lume din care Celălalt este absent“, spune, între altele, Boris Cyrulnik. Iar Tzvetan Todorov, nuanțând totodată și ceea ce presupune o răsturnare de perspectivă, o idee care, aparent, intră în coliziune cu simțul-comun: „Pentru mine, ispita Răului aproape că nu există, este foarte marginală în ochii mei. Eu rămân mai curând discipolul lui Grossman, pentru care Răul vine în mod esențial dinspre cei care vor să le impună semenilor lor Binele. Ispita Binelui mi se pare deci mult mai periculoasă decât ispita Răului.“
Despre reziliență cu un „specialist al sufletului“
Reziliența este cartea de intrare în limba română a suitei volumelor de dialoguri în care e implicat „specialistul sufletului“ (cum îl numește chiar în cartea de față unul dintre interlocutorii săi pe Boris Cyrulnik). E „o reflecție dinamică“, un dialog dens, în care interlocutorii principali ai eseistului și neuropsihiatrului francez sunt Nicolas Martin, Antoine Spire și François Vincent. Unul dintre punctele de pornire pentru a înțelege perspectiva lui Boris Cyrulnik cu privire la ce înseamnă reziliența este conceptul de transmitere. E un concept la care nu e neapărat cel mai bine să ajungem printr-o definiție „de dicționar“, ci, prudent, prin învăluire. „Când venim pe lume, am putea fi orice, dar pentru a deveni cineva, trebuie să renunțăm la tot ceea ce am fi putut fi altfel“, spune Cyrulnik. Și, tot el: „Această transmitere ne arată că noi nu putem exista, fără să trăim împreună. Simplul fapt de a sta braț lângă braț transmite deja ceva, la un nivel preverbal. Bineînțeles, când vorbim, noi transmitem prin modul în care articulăm cuvintele, dar chiar și atunci când păstrăm tăcerea, tot participăm la un proces de transmitere.“ De asemenea: „Atunci când transmite secrete, suferințe, traumatisme, nu transmitem traumatismul, ci faptul că traumatismul ne-a provocat suferință, și dezechilibrul uriaș care i-a urmat.“ „Lectura lucrărilor lui Boris Cyrulnik este esențială pentru toți cei care au cunoscut un traumatism sever în biografia lor, deci pentru fiecare dintre noi“, pentru că „reziliența ne călăuzește să descoperim o strategie de reînnoire a vieții“, menționează doi dintre participanții la acest dialog despre „umbrele și luminile sufletului“.
Boris Cyrulnik – încă o dată, foarte cunoscut pentru lucrările sale despre conceptul de reziliență și teoria atașamentului – a predat etologie clinică la Facultatea de Medicină din Marsilia (1974-1987), coordonând, totodată, un grup de cercetare la spitalul din La Seyne-sur-Mer, lângă Toulon (1972-1991), iar din 1995, a devenit director de educație la Universitatea din Toulon. Este autorul a numeroase cărți și articole, bibliografia sa cuprinzând peste 20 de volume individuale și 200 de articole științifice. La 7 ani, adică în 10 ianuarie 1944, la Bordeaux, este arestat pentru că era evreu. Vreme de doi ani, după ce părinții săi fuseseră deportați, e ținut ascuns de către învățătoarea sa, Marguerite Farge. După arestare, Boris Cyrulnik e ținut închis, împreună cu alți 227 de evrei, într-o sinagogă. Scapă de acolo, grație insistenței învățătoarei sale și cu concursul decisiv al unei infirmiere de la Crucea Roșie. El însuși implicat, așadar, într-un complex proces de reziliență, lui Boris Cyrulnik îi place să îl citeze pe Elie Wiesel: „este interzis să fac, este imposibil să vorbesc. Foarte complicat, dintr-o mulțime de motive. Să povestesc toate acestea ar trezi mai multe neînțelegeri decât lămuriri“. Vorbește, conferențiază, scrie – pentru că „este imposibil să tacă“…