Bucătăreasa reginei (2024) este primul roman din seria Curtea Reginei Estera în care a fost programată să apară, în noiembrie 2025, şi evocarea istorică The Royal Artisan (Meşteşugarul regal). Autoarea, Tessa Afshar, s-a născut în Iran, într-o familie musulmană. A trăit zece ani în Anglia, apoi a plecat în Statele Unite unde a obţinut un masterat în Teologie la prestigioasa Universitate Yale. În al treilea deceniu al vieţii, s-a convertit la creştinism, devenind o ferventă militantă religioasă. Până în prezent, a publicat literatură confesivă religioasă şi mai multe romane construite în jurul unor episoade biblice. Cariera ei aminteşte de ascensiunea fulgurantă, tot în spaţiul american, a lui Reza Aslan.
Iranian, ca şi Tessa Afshar, Aslan s-a născut în 1972, la Teheran. Familia fuge din calea Revoluţiei Islamice în 1979, refugiindu-se în Statele Unite. Precum Afshar, Aslan face şi el studii strălucite în universităţi occidentale de calitate. Studiază teologia la Santa Clara University şi la Harvard, şi sociologia la University of California, Santa Barbara. Ca adolescent, se converteşte şi el la creştinism, dar revine la islam în momentul admiterii la programul de masterat în Teologie de la Harvard. Devine celebru datorită cărţii lui No God but God (Niciun Dumnezeu decât Dumnezeu) (2005) care a răspuns nevoii publicului american de a înţelege islamul după evenimentele din 11 septembrie 2001. Afshar şi Aslan sunt două spirite de sorginte iraniană care, răsădite în climatul de libertate (intelectuală) din Occident, au putut să îşi pună în valoare inteligenţa şi creativitatea.
Bucătăreasa reginei este un roman istoric construit în jurul evenimentelor din Cartea Esterei, un roman tangent feminist, o poveste de dragoste dintre un iudeu şi o persană, un roman de familie şi, nu în ultimul rând, o mostră de discurs gurmand adaptat gustului actual. Remarcabilă este abilitatea Tessei Afshar de a crea un roman polifonic în care naratorii se schimbă de la un capitol la altul fără ca cititorul să fie avertizat. Personajului dintr-un capitol i se dă permisiunea să-şi spună propria versiune asupra evenimentelor în capitolul următor. Şi peste tot acest univers ficţional, autoarea tronează ca un Dumnezeu care condamnă sau iartă, precum în Vechiul Testament.
Bucătarii elitelor nu au prea fost eroi de romane, deşi rolul lor este, cel puţin, tot atât de important precum cel al doctorului. Intrarea muncilor casnice în sfera de atenţie a specialiştilor din istorie, economie, studii culturale a determinat o remarcabilă schimbare. Nu o fi mare lucru să coşi un nasture, să speli pe jos, să ştergi la fund bebeluşii ori bătrânii care nu se mai pot îngriji singuri, ori să umpli pântecele flămânde ale familiei iar şi iar, dar cineva trebuie să facă şi aceste munci, iar fără ele societatea nu poate funcţiona. Tessa Afshar face o binevenită breşă în această tradiţie a neglijării şi dispreţului pentru muncile casnice, construindu-şi naraţiunea în jurul Roxannah-ei, o tânără persană pe care talentul culinar o aduce în preajma Esterei, regina din binecunoscuta carte biblică. Pasiunea Roxannah-ei pentru gătit este un soi de surogat al dorinţei sale de a fi într-o poziţie de putere, de control prin transformarea materiei prime (carne, legume, fructe) în materie gătită, supusă regulilor gastronomice impuse de cultura timpului ei.
Roxannah se trage dintr-o familie nobilă care a sărăcit. Tatăl ei, nobilul Fravartish, se cufundă în alcool şi violenţa de familie, la întoarcerea din războiul cu atenienii pe care persanii l-au pierdut. Naraţiunea porneşte de la binecunoscutul episod biblic în care regina Estera îşi dezvăluie identitatea evreiască şi zădărniceşte planurile mizerabilului Amam de a-i ucide pe toţi iudeii din împărăţia persană. Este vorba de plănuirea primului holocaust din istorie şi de originea sărbătorii de Purim în calendarul iudaic. Autoarea insistă cu o plăcere evidentă asupra cuhniei imperiale, a ierarhiei şi intrigilor dintre bucătari. Sănătatea liderului depinde, înainte de doctor, de bucătar, de hrana pe care o consumă. Tot bucătarul poate influenţa starea de spirit a liderului, oferindu-i mâncărurile preferate sau stimulându-i curiozitatea pentru altele noi. „Cunoaşterea felurilor de mâncare preferate ale oamenilor poate schimba o situaţie“ (p. 189), o consiliază bucătarul-şef pe Roxannah. Momentul în care tinerei i se prezintă bogăţia de resurse din cuhnia imperială marchează intrarea ei într-o lume nouă pe care ea o traduce urgent într-o oportunitate: abilităţile ei gastronomice se pot rafina aşa cum nu îşi imaginase că ar fi posibil. Roxannah află despre „mirodenii scumpe, despre legume exotice şi despre cărnuri de care nu avea habar. Învaţă ceva nou din fiecare ingredient cojit, mărunţit, zdrobit sau tocat. Un miros nou. O aromă distinctă o făcu să-şi imagineze reţete noi“ (p. 151)1. Procesul acesta instructiv se petrece sub atenta supraveghere a bucătarului-şef care nu uită să îi recomande Roxannah-ei continua perfecţionare profesioanală: „Un bun bucătar nu încetează niciodată să înveţe“ (p. 238). Afshar nu uită să pună în evidenţă şi delicateţea Roxannah-ei. Ea o ajută pe regină să se poată conforma, cu discreţie, regulilor culinare impuse de religia ei.
Uneori rolul bucătarului este uşor supra-evaluat de naratorul omniscient care uită că universul ficţional în care se află nu este secolul al XXI-lea. „Bucătarii regali ajutau imperiul să descopere noi ingrediente care să hrănească populaţia flămândă în perioadele de praznic sau de foamete. Ei erau şi artizani, şi cercetători, şi învăţăcei“ (p. 238). Schimbarea unei diete la nivel naţional e un proces complicat, iar pe vremea lui Xerxes infrastructura de comunicare nu era suficient de rapidă pentru a stimula asemenea schimbări. Oricum această parte a romanului care se concentrează pe bucătărie ca un spaţiu al puterii este printre cele mai interesante. Ajunsă bucătar-şef datorită un infarct al titularului, Roxannah trebuie să învingă şi să convingă. Se istorizează problema accesului femeii la poziţii de putere. Naratoarea e conştientă inclusiv de faptul că Roxannah etalează un alt stil de conducere. „În calitatea ei de căpetenie, arăta mai multă emoţie decât bucătarul-şef, era mai dispusă să facă un compliment, iar ajutoarele se însufleţeau când aveau aprobarea ei. Bucătăria etala o atmosferă prietenoasă. Toţi trudeau din greu şi păreau dornici a-i face pe plac noii şefe“ (p. 370). Feminismul implicit e evident şi în evidenţiarea, în acest context istoric, a tavanului de sticlă care nu se vede, dar blochează accesul femeii dincolo de anumite limite bine stabilite şi consolidate prin tradiţie. Pe aceeaşi linie, solidaritatea feminină dincolo de diferenţele de clasă se traduce prin suroritatea care se construieşte treptat între regina Estera şi bucătăreasa Roxannah.
Evocarea istorică este completată, reuşit, de savuroase reţete inspirate din bucătăria persană sau din Orientul Apropiat. Un bun bucătar e apreciat şi recompensat cu încredere şi daruri preţioase. Aşa se întâmplă şi cu Roxannah. Hrana adecvată şi sănătoasă e fundamentală pentru un condiţia fizică a unui lider, iar împăratul Xerxes şi Estera ştiu acest lucru.
Precum într-un fel de mâncare bine şi echilibrat asezonat, există cam de toate în romanul Tessei Afshar. Avem o poveste de amor. Doctorul evreu, Adin, şi Roxannah se îndrăgostesc de la prima vedere, dar nişte piedici sunt necesare atât tramei, cât şi celor doi îndrăgostiţi care nu ar mai aprecia norocul peste care au dat dacă totul ar merge uşor şi lin. În consecinţă, povestea de iubire se condimentează cu un pic de conflict cornelian, căci Adin îl ucide pe Lordul Fravartish, tatăl Roxannah-ei. Acesta intrase în cartierul evreiesc din Suza cu gândul de a-i ucide pe iudei, aşa cum permitea edictul dat de împărat sub influenţa maleficului Amam. Pus în situaţia de a alege între a o salva pe micuţa Leah şi a-l ucide pe Fravartish, Adin face alegerea cea bună. O salvează pe fetiţă. Până la urmă, însă, se lasă cu happy end . Cei doi îndrăgostiţi se căsătoresc şi vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Mai avem în acest roman şi o poveste a convertirii. Roxannah se lasă convinsă încet, dar sigur, de adevărul credinţei într-un singur Dumnezeu. Ea învaţă şi că adevărata credinţă nu e doar o pavăză contra primejdiilor, ci te ajută să treci mai uşor peste momentele grele care apar inevitabil. Adin se confesează Roxannah-ei: „Nu am pretenţia că ştiu ce vrea Dumnezeu. Dar ştiu că Cel care ne-a dus pe acest drum va fi cu noi în timp ce ne facem datoria. El va merge înaintea noastră şi ne va deschide drumul“ (p. 200), căci „nu există loc mai apărat decât în braţele Domnului“ (p. 182). Valoarea rugăciunii creşte atunci când rugăciunea este pentru alţii, iar sinceritatea acestei poveşti despre o convertire este copleşitoare; probabil şi pentru că are şi un anume iz autobiografic. Biblica Rut devine modelul de urmat pentru eroina principală. Roxannah e convinsă că a-l urma pe Adin e calea cea justă: „[u]nde vei merge tu, voi merge şi eu, şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu. Poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu“ (p. 379).
Pe lângă ingredientele narative mai sus menţionate, există în acest text şi mai multe romane de familie. Ele nuanţează istoriile de amor. Roxannah este un copil supus violenţei paterne care ar vrea să îşi iubească tatăl, dar acesta ţine prea mult la poziţia lui de putere în familie. Afshar omite, diplomatic, istoria – tot biblică – despre Vashti, predecesoarea Esterei, care refuzând să se conformeze poruncii regelui, cade în disgraţie şi e înlocuită de Estera. Dar naratoarea are înţelegere pentru problemele de alcov ale lui Xerxes. Acesta face o căsătorie de convenienţă cu nobila Amestris care îi şi dăruieşte moştenitorul atât de necesar din punct de vedere politic, dar el consumă plăcerile alcovului în braţele Esterei care, din păcate, e sterilă.
Desigur, de la curte nu pot lipsi intrigile. Afshar reuşeşte să construiască şi un mic thriller, cu suspens, cu tot, adică respectând integral reţeta genului. Arsames, fratele regelui, plănuieşte să îşi ucidă fratele pentru a pune mâna pe putere, dar totul se termină cu uciderea vicleanului şi a slugilor lui.
Ca scriitură, romanul impresionează prin multiplicitatea vocilor narative din care se remarcă uneori cea a dirijoarei, naratoarea omniscientă care filosofează cu gândul la alte tragedii ce vor urma să se abată peste poporul evreu mult timp după evenimentele din Cartea Esterei. „Ca şi cum a omorî un popor doar pentru că e de altă rasă ar rezolva toate problemele. Un asemenea rău enorm nu duce decât la şi mai mult rău. Ura nu naşte decât şi mai multă ură“ (p. 87). Bucătăreasa reginei e un roman agreabil, alert şi bine porţionat şi proporţionat. El anunţă o scriitoare care are cu siguranţă talentul povestirii – moştenit din tradiţia orientală – şi care foloseşte abil toate locurile comune ale corectitudinii politice ameliorate de o bună şi constructivă cunoaştere a literaturii biblice pe care ştie să o popularizeze cu talent şi convingere. Afshar e în stare să îşi aducă cititorul acolo unde doreşte ea, dându-i, în acelaşi timp, impresia că el/ea a vrut să ajungă acolo. Şi nu este acesta ţelul oricărui scriitor, la urma urmei?
__________________________________________
1 Citatele au fost traduse de Mihaela Mudure.