port în plasa de cumpărături un strigăt
nimeni nu pricepe sirena ambulanței
la cârciumă fumul de țigară dă în pârg
umbra chelneriței e desăvârșită
precum frumusețea afroditei
ne cotrobăie prin buzunare
ne hrănește liniștea cu o vodcă
ne lasă umbrele să rătăcească pe pardoseală
leagă șireturile morții cu amintiri cariate
ușa deschide – închide încăperi
pe străzi femeile se plimbă cu amforele pline de cenușă
la poarta crematoriului au rămas doar bocancii
să se poată face numărătoarea
fără oprire pe ploaie pe frig
se ard amintirile
pe calupuri pe generații
la cârciumă fumul de țigară s-a copt
gata să cadă în poala chelneriței
un marș hărăzit pierzaniei
afrodita poartă în mână călcâiul lui achile
vulnerabil precum viața
la capătul drumului stau aliniate insomniile tinereții
muțenia lor se scurge în paharul cu vodcă
la cârciumă o umbră mahmură se joacă cu nisipul clepsidrei
