Cafeaua de dimineață
În zațul cafelei
din ceașca de porțelan
se desenează un cal
o rămurică de brad.
mișc ceașca
și iată apare
o stea – o cometă
viitorul are un V mare
Zațul acesta mă minte
sunt sigură.
În amfiteatru
În amfiteatru
sau strâns mulți studenți
le voi vorbi
chiar dacă
nu sunt o bună vorbitoare
miam însemnat
câte ceva
să nu uit
să nu mă poticnesc
am trac de câte ori
intru în sala de curs
dar ei mă îngăduie
șimi dau și curaj
șimi zâmbesc
înțeleg oare ce se petrece
cu mine?
Marea Neagră
Trăiesc lângă mare
nu pot viețui fără ea
e marea cea neagră
uneori are doar sclipiri
albastre și mov
dintre mări
e cea mai sălbatecă mare.
Ești tu oare?
Ești tu oare
Mariana Filimon
să știi că nu te pot
recunoaște
poeții pot trăi
doar cu numele mic
cu o inițială a numelui
dar eu iată
numele nuți recunosc
iar pe inițialele lor
nu am pus niciodată
un preț
așa mult mai lesne
îmi este.
Singurătate
Crinul acesta
se mistuie în glastră
ar vrea poate lângă el
un trandafir
doar un fir
nu iubește singurătatea
eu însămi aș dori
un suflet aproape
când luminile toate
în mine se sting
și nu mai este
nimeni prin preajmă
sămi întindă o mână.
Trenul de noapte
Călătoresc cu un tren
de noapte
până voi ajunge la destinație
vor apare zori sângerii
voi revedea case
siluete de arbori
lumini se vor aprinde
în mine.
Umbra
Nu am prieteni
prea mulți
la o adică dușmani
numi prea fac
ceva îi îndepărtează
de mine
mam ferit să le stau
în cale și eu
dar mie greu
când umbrele nopții
coboară
eu însămi devin
doar o umbră atunci
doar o biată umbră
desenată în întuneric.
O abstracție
Când durerea nu e
nimic nu mai este
încă nu ați aflat
aburii zilelor te ocolesc
nu viețuiești nicăieri
oarbe sunt și veșmintele tale
vrei să afli
dacă abia teai născut
și nu izbutești
nici măcar un scâncet
să scoți
nuți poate fi nici milă
de tine
ești doar o abstracție
și atât.
Ruga
Mie foame
mie sete
dațimi vă rog
o țigară
Bacoviană
Și plouă și ninge
în orașul natal
din nou mi se face dor
de Bacovia
și ninge și plouă
și umbra Poetului
e tot mai departe
un semn de întrebare.
Ceața
Deasupra orașului
e o ceață adâncă
nu se mai pot zări
decât contururi de case
te închizi în tine
ca întrun veșmânt
de marmură neagră.