Da, mișcarea care ne ajută să ne deplasăm, să îndeplinim tot felul de activități, la un moment dat trăiește doar prin sine și pentru sine, E momentul când se încarcă și cu nenumărate sensuri pe care vrem noi să le transmitem cu ajutorul ei. Și astfel a fost recenta premieră a dansatoarei, coregrafei și în același timp directoarei Centrului Național al Dansului București …în țara minunilor, un solo creat și interpretat de Vava Ștefănescu. I s-a cerut corpului dansatoarei să ne transmită nenumărat de multe idei, un adevărat bombardament, cu infinite nuanțe. E drept și-a luat niște puncte de sprijin, colegi și colaboratori ai CNDB, Andeea Belu, Carmen Coțofană, Alexandra Mihaela Dancs, Florin Fieroiu, Smaranda Găbudeanu, Mihaela Michailov și Anamaria Pravicencu, care au stat pe scaune în fața scenei și au vorbit la microfon în timp ce Vava dansa. Dar vorbele lor păreau propriile ei vorbe. ilustrate scenic prin mișcări de dans.
Pornind, ca inspirație, de la Povestea lui Alice în țara minunilor de Lewis Carroll, Vava Ștefănescu, cea care a gândit și apoi și-a pus în valoare propriile gânduri, ne spune că a dorit să vadă ce se întâmplă cu noi când simțim că trebuie să o luăm de la capăt, să ne pierdem, ca să ne putem regăsi… în țara minunilor. Și explorarea ei a pornit de la una dintre cele mai expresive părți ale corpului. De la mâini, singurele aflate, la început, sub lumina reflectoarelor și, treptat, corpul ei într-o bluză și un pantalon aproape neutru prin culoare, a fost și el luminat și a început să ne povestească despre tot zbuciumul ei, capturat în aceleași valuri de absurd, ca și cel care a învăluit-o altădată pe Alice, absurd care s-a salvat de fiecare dată, ca și în povestea de demult, adăugând oricărei situații și o nuanță de umor.
Apoi, interpreta și-a luat o rochiță înflorată și a început să-și povestească, tot prin dans, propria viață – de mamă, de fiică, de soție, de asistentă a soțului bolnav, de directoare a CNDB, și, în această ultimă situație fiind și victimă, împreună cu Centrul pe care-l conduce, a indiferenței și în ultimă instanță al grozăviei abătută asupra dansului contemporan, de actualul Ministru al Culturii, prin răpirea Sălii Omnia, promisă de nouă (9) ani și a faptului că ea nu a fost înlocuirea cu un spațiu corespunzător. Pe vremuri, în perioada comunistă, ne permiteam să spunem, între noi, că vorbim de fapt despre Ministrul Inculturii. Și, în toată această parte a istoriei povestite, dansul Vavei s-a desfășurat și pe fundalul sonor al celor spuse de cei așezați în fața scenei. Și trebuie să mai adaug și în fața unei săli arhipline, deși se afla la a treia reprezentație. Deci dansul contemporan are în prezent dansatori, coregrafi și public doritor să se bucure de ceea ce îi poate dărui el, dar în continuare îi lipsește spațiul vital necesar. Cu o sinceritate rar întâlnită, Vava a mai spus și câți ani are – 56. N-a fost în dezavantajul ei. Din contră. Este un lucru rar, ca să poți fi la această vârstă în deplină formă, corpul tău putând atinge astfel exprimări de o mare expresivitate plastică.
Așa că, în final, m-am bucurat nespus de această invitație la Centrul Național al Dansului București și invit și pe alți spectatori să vadă această creație atât de împlinită.