Adolescenta de aproximativ 16 ani care preia comenzi și așază farfurii și cești pe tejgheaua micului bistrou „Sienkiewiczówka”, la câteva zeci de metri de conacul dinspre care sosesc clienții care au încheiat vizitarea muzeului, este o urmașă directă a lui Henryk Sienkiewicz. Bunica sa și tatăl său sunt proprietarii localului, precum și ai hergheliei aflate pe aceeași proprietate, în satul Oblęgorek, comitatul Kielce, la 185 de km de Varșovia. Ridicat între 1900 și 1902, conacul reprezintă darul națiunii poloneze pentru celebrul scriitor, în al 25-lea an al carierei sale. El a locuit aici, împreună cu familia sa, cu precădere în lunile de vară, între 1902 și 1914, când a părăsit țara, în urma izbucnirii Primului Război Mondial.
Transformată în muzeu în 1958, vila în stil eclectic, înconjurată de o pajiște generoasă, a devenit unul dintre obiectivele culturale cele mai admirate de polonezi. Pentru rarii vizitatori străini un audioghid în engleză este unicul îndrumător prin încăperile de la parter. Salonul, sufrageria, biroul, micul salon pentru fumători și dormitorul păstrează, în mare parte, mobilierul și decorațiunile originale, iar fotografiile și câteva portrete pictate compun imaginea unui om rafinat și a unei familii educate, de o eleganță corectă. În biroul amplu se remarcă, de o parte și de alta a mesei de scris, portretul lui Henryk Józef, respectiv cel al Jadwigăi, copiii rezultați din prima căsătorie. Aici autorul a scris Prin pustiu și junglă (1911).
În sufrageria alăturată, un portret al său, semnat de Kazimierz Pochwalski (1855 – 1940), domină atmosfera. El îl înfățișează la vârsta de 44 de ani, așezat, picior peste picior, pe un scaun masiv. Figura radiază calm și încredere în sine, împrumutând un ce din aerul unui om de stat și confirmând harul de portretist al lui Pochwalski. În salon atrage atenția o cronică în imagini – un colaj de fotografii ale scriitorului, din prima tinerețe și până la vârsta de 54 de ani, în 1900, an ce marchează aniversarea oficială deja menționată. Pot fi văzute, de asemenea, câteva dintre cele 100 de ilustrații semnate de Piotr Stachiewicz (1858 – 1938) pentru Quo vadis. Parțial reamenajat, dormitorul se remarcă prin prezența mobilierului din lemn de nuc și a unei icoane așezate deasupra micului pat. Este posibil ca icoana, reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul și având înscrisă traducerea polonă a numelui rugăciunii tradiționale Sub Tuum Praesidium, să fie o copie a celebrei Madone negre de la Częstochowa.
Expuse în mai multe încăperi, numeroasele trofee, diplome, premii, precum și daruri și scrisori trimise de cetățeni și de instituții sunt expresia profundei admirații a polonezilor pentru Henryk Sienkiewicz. Se poate afirma, fără riscul de a aluneca în hiperbolă, că în jurul figurii sale s-a țesut un cult care, astăzi, se afirmă cel puțin la fel de viguros ca și acum mai bine de un veac și care l-a așezat în canonul cultural, alături de Adam Mickiewicz (1798 – 1855), celălalt autor adulat. Unele dintre obiectele primite în dar frizează kitsch-ul, printre ele remarcându-se două bibelouri așezate pe masa de scris și înfățișând un leu, respectiv un șarpe. În același registru se înscrie un cufăr gol, așezat într-un colț al salonului. Potrivit explicațiilor oferite de audioghid, el fusese oferit de o asociație a producătorilor de zahăr, iar la origine conținea kilograme de zahăr. Înăuntrul capacului deschis se poate citi textul „Sit tibi vita semper dulcis operibus tuis aequa”, pictat alături de imaginea unui buchet de flori. Dincolo de esența artistică nefericită, candoarea gestului nu poate decât să înduioșeze.
În cadrul expoziției de la etajul vilei poate fi analizat cel mai relevant obiect aflat în posesia muzeului – medalia Premiului Nobel, primită în 1905. Tot aici se desfășoară harta personalității lui Sienkiewicz, curatorii amintind, în primul rând, că el a fost un avid călător. Pasiunea pentru explorarea locurilor îndepărtate se vede elocvent ilustrată. Un cufăr de voiaj cu inițialele sale, câteva arme de vânătoare, precum și un aparat de fotografiat, cumpărat de la Roma, în 1890, sunt expuse într-una dintre săli, alături de informațiile care oferă detalii despre expediția din Africa (1890 – ’91), cu ocazia căreia a vizitat Egiptul și Zanzibarul. Romanul Prin pustiu și junglă are drept sursă de inspirație această expediție. Se mai menționează că a călătorit și la Constantinopol și că a petrecut un lung sejur (1876 –’78) în Statele Unite, pe parcursul căruia a devenit corespondent al unor jurnale poloneze și a conceput volumul Scrisori din călătoria în America.
O coordonată cu adevărat insolită pe care expoziția o surprinde în detaliu o reprezintă soarta sa postumă. Exilat la Vevey, Sienkiewicz a dirijat Comitetul general de ajutorare a victimelor războiului din Polonia, dar nu a revenit niciodată în patrie. Moartea sa, la 70 de ani, în 1916, a avut un ecou major în Polonia, presa locală dedicându-i ample articole și consemnând manifestările publice de doliu. Circumstanțele dificile au determinat familia să dispună înhumarea în Elveția, urmând ca după încheierea războiului să organizeze repatrierea. Consumat de abia 8 ani mai târziu, evenimentul a dobândit proporții mitice. Informațiile prezentate conțin un tabel afișând orele exacte ale intrării trenului mortuar în fiecare gară, în acea zi de toamnă a anului 1924. La Częstochowa, aproximativ 150 000 de oameni au luat parte la procesiune, iar la slujba de înmormântare, ținută la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Varșovia, au asistat câteva mii. Mormântul, de altfel, se află în acest lăcaș, situat în orașul vechi.
Muzeul pune, de asemenea, la dispoziția vizitatorului, documentele asociate morții, respectiv repatrierii lui Henryk Sienkiewicz: certificatul de deces, respectiv autorizația de transport al cadavrului. Primul consemnează toate cele patru prenume și menționează locul decesului – celebrul Hôtel du Lac de la Vevey –, înainte de a preciza profesiunea: om de litere. Autorizația de transport al cadavrului specifică și cauza morții („boală de inimă”), adăugând atât traseul urmat de sicriu, cât și existența unui însoțitor însărcinat cu supravegherea operațiunii („o persoană de la Legația Polonă la Berna”).
În holul de primire al casei-muzeu, un volum greu de ținut cu ambele mâini reunește impresiile sutelor de vizitatori care au pătruns în acest spațiu al venerației naționale. El confirmă perenitatea interesului autentic pentru cultură și respectul tradițional acordat figurilor relevante pentru identitatea poporului polonez. Dincolo de galeria de daruri și de obiectele cele mai diverse ale proprietarului, cum ar fi pince-nez-ul, o peniță A. W. Faber și un baston, conacul de la Oblęgorek închide în el un fragment din biografia unui personaj desprins el însuși din ficțiune, căruia semenii săi nu încetează să îi aducă un omagiu.
_______________________________________
Notă bibliografică:
https://culture.pl/en/place/the-henryk-sienkiewicz-museum-in-oblegorek