Cred că nu sunt singura care crede că Ultimul viking de Anders Thomas Jensen este unul dintre filmele verii pe care nu le vom uita prea uşor. Co-producţia Danemarca-Suedia are avantajul unei poveşti originale şi foarte bine scrise, dar şi pe acela de a distribui într-un rol neobişnuit pe unul dintre actorii danezi cei mai admiraţi, Mads Mikkelsen.
Vedetă în multe producţii internaţionale (mai ales predominant americane), el a devenit unul dintre marii portretişti ai antagoniştilor, negativii care uneori devin mai agreaţi decât pozitivii. Să ne aducem aminte că actorul a avut un parcurs neaşteptat, începând ca atlet şi apoi devenind dansator. În această calitate a tras atenţia unor realizatori, dintre care unii au folosit abilităţile sale formate în această calitate. Probabil că nu-l vom uita prea uşor ca interpret în lungmetrajul lui Thomas Vinterberg Încă un rând, unde devine protagonistul celui mai spectaculos final din filmele noului secol: după ce dansează cu o bere în mână la petrecerea absolvenţilor săi, el se aruncă în mare, provocând stupefacţia celor de faţă, dar şi a privitorilor. Am menţionat un film de Thomas Vinterberg, care, alături de Lars von Trier, este creatorul importantului manifest Dogma ’95, care a influenţat enorm evoluţia cinemaului international în ultimii 30 de ani. Numele actorului Mads Mikkelsen este legat de aceeastă mişcare, dar şi de cinemaul mondial de mare popularitate. El a fost interpretul lui Hannibal Lecter în serialul derivat din filmul unde Anthony Hopkins a dat o interpretare de neuitat acestui criminal în serie, a jucat într-un James Bond, Casino Royale, în Pusher (lungmetrajul influent al nordicului Nicolas Vindinding Refn), a fost distribuit în franciza Indiana Jones în 2021, a fost premiat la Cannes pentru Vânătoarea (2012) şi nominalizat la Oscar pentru O afacere regală (2013). A jucat şi în seriale de succes (Unit One-2003, Hannibal-2013-2015, Flickering Lights-2000) dar şi în jocuri video precum Death`s Stranding-2019 de Hideo Vojima.
Cu filmografia sa plină de „negativi“ memorabili ne-am fi așteptat să-l revedem și în Ultimul viking într-o ipostază asemănătoare. Regizorul danez Anders Thomas Jensen reuşeşte însă să ne surprindă oferindu-i lui Mikkelsen rolul unui personaj fragil (Manfred), un bolnav psihic ce se crede o întrupare nouă a cânăreţului John Lennon. Aflăm acest lucru despre el atunci când e presat de fratele lui Anker (Nikolaj Lie Kaas), eliberat din închisoare (pentru bună purtare) să-şi aducă aminte unde au ajuns banii furaţi de el atunci când a fost condamnat. Aici se rupe puţin convenţia de thriller şi intrăm în aceea a unui film de familie (aflăm, până la urmă, mai ales prin derularea de flash back-uri, cum a fost viaţa celor trei fraţi şi mai ales relaţia cu tatăl lor abuziv) dar şi de „comedie neagră“ pentru că fratele eliberat ajunge în spitalul psihiatric unde era internat fratele lui Manfred. Aici se lasă convins de un fals medic (de fapt pacient şi el) că ar fi bine să încurajeze un spectacol unde şi alţi Beatles ar evolua (mai ales un suedez brunet care se crede blond cu ochi albaştri), spectacolul având loc la fostul lor motel din munţi unde ajung cu toţii.
Cele mai nostime momente sunt cele ale pregătirii concertului şi mai ales ale paralelelor permanente care se fac între succesele trupei britanice şi ale celei suedeze disco-pop Abba, care a marcat definitiv muzica anilor 1980. Când trupa celor care se cred Beatles se apucă de cântat „Chiquititta“ (faimos refren Abba), noi, cei care am urmărit atunci evoluţia spectaculoasă a trupei, râdem cu sughiţuri, mai ales că totul se transformă în opoziţia dintre clişeele cele mai banale privind suedezii şi britanicii.
În aceste momente excelează scenaristul Anders Thomas Jensen, cel ale cărui filme au acumulat 48 de nominalizări la Oscar şi a mai regizat Café Hector (1996), Davick bog (1997), Bărbaţi şi puicuţe (2015) ori Bastardul (2023). Jensen ştie să scrie replici cu umor absurd şi să portretizeze un personaj plin de constraste cum e Manfred-John Lennon. Ce-i drept, el nu ar fi reuşit fără colaborarea inteligentă a lui Mads Mikkelesen, care dovedeşte, o dată în plus, că are o atractivitate fascinantă, de mare ajutor în crearea rolurilor bizare, ca acesta. S-a scris destul de adesea despre expresivitatea intensă a fizionomiei lui ciudate, de blond cu ochi bridaţi, dar rareori s-a menţionat originea lui: Mads Mikkelesn este indigen din zona Arcticii, zona polară care face parte din Danemarca. Oricât de deseori ar fi el distribuit în blockbustere americane sau internaţionale, în adaptări după Marvel sau după Alexandre Dumas (a jucat un rol de conte şi într-o adaptare după Cei trei muşchetari – 2011), el rămâne un tipic actor danez, capabil să înţeleagă şi să portretizeze eroi născuţi din imaginaţia unor compatrioţi.
Spuneam la un moment dat că Ultimul viking e un film foarte bine scris. Admirăm mai ales felul în care cineastul Anders Thomas Jensen ne oferă detalii despre relaţia dintre cei trei fraţi şi dintre aceştia şi tatăl lor în copilărie. Filmul gravitează mult şi în jurul unei probleme de etică şi aminteşte reflecţia marelui scriitor, Orhan Pamuk, premiat cu Nobel, în legătură cu acest aspect al ficţiunii. El declara: „Emitem judecăţi morale legate de deciziile şi comportamentul protagoniştilor. În acelaşi timp îl judecăm pe autor pentru judecăţile morale emise asupra propriilor personaje.“ Probabil că această provocare face atât de interesant Ultimul viking, filmul care ne surprinde la tot pasul, schimbând registrul şi aşteptările noastre în legătură cu personajele, interacţiunile lor şi dinamica opoziţiei dintre bine şi rău în general. Ceea ce nu e puţin lucru şi ne confirmă opinia că nordicii sunt cineaşti înnăscuţi, de la care am putea să ne aşteptăm încă la multe surprize.