Continuăm să publicăm impresii, note de călătorie ale unora dintre participanții la Turnirul de Poezie de la Heraklion (Platamonas). Ordinea autorilor este alfabetică.
SZABOLCS Szonda
Și eu am fost în Heraklion, unde…
…Olimpul își scaldă picioarele în Marea Egee, purtând la început de iunie un fular de zăpadă gros …pisicile împânzesc străzile strâmte, tolănite în soare, uitându-se la turiști ca și cum s-ar întreba, ce rost au acești bipezi în împărăția lor …un Sokrates scund, bărbos, pe cât de grijuliu, pe atât de autoritar, mândru, după cum ne spune, că și-a moștenit prenumele de la bunicul său, dirijează la recepția hotelului fluxul de bagaje …un Christos mai tânăr, sever și parcă cu o duzină de ochi este șef de sală la restaurant, iar unul mai vârstnic, mai blând, dar la fel de economicos cu zâmbetul, servește la bar – mă gândesc dacă nu sunt oare tată și fiu, și care este reacția potrivită atunci când Christos cel sobru și înalt mă anunță că grădina de vară se închide în câteva minute, iar eu tocmai sorb prima înghițitură dintr-un șpriț zeiesc …supermarketul se numește Kritikos, dar cei care lucrează acolo, sunt foarte dezinvolți și lejeri – inclusiv în tratarea orarului de funcționare …liftul de la hotel anunță etajele pe un ton atât de plăcut și melodios, încât îmi trece prin minte, cum ar fi să vin noaptea, când nu prea umblă nimeni în clădire, și să mă plimb cu ascensorul meu privat ore întregi, ascultând difuzorul pe îndelete …se confirmă că tsipouro-ul este cumva ca ouzo-ul, și poate fi cu anason sau fără, însă ouzo-ul nu este nicidecum un tsipouro cu anason …lângă intrarea în sala de conferințe din demisolul hotelului, unde ne-am desfășurat forțele creative la turnirul poetic, tronează un aparat înalt de vreo doi metri, lat de un metru și jumătate, ca un dispozitiv de aerisire vechi, pe care scrie … Excel – fiind pe tărâmul miturilor, sunt convins că am dat cumva de strămoșul aplicației cu tabele și calcule …Ulise, parcă întors din pribegie, este grădinarul de lângă hotel, atletic și pe la șaizecișiceva de ani, cu barbă albă, lungă, ori, poate, bătrânul înalt, binefăcut, la fel cu barbă albă, care stă în fața casei sale tot albe, cu o pisică în poale și cu alta la picioare, care tânjește și ea după mângâierea stăpânului …a fost bine de tot, cu zile care se legănau unele într-altele ca valuri line de apă sărată. Celor datorită cărora și celor cu care am avut șansa și bucuria să mă aflu acolo, le sunt recunoscător. Heraklion / Platamonas, să ne revedem cu bine!
Daniela VARVARA
Cum a fost pentru mine
Auzisem câte ceva despre acest turnir, dar nu știam prea multe, așa că, primind vestea selectării mele și a celorlalți doi colegi în echipa filialei Dobrogea, mi-am zis că, în sfârșit, se mai schimbă un pic lucrurile pe plan local. Totuși, am pornit cu ideea că nu e rândul nostru, ca echipă, să câștigăm și că mă duc să simt aerul acestui tip de întâlnire. Nu cred că am luat prea în serios concursul, venea într-o perioadă foarte aglomerată la serviciu. Am zis că e bine să îl privesc ca pe o călătorie de cunoaștere, descoperire și de construire sau consolidare a unor relații colegiale și de prietenie literară, dar și de petrecere a timpului într-un loc necunoscut, pitoresc, printre literați. Și așa a fost: din Egee, treceam privirea peste leandrii luxuriant înfloriți, peste măslini și palmieri spre mărețul Olimp cu crestele sale albite. Unii dintre noi chiar am mers într-o excursie la poalele sale, unde am vizitat Complexul Muzeal Arheologic de la Dion, centrul religios al vechilor macedoneni, dedicat în special lui Zeus Olimpianul. Una dintre cele mai interesante exponate văzute este instrumentul muzical din sec. I. a. Ch., considerat strămoșul orgii de mai târziu (Hydraulis din Dion), dar mărețe sunt și vestigiile din parcul arheologic aferent. Am urcat și la Mănăstirea Sf. Dionysius al Muntelui Olimp, construită după distrugerea celei întemeiate în sec. al XVI-lea, aflate la o altitudine mai mare. Un loc de pelerinaj, de reculegere spirituală și de contemplare a frumuseții cadrului natural în care e amplasată. Am putut „parcurge“ astfel, istoria macedonenilor, de la sanctuarele antice dedicate lui Zeus sau Demetra și trecerea pe acolo a lui Alexandru cel Mare înainte de fiecare luptă importantă, la ceea ce a devenit tradiția monahală ortodoxă de pe Olimp. Sunt curioasă dacă cineva a inclus această experiență culturală în vreun poem ulterior. Desigur că cele mai puternice și mai emoționante momente au fost cele ale recitalurilor poetice. Am auzit poezie bună și foarte bună de la poeți pe care, în cea mai mare parte, nu îi cunoșteam. Și cred că un beneficiu major este și această creare de punți între insule de singularitate, între zone geografice, etnice și de vârstă atât de diferite. A triumfat poezia tânără, care a adus un suflu nou, puternic sub raportul imaginarului și cel al limbajului liric, dar am auzit și poeme care s-au cristalizat mai limpede, mai șlefuit în ultima vreme la colegii din echipă (mai ales la constănțeanul Mircea Lungu) – patru cunoscuți, al cincilea – o poetă surprinzătoare, în care contrastul dintre finețea și tinerețea fizică și vocea lirică aparte, aplecată spre stările psihice adânci ale unui univers interior deseori contondent, dar original, a avut de câștigat (Alina Simona Constantin, din Galați). Pe Gabriel Nicolae Mihăilă îl cunoscusem în urmă cu doi ani, avându-l invitat în festivalul pe care îl conduc, Poezie la nisip, de la Corbu-Constanța, dar ceea ce am auzit de la el la Platamonas a fost o poezie în creștere, matură, deplină, ca și cea a lui Adrian G. Secară. Amelia Stănescu a frapat prin arta de a-și recita versurile, de a crede în ele, prin caracterul interogativ-retoric pe care i l-a imprimat poeziei sale, dar mai ales prin cel interactiv, cu implicarea noastră, a echipei, din public. Cea mai neașteptată „întâlnire“ a fost cea cu a poeziei maghiare. Nu numai că nu citisem nimic din poezia celor prezenți, dar nici măcar nu le cunoșteam numele (cu o excepție: Péter Demény, la care am identificat imagini și asocieri uneori extrem de neașteptate, jocuri lingvistice bazate pe imagini din realitatea socială, ironii asupra vieții cotidiene și autoironii), deși anul trecut, am citit poeți maghiari într-o antologie tradusă de Andrei Dósa – Concert de gală, la OMG (ceea ce am reținut au fost formule minimaliste sau experimentale, limbaje percutante, uneori frivole, dese referiri la realitatea socială contemporană, trăiri ale generației tinere marcate de era digitală, anxietăți și medii uneori ostile, alteori, banale, repetitive). De fapt, este posibil ca, din cauza necunoașterii limbii maghiare, să nu fi reținut numele celor citiți atunci, care și acum mi se par greu de pronunțat și de memorat și ca, cel puțin pe unii, să îi fi răsfoit în acea carte. Ceea ce am constatat încă o dată, ascultându-i pe cei prezenți la Platamonas, a fost un mod aparte de a vedea și a exprima experiența umană: ei parcă își exprimă o sensibilitate distinctivă într-o manieră și ea foarte diferită de cea a poeților de limbă română. Poate că toate acestea sunt datorate experienței lor de minoritari? În același timp, poate fi un specific al limbii care surprinde altfel trăirea. Nu știu, cert e că în prima etapă, cu excepția lui Andre Ferenc (care aproape că a avut un performance – cum este el obișnuit – cu o poezie puternic ancorată în viață, uneori reflexiv-vivace – iată o asociere aproape oximoronică! –, alteori virulentă, care surprinde diferite unghiuri ale socialului, ale urbanului mai ales, o voce de o vitalitate aparte) mie mi-a fost greu să disting între ei, între poezia lor care mi s-a părut unitară din punct de vedere al valorii estetice – voci care deseori aparțin minoritarului în raport cu propria cultură sau cu cea națională sau universală, dar și celui care trăiește și observă societatea sau comunitatea din perspective subiective și care imprimă un ceva aparte vocii sale poetice. Am avut bucuria să întâlnesc poeți foarte buni și oameni calzi sufletește. Primul contact al echipei constănțene, la ora 4,30 în dimineața deplasării cu autocarul (aceasta din urmă, oribilă experiență care m-a/ ne-a cam „îngropat“, dus-întors, în stări de rău fizic), cu „ceilalți“ a fost unul extrem de agreabil: Ferenc, unul dintre viitorii câștigători ai cununii, care comandase un taxi, amabil, ne-a invitat să mergem împreună, apoi am petrecut mult timp discutând și chiar citindu-ne unii altora poeme la mal de mare, la lumina felinarelor de pe terase, ori la cea a unui biet telefon, așa cum am făcut în prima seară, noi echipa Dobrogea- Sud-Est. Poezia ne-a unit, ne-a făcut să ne îndreptăm atenția spre ceilalți, să vrem să îi cunoaștem, să îi citim. După ce am recitat poemul meu despre morțile mici, am văzut lacrimi în ochii unui poet care mi l-a cerut spre traducere în maghiară și, ulterior, mi-a dăruit o carte de-a sa. Am citit pe nerăsuflate excelentul volum al lui Lovetei Lazar Laszlo, Muncă la negru, tradus în română de către Kocsis Francisko și publicat la Miercurea-Ciuc în 2022, cu o postfață a lui Ion Bogdan Lefter. E o carte care transformă propria experiență a muncii peste hotare – Ungaria – din anii ’90, într-o poezie-document a modului în care migrația, lucrul ilegal, deseori în condiții insalubre și tranziția dificilă din punct de vedere social modelează memoria unei generații și a comunității maghiare din Transilvania. Apoi, am primit un miniroman de la Péter Demény în care mi se pare interesant de urmărit în special experiența de a trăi în sau între două limbi/ tradiții culturale. Juriul format din șapte „olimpieni“- cei din conducerea Uniunii și a principalelor reviste ale USR – a împărțit premiile echitabil social, dacă se poate spune așa – o egalitate de gen (și nu pot să nu remarc faptul că filiala Tg-Mureș nu a trimis nicio poetă – și mi-ar fi plăcut să ascult și o voce feminină maghiară) și s-a aplecat în special asupra celor mai tineri. Vreau să cred că acest fapt nu a fost doar o mișcare de strategie a Uniunii, ci o validare a celor mai bune voci din concurs. Pentru mine, turnirul a fost o experiență utilă, o oportunitate de a cunoaște, de a înțelege anumite limite și poziționări, de a observa diverse formule lirice și trăiri ale eurilor poetice, ancorarea puternică a poeziei în realitatea socială, raportări ale sinelui în ipostaza de instanță lirică la ceilalți, la comunități, societate, limbaj, experiențe, memorie și identitate. M-am hrănit cu bucurie din poezia foarte bună și din dialoguri cu poeții români, maghiari și greci.
Ioan Radu VĂCĂRESCU
Curaj și încredere
Am participat cu bucurie la cea de-a 15-a ediție a Turnirului de Poezie, desfășurat la Platamonas, la țărmul Egeei, sub Olimp. Cu acest prilej, pot spune că sunt un veteran al acestui unic și minunat concurs literar, organizat de Uniunea Scriitorilor în fiecare an. Veteran pentru că am participat, drept concurent, la patru ediții ale Turnirului, în 2016, la Neptun, în 2017, la Colibița, în 2018 la Alexandroupolis, în Grecia și în 2023, la Alanya, în Turcia; s-au adăugat, în ultimii trei ani, edițiile de la Leptokaria, Creta (Hersonissos) și Platamonas, la care, de drag, am participat ca simplu spectator. În trei rânduri am și câștigat concursul, cei din filiala sibiană, în 2016 și 2017, când am făcut echipă cu poeții din Pitești și în 2023, când am pornit la luptă poetică împreună cu poeții brașoveni. Ba, am câștigat și la individual, în 2016, Premiul Special (se numea pe atunci Premiul Publicului) și în 2023, Marele Premiu „Cununa de lauri de la Alanya“. Și în acest an, la Platamonas, numele cel nou al anticului Heraklion, a fost o săptămână de vis. Am asistat la toate cele trei rânduri de lectură, ale poeților din Tg. Mureș, Galați și Constanța, pe care i-am apreciat pentru valoarea poeziei lor și cu care am legat frumoase prietenii. Aș adăuga aici doar câteva cuvinte despre poezia maghiară de la noi, fenomen pe care îl cunosc destul de bine prin mijlocirea prietenului de la Târgu Mureș, Kocsis Francisko. Cu acest prilej, am luat contact pe viu și cu mare interes cu această poezie (echipa târgmureșeană a și câștigat concursul și merită felicitările tuturor). Pentru a participa la turnir îți trebuie curaj și încredere. Și din acest motiv i-am apreciat întotdeauna pe cei care și-au luat inima în dinți, și-au ascuțit penița de argint și au pornit la lupta cea mare a poeților. E nevoie de încredere în forțele proprii, în demersul tău poetic, dar și încredere în cei care judecă acest demers, în membrii juriului. Din fericire, acesta a fost alcătuit mereu din critici și poeți de mare calitate umană și profesională. Cât despre curaj, e nevoie de el, pentru că există riscul ca participarea ta la concurs să fie prea scurtă, punând la îndoială propria valorizare; pe care o văd deseori, azi, mai ales pe „rețele“, sub forma autoamăgirii și chiar a autopromovării agresive. Turnirul de Poezie are și această calitate, ca orice concurs adevărat: de a stabili valori, într-un cadru de aleasă clasă poetică și critică.