perfecțiunea
se pare că totul e în zadar
nimeni nu va atinge perfecțiunea
doamna aceea fără vârstă
după care jinduim toți
nici domnul care-și schimbă
zilnic cravata
nici țăranul care seamănă
și semănătura lui ratează veșnic
întâlnirea cu ploaia
nici chiar slăvitul buget
care cu zgârcenie
încearcă să împartă la toți
da perfecțiunea aceea
pe care o clatină-n eprubete
halatele albe
pe care o tot caută
prin sticla cea groasă
priviri obosite
perfecțiunea pietrei la care de secole
cu râvnă sculptează un râu
perfecțiunea esențelor rare
înghesuite-n flacoane
și-a cuvintelor înșirate în cărți
perfecțiunea unui discurs
care să spună tot adevărul
și-a unei arme care niciodată
dar niciodată
nu va ucide cât trebuie
vrăjitorul
i-a prins în plasa amăgirilor leneșe
i-a legat fedeleș de gândul
că și-au găsit în sfârșit eliberatorul
a adunat sub ghiara
pe care o credeau aripă
i-a mângâiat cu penele îngerilor
pe care-i creștea în cotețe
a pipăit până a dat
de oul de aur al supunerii
a dus de mână până la mijlocul străzii
făcându-i să creadă
că au ajuns unde trebuie
când să le dea în sfârșit
vestea cea mare
s-a topit ca aburul suflat pe ferestre
îngerul vestitor
toți așteaptă poștașul
acest înger vestitor
care nu sună niciodată
șapca lui luminează
ca soarele de departe
cale de secole duce pe tălpi
el nu poartă doar lumea în spate
ghemul încă nedepănatelor vești
tolba lui e ghiocul
din care toți își vor afla viitorul
când e de bine
bătrânii îi mângâie fața
când e de rău
cei tineri îl împing mai departe
când își urmează iar drumul
doar cei care nu mai așteaptă nimic
îl petrec cu privirea
omul de oțel
acum se simte ca nou
stentul ăsta strălucitor
ca fulgerul s-a dus drept la inimă
de fapt lângă ea
pe albia unui vas
în care sângele se lenevise
ca un motan ce trăiește
doar din mărețele-i amintiri
acum e și el
o fărâmă din omul de oțel
pe care nimic niciodată
nu-l mai poate înfrânge
nici unda atomică
nici ploaia acidă
nici criza globală
și nici chiar ciuperca cea rea
ucigașa asta sinistră
camuflată-n culori minunate
acum poate și el să fie
un element în tabelul pământului
la care neabătut lucrează
slăvitul nostru savant din înalturi
aici
aici se umblă numai
în vârful picioareor
să nu deranjăm conștiința
care de secole dormitează
memoria sădită în glastra
care a încremenit la fereastră
aici se vorbește numai în șoaptă
un ecou prea puternic
ar sparge timpanul de vată
al obișnuinței
ar fisura încrederea
în pantheonul liniștii absolute
aici fiecare cuvânt e drămuit
ca bănuții pe masa zarafului
precum simbria care a înălțat
și-a prăvălit capete
aici e venerată priceperea bufniței
care dibuie totul pe întuneric
drumurile prin memorie
sunt precum cotloanele cârtiței
aici totu-i statornicit
de când lumea
cel care sare pârleazul
își frânge sigur picioarele
cade în groapa în care
sunt numărați răzvrătiții
timpul
nimeni nu mai dăruiește
din timpul său celorlalți
îl ține ascuns doar pentru el
precum bănuțul legat în batistă
plata pentru trecerea
în lumea fără de timp
timpul de azi
mai scump decât aurul
decât sclipirea ruletei
care îți dă sau îți ia totul
mai căutat decât urma
pe care o venerează vânătorul
timpul ăsta care promite tuturor
și iute-și ia promisiunea înapoi
timpul pe care-l drămuiește
și savantul și pustnicul
și neobositul căutător în stele
da nimeni nu mai dăruiește
din timpul său celorlalți
și așa-i prea împuținat
prea repede curgător
în moara asta uriașă care macină tot
și bobul de grâu și așteptarea și dorul
micile și marile bucurii
calea cea fără de-ntoarcere
pensionarul generic
pe cât de greu i-a fost
acestui țăran
să se lepede de coarnele plugului
pe-atât de ușor s-a-nfrățit
cu mârâitul uzinei
și defilările prin fața nimicului
ademenit de sirenele chenzinei
a dat mugetul vacii
pe ciosvârta agățată-n cârlig
și foșnetul ierbii
pe arsura de foc a ruginei
bucuros a intrat în cârdul orașului
în țarcul ocrotitor al betonului
bucuros i-a întors spatele
celui care fusese cândva
acum odată cu urcarea
în gradul de pensionar generic
primește și cuvenita răsplată
acum el este perla culeasă
din statistica de partid
cireașa de pe tortul reformei
care c-o mână dă
și cu două ia înapoi
acum i s-au luat toate grijile
toate amânările grămădite într-o viață
acum i se aruncă-n desagă
pomana sfintelor sărbători electorale
singura realitate
noi nu impunem niciodată
nimic nimănui
fiecare să scrie
cum vrea și ce vrea
așa cum vede el realitatea
să iasă în lume
să-și caute subiectele
eroii poveștile întâmplările
noi nu impunem nimic nimănui
noi doar stabilim
care e realitatea