Sunt patru ani de când, într-o noapte de februarie, trupele rusești au invadat Ucraina cu misiunea de a instala la Kiev un nou regim politic, favorabil Moscovei. Operațiunea trebuia să dureze câteva zile; au trecut de atunci patru ani și Rusia se cufundă într-un război ce pare fără sfârșit.
Ciclul de patru ani ne este familiar din rațiuni primordial electorale: mandatul Președintelui SUA este de patru ani, parlamentele unor țări se reînnoiesc tot din patru în patru ani, un guvern care supraviețuiește timp de patru ani pare un guvern longeviv etc. Dar patru ani de război înseamnă cu totul altceva: Primul Război Mondial a durat și el aproximativ patru ani.
Războiul dus de Federația Rusă contra unei țări mult mai mici care nu a provocat-o cu nimic are mai degrabă caracteristicile unui război civil. Că este un război civil, constatăm la o examinare cât de cât atentă a protagoniștilor conflictului. Argumente istorice? Prima formație statală rusă din Evul Mediu s-a numit „Rusia kieviană“, pentru că se formase în jurul Kievului. Limba ucraineană vorbită acum pare mai degrabă un dialect al limbii ruse: cei care știu rusește înțeleg perfect ce spune un ucrainian. Să adăugăm că un număr însemnat de intelectuali din secolele XIX-XX au fost de origine ucraineană: mari scriitori intrați în istoria literaturii ruse, de la Gogol la Cehov, erau ucraineni care scriau rusește. Personaje ajunse în fosta Uniune Sovietică la conducerea partidului și a statului (Hrușciov, Brejnev, Cernenko) au fost la rândul lor ucrainieni. Atunci? De unde această ură acumulată până la pragul războiului?
În cazul actualului conflict, nu avem atât a face cu un război între două state, cât cu un război între două principii politice. Este de fapt lupta între comunism și libertate, între societatea de tip sovietic și societatea liberal-europeană care s-a instalat în Ucraina. Dictaturii de tip stalinist de la Kremlin i se opune la Kiev un guvern și un parlament rezultate din alegeri libere. Cu toate imperfecțiunile lui, regimul de la Kiev a devenit unul de tip european, pe când în Rusia supraviețuiește modelul sovietic, în ceea ce el a avut mai specific și mai sinistru.
Ca în oricare război civil, violența conflictului iese și mai mult în evidență: la Moscova, un nou Stalin, preocupat să păstreze puterea la care a ajuns aproape din întâmplare, pornește război contra acelei părți din fostul lui imperiu care a optat pentru o altă viață. Indiferent de argumentele propagandistice utilizate, este clar că Rusia a pornit războiul pentru a reintroduce sistemul politic sovietic în Ucraina, sistem aproape dispărut în restul lumii. Cei câțiva aliați convinși și fideli ai Rusiei au rămas Coreea de Nord, Cuba, Iranul și alte câteva dictaturi sângeroase.
Războaiele civile sunt mai crude pentru că antrenează o mai mare parte din populație: vezi ce s-a petrecut în Rusia imediat după Primul Război Mondial, în Spania deceniului patru al secolului trecut, în Grecia anului 1950. În Ucraina se înfruntă acum armata unui mare stat cu cetățenii doritori de libertate ai unui stat vecin.
Va învinge de data asta libertatea sau dușmanii ei? E întrebarea gravă a zilelor noastre, la care încă nu avem răspuns, doar speranță. Nu putem să nu ne amintim o celebră butadă – „Singurul lucru cert în ceea ce privește viitorul este că el rămâne imprevizibil“.