„Pictura mea este autobiografică. Aici îmi povestesc viața…“, spunea Victor Brauner, iar declarația este o cheie de lectură a recentului volum de poezii al Angelei Baciu, care alege aceste cuvinte ce definesc o viziune drept motto al volumului. Abandonând expresivitatea simbolică a faimosului pictor avangardist, poeta coboară în notații ale cotidianului, în scene diverse: fie cadre turistice cu iz grecesc, fie aspecte ale banalului din piață, la cumpărături, la bucătărie, în gară, drumuri prin haltele și stațiile patriei, cu mizerabilismul specific și cu un amalgam de scene de viață rurală și urbană (locuri recognoscibile, uneori numite ca atare, din Galați sau Brăila sau București), din care nu lipsesc ritualurile de trecere tradiționale, cu împărțit în cimitire, cu pomeni.
Un fel de cheie de „lectură“ a propriei vieți prin Brauner, s-ar spune, care este considerat un fel de entitate ce veghează, pas cu pas, o existență. Iar dacă nu o face explicit, are grijă Angela Baciu să îi noteze numele-talisman în cele mai multe dintre ipostazele fixe ale unei vieți, când scrie, de pildă „întorc chiftele/ pe partea cealaltă/ să se rumenească încet/ nu mă grăbesc/ poemul despre Brauner/ e tot acolo“ (Stomaconul și chiftelele).
Se mai alunecă uneori și în alte poetici, de pildă prin invocarea, printr-un termen caracteristic, a lui Adam Puslojić și Nichita Stănescu sau, mai precis, relația de discipol – maestru dintre cei doi, așa cum se întâmplă în poemul „definiție: clo-co-trist!“; alteori, asistăm la explorări ale limerickului, în cheie neoavangardistă, în poemul intitulat chiar „poem ce nu are legătură cu Brauner“ – și continuarea, seacă: „dar îl scriu“ – acesta fiind întregul „poem“, asemănător unei performanțe muzicale semnate John Cage.
Cupa dragostei, tablourile cu domnul K. („moartea domnului K. în presa vremii“, spune Angela Baciu), personaje din viziunile pictorului, incluzând Suprarealistul, populează volumul I-am scris lui Brauner un poem, unele poeme fiind, așa cum remarca poetul și, de asemenea, romancierul Savu Popa în prefața cărții, descrieri (cu un oarecare iz metaforic, aș adăuga) ale unor tablouri. Se vede aici nu atracția poetei pentru „materia“ propriu-zisă a poemelor, pentru lumea lor, ci felul în care vizionarismul lui Brauner poate fi o modalitate de a înțelege lumea contemporană. Înțelegem, desigur, prin vizionarism, acea capacitate îndelung comentată în cercurile (apoi în exegeza) avangardei, prin care Brauner și-a desenat, în mod repetat, un autoportret sau a imaginat alte personaje cu un ochi (sau cu ambii) enucleați, un fascinant atentat la identitatea pictorului, care părea că se plasează doar în imaginar. În mod accidental, conform istoriilor culturale ale vremii, Brauner își va pierde în realitate un ochi, aflându-se pe traiectoria unui pahar ce îi era adresat altuia, iar pictura sa devine, din acel moment, premoniție, ilustrând o concepție suprarealistă despre artă.
Față de această istorie, Angela Baciu nu reacționează, pe ea o interesează doar felul în care poate să transfigureze/ să anticipeze, placând realitatea, fie ea și imundă, cu simbolismul lui Brauner; și Adrian Alui Gheorghe (semnatarul unei prezentări a volumului pe coperta IV) indică o „reorganizare a realului, lăsând imaginile să vorbească singure, să disloce concretul“. Fără îndoială, aceasta este intenția poetei, așa cum se poate citi și în volumul Mic dejun la Frida (2020), care pune față în față două realități: cea cotidiană, cu îndatoriri și liste de cumpărături și de tracasări, și cea în care „prin cocul ei trecea un pește. ochiul stâng sângera“ – trimiteri explicite la (auto)portretele Fridei Kahlo și, firește, ale lui Victor Brauner.
Luând în considerație monografia romanțată a lui Victor Brauner. Pictorul clarvăzător a istoricului de artă Valentina Iancu (2024), se poate observa și prin acest de volum de poezii al Angelei Baciu un interes aparte în câmpul nostru artistic pentru figura creatoare a pictorului de avangardă; în plus, lui Victor Brauner, după știința noastră, nu îi mai dedicase poeme decât Gellu Naum, căruia i se alătură, iată, Angela Baciu.