O povestioară amară despre noi înșine
Reluăm, rezumativ, o povestioară amară auzită la radio, în care este vorba despre noi înșine și care a fost detaliată de un jurnalist remarcabil, Vlad Petreanu. Curtea Europeană de Justiție a finalizat o cauză în care câțiva judecători reclamau statul, fiindcă nu au primit la încheierea carierei și un supliment de, dacă țin bine minte, șapte salarii nete, ca primă de pensionare (bonus prevăzut de lege până la un moment dat, dar eliminat ulterior). Judecătorii petenți sunt, așa cum deja ați ghicit!, din România. Decizia Curții Europene a stabilit că salariile magistraților trebuie, într-adevăr, să fie mari, dar, totodată, trebuie să fie corelate, pentru a se respecta principiul echității sociale cu celelalte salarii din statul respectiv și cu situația economică a acelei țări. Ei bine, aflăm că în țări ca Germania, Olanda, Franța salariul unui magistrat debutant pornește de la un raport de 1/ 1 , 1,2/ 1, 1,5/ 1 față de salariul mediu și ajunge la maximum 3/ 1 la sfârșitul carierii (la pensionare). Pe când la noi, magistratul debutant câștigă trei salarii medii și, când se pensionează (la 48 de ani, nu la 65 de ani ca în celelalte state europene!), ajunge la un raport strivitor: salariul său lunar este cât șase salarii medii. O anomalie insuportabil de mare, și asta într-o țară în care rata anuală a inflației era în septembrie de 8,5%, cea mai ridicată din UE, unde inflația a scăzut la 2,5 %, și într-o țară unde datoria publică a atins, în iulie 2025, pragul de 1,18 trilioane de lei, ceea ce înseamnă 58,9 %, ca procent din PIB. (Cronicar)
Noutăți editoriale
La Editura Junimea, în colecția Celelalte cuvinte, Florin Toma publică volumul intitulat Bunăstarea de rău (Deambulări epice, Mofturi savuroase, Ambuteiaje lirice). Cartea e recomandată de Răzvan Voncu: „Florin Toma scrie nu numai dintr-o pură plăcere de a scrie, ci și din convingerea că lumea, în esența ei, e un Text și textul e o Lume în sine, iar decodarea nu înseamnă decât o nouă codificare. Chiar și în volumul de față, intitulat oximoronic Bunăstarea de rău, în care își reconfirmă statutul de postmodern pur-sânge, ca și calitatea (mai rară azi) de scriitor cultivat, plăcerea de a desluși înțelesuri spre a le obscuriza apoi, tocmai prin „despicarea firului de păr în patru“, antrenează de la un capăt la altul, o narațiune suculentă, care, altminteri, nu e ușor de cuprins.“
Olimpiu Nușfelean, colaborator al revistei noastre, ne propune un volum de eseuri, Sfârșitul salvat, care apare la Editura Galaxia Gutenberg. Autorul mărturisește despre acest proiect editorial: „Cum se simte scriitorul când se confundă/ confruntă cu un sine, totuși al său, pe care îl neagă, de care se desparte mereu? Incursiunile mele nu ambiționează să intre în polemici peste timp, nici să fie „studii de caz“ angrenate în actualitate, ci simple și nepretențioase călătorii prin lumi imaginare generate de o vârstă care nu se lasă prea ușor comunicată, chiar dacă uneori se delectează spunând povești.“
La Editura Limes vede lumina tiparului volumul de eseuri Jocul de-a lumea, semnat tot de un colaborator prețuit al revistei noastre, Horia Al. Căbuți, care, într-un succint preambul, își precizează intențiile auctoriale: „Jocul de-a lumea nu este o cercetare, un studiu exhaustiv, o lucrare care se adresează specialiștilor în domeniile culturii. Este o culegere de eseuri care se străduie să «îmblânzească» ideea, fie ea științifică, filosofică ori din alte zone creative, să îmbine conceptul cu metafora, cu alegoria, cu parabola, cu alte procedee literare.“
Iar la Editura ieșeană Princeps Multimedia este tipărit un volum de versuri de Ioan Vintilă Fintiș. (Cartea e recenzată în acest număr al revistei noastre.) Repoducem un scurt poem: „Doamne cu bunătate ne-ai gândit/ De aceea nu mai știm cine suntem/ După ce adormim într-un cântec/ totul va deveni infinit// Voi fi și eu pe acolo pustiu/ Și voi fi viu fără să mai fiu.“ („Totul va fi infinit“) (Cronicar)
„Dați 1 leu pentru Ateneu“
De ce am pus ca titlu acest slogan istoric/ faimos al colectei publice organizate în anii 1886-1888, prin care s-au strâns bani pentru construirea Ateneului Român? Fiindcă o asemenea soluție întrevăd eu și pentru ceva presant, care privește breasla scriitoricească. Cum mai toată lumea știe, la Neptun, pe malul mării, Uniunea Scriitorilor deține o casă de odihnă. Este, probabil, cea mai importantă proprietate a sa. Cu un trecut plin de strălucire și așezată într-un loc extrem de frumos, Casa Scriitorilor se degradează cu fiecare an care trece. Are neapărat nevoie de o renovare profundă, pentru a rămâne funcțională. Ceea ce costă foarte mult, sute și sute de mii de euro. Sunt sume de care organizația scriitoricească, evident, nu dispune. Tot timpul, și în acești ani din urmă cu insistență, s-au căutat soluții pentru a repara și a moderniza Casa, în fond pentru a o ține în viață. De repetate ori am crezut că, în sfârșit, am găsit rezolvarea. Însă, rând pe rând, încercările s-au zădărnicit. De aceea, eu aș apela la această cale: prin noi înșine! (Întâmplător, formularea coincide cu denumirea doctrinei liberale de la începutul secolului trecut.) Să întocmească un arhitect de interior proiectul pentru schimbarea la față a unei camere/ a unui apartament (modificări constructive, instalații plus mobilier) cu costurile respective și, în funcție de fondurile disponibile, treptat, urmându-se modelul stabilit, să se renoveze una, zece, douăzeci de camere și, în final, întreg hotelul. De unde ar proveni banii? Din donațiile noastre, ale membrilor USR, în primul rând. (Cineva propunea mărirea cotizației cu trei sute de lei și sumele rezultate să fie destinate acestei construcții.) Dar sunt sigur că s-ar găsi și alți binevoitori, persoane sau firme care să contribuie. Dacă noi, membrii Uniunii Scriitorilor, am îmbrățișa această idee, pe lângă faptul în sine că am salva Casa, am avea și alte câștiguri, de natură morală: am demonstra și conștiință de sine, și respect de sine, și unitate, și însușirea de a ne solidariza în jurul unui țel care depășește strictul interes personal. (G.C.)
Din revistele literare
Este lăudabil când scriitori de astăzi se îngrijesc de memoria unor antecesori de valoare, ce nu mai sunt printre noi. Un exemplu este Dan Gulea care, și într-un articol remarcabil din Viața Românească (nr. 11-12, 2025) și în principalul capitol din revista ploieșteană Atitudini (nr. 54, 2025), al cărei redactor-șef este, analizează întâlnirea, dialogul literar dintre doi poeți de excepție, reprezentând „două mari generații poetice“, ambii legați de orașul Ploiești: Nichita Stănescu și Ion Stratan. Reproducem aici, din Atitudini, câte un poem semnat de fiecare dintre cei doi și dedicat celuilalt. Astfel, Nichita Stănescu semnează poemul Se dezgălbenea de galben, care „se dedică poetului Ion Stratan“ și este datat iunie 1982: „Se dezgălbenea de galben,/ paltinul din paltin/ se dezalbăstreau de stele/ cerurile mele/ se desfigurase iarba/ ea era desfigurată/ verdele era ca plata/ unei sărăcii acerbe/ Se desfigurase luna/ și mult mult se micșorase/ Mică câtă este pruna/ adumbrită de mătase/ Se desfigurase însuși Domnul/ Domnul Domnul Dumnezeu/ Eu căzusem precum podul/ sub un cal.“ Și un răspuns liric, din anul 1993, al lui Ion Stratan, intitulat Nichita (oedip): „Credeai tu că lucrul care se petrece/ nu se petrece? Frunzele s-au îmbrăcat/ repede, zăpada s-a dezbrăcat încet./ Mama a aflat. Nu se poate urca ceea/ ce se coboară, nu se poate urca.// Ceea ce trebuie lăsat trebuie lăsat,/ Cu muntele se scobește valea nu cu/ mintea, ceea ce se întâmpla// Creierele noastre torc acum singure/ gheața. Cu moartea se întâmpină/ viața, nu cu viață./ Liniște e un cuvânt/ zgomotos.“
Nominalizări la Premiul CARTEA ANULUI 2025
Mihai Bărbulescu – Civilizația romană în Dacia, Editura Școala Ardeleană
Alexandra Ciocârlie – Pe urmele lui Ulise, Editura Cartea Românească
Augustin Cupșa – 3300 de perechi de palme, Editura Trei
Nichita Danilov – Confesiunile unui samovar, Editura CRLR
Dinu Flămând – La frontiera nopții/ Na fronteira de noite, Editura Junimea
Ion Manolescu – Ceilalți, Editura Nemira
Ion Mureșan – Poeme, Editura Școala Ardeleană
Theodor Paleologu – Patologiile puterii. Confesiunile unui convalescent, Editura Agora
Ovidiu Pecican – Istoria culturii române, vol. I, Editura Cuantic
Cristian Preda – Ideologii și ideologi în România contemporană, Editura Humanitas
Liviu Ioan Stoiciu – Mersul lucrurilor, Editura Limes
Vlad Zografi – Insula de apoi, Editura Humanitas
Câștigătorul Premiului Cartea Anului 2025 va fi anunțat în primul număr din anul 2026.