Reconsiderarea proceselor de transfer cultural între români și germani a deschis o perspectivă de salutat în contextul actualului reviriment al naționalismelor. Astfel, între volumele care ilustrează folosul, dar și dificultățile acestui tip de abordare, un reper important e Handbuch der Literaturen aus Czernowitz und der Bukowina (Compendiul literaturilor din Cernăuți și Bucovina), editat de Andrei Corbea-Hoișie împreună cu Steffen Höhne (Weimar), Oxana Matiychuk (Cernăuți) și Markus Winkler (München), dedicat peisajului literar bucovinean multilingvistic din perspectivă transnațională. Deși în Bucovina au coabitat mai multe naționalități, literaturile lor n-au comunicat totuși în mare măsură. Sunt înfățișate, așadar, separat literaturile de limbă germană, română, ucraineană, tradiția literară evreiască (în germană și idiș, apoi continuată în ebraică, după emigrarea autorilor în Israel), cea poloneză și (mai puțin extensiv) cea rusă. În timpul Imperiului Habsburgic, germana slujea drept lingua franca, însă, după Primul Război Mondial, separarea a fost tot mai accentuată, inclusiv în ce privește istoriografia și predarea literaturii. Ion Nistor, ministrul Bucovinei și rectorul Universității din Cernăuți, a proclamat atunci moartea „buco vinismului“, idealul unei comunități dincolo de națiuni; acesta fusese un produs al politicii oficiale habsburgice.
Partea introductivă a compendiului lămurește categoriile esențiale și contextul istoric; cea de-a doua, teoretică, se concentrează asupra conceptelor de interculturalitate, spațiu și asupra discursurilor despre Bucovina. Cea de-a treia parte, intitulată „Contextul general“, înfățișează cele mai importante instituții; edituri, asociații, tipografii, ziare și reviste în principalele limbi, dintre care unele prezentate mai pe larg (de exemplu, revista Iconar), dar și momente-cheie precum prima conferință despre limba idiș, din 1908. Partea a patra prezintă evoluția literaturilor, inclusiv după 1918, când mulți literați au plecat din Bucovina, continuând totuși să scrie despre ea. În partea a cincea sunt incluse portrete de autori semnificativi: paisprezece de limbă germană, șapte ucraineni, cinci de limbă română, doi care au scris în idiș și doi în ebraică. Nu lipsesc, evident, Paul Celan și Immanuel Weißglas, Alfred Margul-Sperber și Gregor von Rezzori, dar nici autoare precum Rose Ausländer, Ilana Shmueli sau Maria Matios. Dintre români, au parte de articole separate Aron Pumnul, Eminescu, Traian Chelariu, Nicolae Labiș și Norman Manea. Criteriile includerii nu vizează în principal durata șederii în Bucovina, ci influența lor asupra literaturii de acolo sau prezența temelor bucovinene în operă. Desigur, ar fi fost de dorit un număr mai mare de asemenea portrete. E regretabil că I.E. Torouțiu, pentru care Bucovina a fost o permanență, inclusiv în memorialistică, are parte doar de menționări superficiale; la fel de marginal e înfățișat și Alexandru (Leca) Morariu. Dar trebuie totuși ținut cont că volumul se adresează cititorilor de limbă germană, și doar puțini dintre autorii români au fost traduși. De mai mare interes e partea a cincea, imagologică, unde ceea ce au în comun literaturile se vădește a fi peisajul idilic. Capitolul despre imaginea de sine și cea despre străini în literatura română, scris de Iulia Dondorici, rezumă principalele momente ale evoluției acesteia, de la Răpirea Bucovinei de Kogălniceanu și Doina lui Eminescu, până la negustorul evreu din Baltagul de Sadoveanu. Alte capitole discută receptarea clasicilor germani, toposul Cernăuțiului, bucovinismul ca ideologie, Primul Război Mondial în literatura refugiaților, mitologizarea Bucovinei și narațiunile despre ea de după 1945 (mai ales din diaspora). Volumul e de neocolit pentru oricine vrea să înțeleagă perspectivele abordării unui astfel de spațiu complex.
Tot despre imagini ale Bucovinei multinaționale, dar din perspectiva cărților poștale, e și volumul lui Maren Röger Karten in die Moderne. Eine visuelle Geschichte des multiethnischen Grenzlandes Bukovina 1895 bis 1918 (Cărți poștale trimise în modernitate. O istorie vizuală a regiunii multietnice de frontieră Bucovina, de la 1895 până la 1918). Rolul ilustratelor în discursul imperial despre modernizare, dar și în consolidarea naționalismelor, e analizat pornind de la contextul editorial, tipografic și economic. Peisajele reprezentând fabrici, școli, teatre, biserici și sinagogi erau menite să impună un discurs al modernizării periferiei; tipurile naționale (mai ales de țărani) erau și ele răspândite, nefiind însă îndeobște folosite pentru dezbateri politice (așa cum a fost cazul în alte regiuni). S-au păstrat, de altfel, cărți poștale înfățișând mai multe naționalități (de exemplu, români și ruteni), în spiritul „bucovinismului“; făcând excepție imaginile cu evrei, dintre care unele perpetuau clișee antisemite. Remarcabilă e cercetarea asupra reluării vechilor cărți poștale după 1989, în contrast cu perioada sovietică.
Transformările de după 1918 constituie și subiectul recentului volum colectiv Schimbarea loialităților și reorganizare instituțională. Germanii din România 1918-1928, editat de Rudolf Gräf și Daniela Stanciu-Păscărița. (Lectură de completat, desigur, cu Limbă și cultură germană în România, 1918-1933, două volume coordonate de Rudolf Gräf și Andrei Corbea-Hoișie, tot la Edi tura Polirom, în 2023.) Con tri buțiile, publicate inițial în limba germană, reconstituie contextul economic și legislativ al transferului de loialitate (diferit în Banat, Transilvania și Bucovina, de unde și reacții diferite ale germanilor din aceste regiuni față de apartenența la România). Sunt analizate instituții ale sașilor, șvabilor și germanilor bucovineni, conflictele din cadrul Bisericii, festivități, solemnități și strategii comemorative (inclusiv privind dezvoltarea turismului montan) care urmăreau regândirea propriei identități, reacțiile la noua condiție de minoritate. A existat, de exemplu, și un „transilvanism“ perpetuat de sașii din jurul revistei Klingsor, însă semnificativă rămâne o scenă din memorialistica ziaristului bistrițean Gustav Zikeli (reconstituită din arhive de Mihai-Octavian Groza și Iuliu-Marius Morariu), cu o bătrână săsoaică venită cu treabă la prefectură, unde funcționarul, sas, era obligat să îi răspundă în română (limbă pe care ea nu o înțelegea), deși o cunoștea personal și ar fi putut să o ajute în germană.
O abordare mai puțin sistematică a transferului cultural germano-român, pornind de la studii de caz din vremea Școlii Ardelene până astăzi, o reprezintă The German Model in Romanian Culture / Das deutsche Vorbild in der rumänischen Literatur (Modelul german în literatura română), volum editat de Maria Sass, Ovio Olaru și Andrei Terian. Faimoasa teorie a lui Lucian Blaga despre influența franceză modelatoare și cea germană „catalitică“, invocată aici, nu ar trebui însă reprodusă necritic, ci înțeleasă în contextul ideologic al antagonismului politic germano-francez, care domina, stereotipic, în țările de limbă germană (de unde Blaga l-a preluat). La originea lui se află inclusiv contrastul dintre centralismul francez și compunerea Germaniei din mai multe țărișoare reunite. Nici teoriile despre world literature (cu trimiteri la Franco Moretti și David Damrosch) nu pot fi preluate fără a discuta și reconsiderările critice de care au avut parte în lumea germană și anglofonă (de exemplu, Emily Apter, Against World Literature. On the Politics of Untranslatability, sau Approaches to World Literature, volum editat de Joachim Küpper).
De remarcat însă articolul Mariei Chiorean despre germanii stereotipi din romanele secolului XIX și cel al Susanei Monica Tapodi despre Eginald Schlattner. De asemenea, contribuțiile traductologice ale Ancăi-Simina Martin (privind îndepărtarea, din motive politice, a elementelor germane și maghiare în traducerea Castelului din Carpați de Jules Verne, în 1897), Lăcrămioarei Popa (despre traducerile în germană a folclorului românesc) și Ioanei Constantin (expertă în traducerile din Faust). Teodora Dumitru discută influențele herbartiene și schopenhaueriene asupra teoriei poetice maioresciene, inclusiv în privința unor concepte din mecanica lui Newton. Afirmația că rolul lui Herbart în gândirea lui Maiorescu ar fi fost ignorat de la Liviu Rusu și Mircea Florian încoace și că el ar fi considerat, în mod eronat, hegelian, e însă inexactă, herbartianismul fiind mai degrabă un loc comun în studiile de filosofie despre Maiorescu (în ultimele decenii, au scris despre asta Al. Surdu, Mona Mamulea, Sorin-Avram Vîrtop ș.a.). Radu Vancu înșiruie cu mult efort teoretic potențiale surse germane și franceze ale poeziei lui Mircea Ivănescu, fără vreo demonstrație pe text. Una peste alta însă, volumul are meritul de a redeschide discuția despre cum ar trebui citită literatura în context global.
Andrei Corbea-Hoișie / Steffen Höhne / Oxana Matiychuk /Markus Winkler (ed.), Handbuch der Literaturen aus Czernowitz und der Bukowina, J.B. Metzler, Stuttgart, 2023
Maren Röger, Karten in die Moderne. Eine visuelle Geschichte des multiethnischen Grenzlandes Bukovina 1895 bis 1918, Sandstein Verlag, Dresda, 2023
Rudolf Gräf / Daniela Stanciu-Păscărița (coord.), Schimbarea loialităților și reorganizare instituțională. Germanii din România 1918-1928, Traducere din limba germană de Susanne Szabadkai, Polirom, 2025
Maria Sass / Ovio Olaru / Andrei Terian (ed.), The German Model in Romanian Culture / Das deutsche Vorbild in der rumänischen Literatur, Peter Lang, Berlin, Bruxelles, Chennai, Lausanne, New York, Oxford, 2023