Cine nu a auzit de migrația popoarelor cunoscută și sub numele de invaziile barbare? Cei dintâi migratori proveneau din rândurile triburilor germanice (goții, vizigoții, ostrogoții, vandalii, anglii, saxonii, longobarzii, suezii, trizii, francii); ulterior, li s-a adăugat venirea unor populații asiatice, extrem de violente, ca hunii, avarii, alanii și alții. Goții au contribuit la căderea Imperiului Roman de Apus, cel cu capitala, din anul 286, la Mediolanum (Milano de astăzi) și, din anul 402, la Ravenna. Dintre „isprăvile“ vandalilor să reținem jefuirea Romei, în anul 455, după ce fosta capitală a Imperiului Roman mai fusese prădată o dată, în anul 410, de trupele regelui vizigot Alaric. Tot în secolul al V-lea, în timpul guvernării lui Teodosiu cel Mare, ultimul conducător al Imperiului Roman unificat, hunii își fac o țintă predilectă din a ataca provinciile acestui imperiu, glorios altădată, care devenise, între timp, deosebit de vulnerabil. Să ne oprim asupra înțelesului cuvântului vandal. Vandal, vandali desemnează populația aparținând grupului de triburi de origine germanică, care a migrat, în secolul V de la Marea Baltică până în nordul Africii, unde a întemeiat un regat. Dar, dincolo de această semnificație, substantivul vandal a căpătat și un sens figurat, fiind totuna cu o persoană necivilizată, care distruge valori culturale și artistice. Le distruge, completez eu, fiindcă nu le pricepe valoarea, rostul. Din aceeași familie de cuvinte, cu originea în termenul vandal, avem și verbul a vandaliza, cu sensul de a distruge din ignoranță sau din violență gratuită opere de artă și edificii publice, ca și substantivul vandalism, care înseamnă faptă de vandal, adică a distruge opere de artă, edificii publice, o distrugere sălbatică și nejustificată. Tot așa, cuvântul barbar ce accepție are? E numele generic dat popoarelor migratoare din Europa. Termenul a fost îmbogățit cu sensul de persoană necivilizată, cu purtări grosolane, lipsită de rafinament. Și de asemenea prin barbar, ne explică DEX online, se înțelege cineva originar dintr-o țară ale cărei legi, obiceiuri au rămas într-o stare aproape sălbatică, nepotrivită cu acelea din țările civilizate. Fără să mai lungim vorba, în mentalul colectiv migrația popoarelor/ invaziile barbare au o conotație negativă, echivalând cu o stricare/ o distrugere a unei bune ordini sociale, din spații cu un nivel ridicat de dezvoltare materială și culturală de către anumiți străini, barbarii, rămași într-un stadiu inferior de civilizație.
De ce am făcut tot acest ocol prin istoria cea doldora de fapte crunte? Ca să ajung tot la literatură. Mie mi se pare că, în acest moment, în literatura din spațiul nostru, se petrece, desigur păstrând proporțiile, un fenomen asemănător cu migrația popoarelor, un fel de venire a barbarilor, un fel de invazie a unor persoane care nu stăpânesc, nu cunosc regulile scrisului și lovesc cu înverșunare în zidurile cetății literelor, tulburându-i ființarea, amenințând chiar să strice întreg edificiul literar românesc. Deunăzi, am primit un telefon arțăgos din partea unui autor literar. Acesta, nemulțumit de cele câteva observații critice făcute de unul dintre cronicarii noștri la un volum al său, m-a anunțat pe un ton neșovăielnic-marțial că-l va da în judecată pe semnatarul recenziei și, alături de el, va chema în instanță și redacția noastră. Care e motivul? l-am întrebat. Pentru defăimare! a venit răspunsul neclintit belicos. Dumnezeule, nu mai poți să-ți exprimi cu onestitate opiniile despre un text literar și nu mai poți să-ți mărturisești rezervele, dacă există, că te și pomenești amenințat cu procesul, poate chiar cu închisoarea?! Ce fel de lume e asta, a prezentului? Una desfigurată de porniri paranoice, una populată de inși care nu-și văd lungul nasului, care se auto-proiectează în ipostaze mărețe, cu coroane regale pe cap, când statura lor reală e întristător de modestă? Nu trebuie să ai cunoștințe extinse de istorie literară ca să știi că mereu au existat contestări vehemente între scriitori de primă mână, precum acel Nu al tânărului Eugen Ionescu, sau repudierea lui Arghezi de către Ion Barbu, cel care, cu verbul aparținându-i lui G. Călinescu, „oropsea“ „poetica domnului Arghezi“. După tiparul minții unora dintre cei de azi acești mari scriitori ar fi urmat să meargă la temniță, nu? Să amintesc și sentimentul dezolant pe care-l am citind sau ascultând cu diferite prilejuri unele texte literare aparținând unor persoane care și-au făcut, cum-necum, un nume: au publicat plachete, volume, uneori au obținut și diverse succese/ premii cu producțiile lor sau acestea chiar le-au fost traduse în alte limbi, când, în realitate, ei sunt cu totul și cu totul în afara literaturii, nu au deprins nici abc-ul acestei arte, lipsa lor de talent e izbitoare. Și, în fond, prin prezența lor în spațiul literar, unde nu le e locul, mistificarea este totală. Mai ales în poezie – căci ea pare o îndeletnicire scripturală mai la îndemână! – asaltul diletanților este uluitor, este de neoprit, ca o invazie a popoarelor migratoare venite de la Est înspre Europa. (Cu cât veneau mai de la Est, cu atât mai rău, așa a fost dintotdeauna!). Le poate ține piept cineva acestor noi călăreți neostoiți ai scrisului, atât de ofensivi? Nu cred, nu cred. Și-au constituit rețele puternice, își dau like-uri, se validează reciproc într-o lume a falsurilor care capătă certificat de autenticitate.
Să revenim la primul termen al analogiei propuse aici, anume la migrația popoarelor. Acolo, cauzele deplasărilor violente sunt știute: scăderea resurselor de hrană, schimbările climatice (răcirea vremii), presiunea exercitată asupra unora dintre migratori de alți migratori și, înainte de orice, atracția pe care o exercita asupra lor Imperiul Roman, bogat. Dar în cazul invaziei din literatură care ar fi cauzele favorizante? Nu găsesc de cuviință să le enumăr pe toate, aleg să numesc una singură, cea mai importantă. Consider că toată această nefastă instalare în literatură a unor autori fără niciun fel de îndreptățire valorică a fost și este înlesnită de dispariția vămilor (e vorba de vămi literare, bineînțeles), a grilelor, a sitei critice, a filtrelor estetice. Astăzi, porțile cetății sunt larg deschise și oricine poate intra nestingherit și poate ocupa orice poziție, fără să dea socoteală nimănui. Ca și în alte dăți, sper să mă înșel descriind în culorile acestea sumbre situația literaturii actuale. Da, sper ca reprezentarea mea să fie una eronată, suferind de acea maladie pe care am mai invocat-o și care se rezumă prin propoziția genială „Simț enorm și văz monstruos“.