Situându-se ca reper istoriografic, cartea istoricului și jurnalistului britanic de origine maghiară Victor Sebestyen analizează atât momentele revoluționare desfășurate cronologic între 23 octombrie și 4 noiembrie 1956, cât și contextul mai larg, premergător segmentului temporal, oferind concomitent perspective politice, economice și sociale asupra evenimentelor. Această abordare analitică, deopotrivă comparativă și contextualizantă, accentuează cu insistență asupra premiselor (unele evidente, unele discrete, dar argumentate cu elocvență) care au dus la deznodământul în discuție. Prin urmare, cadrul conceptual și câmpul de construcție al cărții transcende cercetarea de tip evenimențial, oferind cititorului atât posibilitatea unei priviri de ansamblu asupra intervalului 1944-1956, cât și cea a comprehensiunii detaliate a unor resorturi decisive (de natură internă sau externă) în succesiunea faptică.
Una dintre ideile fun da mentale în construcția analitică a volumului ține de integrarea episodului revoluționar în con glo meratul gigantic de eveni mente circumscrise Războiului Rece și fracturii Est/Vest. Firește, urmărirea evoluțiilor super-puterilor beligerante și impactul pe care deciziile liderilor SUA sau ale celor din URSS le-au avut asupra Ungariei constituie un fir discursiv minuțios urmărit, fără de care înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat în 1956 ar fi incompletă. Este, în fond, o carte excelent documentată despre idealul de libertate al unei națiuni – una prinsă însă între interese mai puternice, dar care a demonstrat, oferind o lecție de patriotism contemporanilor, că este vie, lucidă și curajoasă. Și totuși – așa cum menționează istoricul – a existat și „idealism“, s-a creat și „haos“ și, uneori, nu era tocmai limpede „cine cu cine se lupta sau pentru ce.“
Indiferent însă din ce unghi este privită, revolta împotriva stăpânirii sovietice din Ungaria a fost, incontestabil, cea mai violentă petrecută vreodată în Europa. Protagoniștii Războiului Rece au fost bulversați de situație. Notele de arhivă, convorbirile înregistrate, sursele din interiorul instituțiilor relevă un singur aspect: uluire. Însuși Allen Dulles, directorul CIA, care nu numai că nu intuise revoluția, dar nici nu își imagina tancurile sovietice angajate în lupte de stradă, își exprimase uimirea în cadrul Consiliului Național de Securitate de la Washington: „Revolta ungară poate demonstra incapacitatea unui regim național-comunist moderat de a supraviețui în oricare dintre sateliți (…) ea constituie cea mai gravă amenințare de până acum la adresa controlului sovietic asupra sateliților.“ Poziția președintelui Eisenhower a fost atunci fermă – SUA nu aveau de gând să „încerce eliberarea niciunuia dintre statele din sferă“. Să fi fost cinism din partea administrației prezidențiale? – iată una dintre chestiuni la care Sebestyen răspunde minuțios în carte. Cât despre Nagy – acesta nu a avut niciodată o reputație bună în SUA, care vedeau în el mai degrabă „un comunist cu pregătire la Moscova“. Concomitent, și zilele lui Hrușciov aveau să fie numărate – după cum considera CIA. La Kremlin atmosfera era de tensiune maximă. Ani de zile s-a suferit de „complexul Ungaria“. Britanicii tergiversau luarea unei atitudini oficiale, iar Eisenhower ține să îi amintească lui Lloyd că situația este gravă, iar neimplicarea însemna indolență. În același timp (și co-interesați ca și britanicii), pe francezi îi ținea extrem de ocupați chestiunea Egiptului. Așadar, o lume în fierbere, o lume surclasată de mersul istoriei, una care nu a avut timp (pentru că interesele marilor puteri erau divergente) să se racordeze cu realitățile de pe străzile din Budapesta. Dacă a fost dezinteres sau inadecvare? – iată încă două chestiuni pe care autorul acestei cărți le supune cercetării.
Din analiza lui Sebes tyen nu lipsesc nici detaliile despre acțiunea serviciilor secrete în contextul acestor zile – MI6, KGB, CIA – nici despre rolul derutant pe care armata ungară l-a jucat în primele zile ale revoluției, și nici despre atitudinea presei și a radiourilor (în special Radio Europa Liberă). Ziariștii occidentali – care transmiteau de la fața locului – vorbeau mai ales despre „dezertările în masă ale sovieticilor.“ Făcuse Occidentul puțin? Putea să facă mai mult pentru Ungaria? – iată încă două întrebări, cărora autorul le oferă posibile răspunsuri. Protagoniștii unguri, actanții internaționali, Războiul Rece, jocurile de culise, lupta propagandistică, dezinformarea, rețelele de spionaj, notele informative, revoluționarii, idealiștii, patrioții, naivii – toate aceste categorii, care au făcut parte din momentul 1956 într-o pondere mai mică sau mai mare, au fost radiografiate detaliat în această analiză lucidă. Nu este o carte a verdictelor, însă, cu siguranță, rămâne consemnată e evidență: Ungaria 1956 a însemnat începutul sfârșitului pentru imperiul sovietic.