Anca-Iulia Beidac (n. 18. 06. 1975) locuiește în Timișoara și este de profesie avocat. Începând cu anul 2000, publică poezie în reviste precum „Arca“, „Contemporanul“, „Feed Back“ ș.a. A debutat în 2019 cu volumele de poezie pink porn guerrilla și 18 – barely legal, ambele apărute la Editura Grinta. Este prezentă în mai multe antologii, volume colective de poezie, proză scurtă și eseuri.
Anca-Iulia Beidac scrie o poezie sofisticată, intelectualizată, reușind să găsească tonul potrivit pentru lirica sa senzuală, cu irizări erotice, desenând un peisaj sufletesc vast, cu înălțimi și abisuri reliefate de o lumină amară. De altfel, nu doar titlul cărții, Amare, ci și titlurile celor cinci părți care o alcătuiesc Amare, Intermezzo, Für S, Finalis, P.S. pregătesc cititorul pentru întâlnirea cu o lume în care iubirea e descoperită, revelată nu doar cu luminile ci, mai ales, cu umbrele sale. Poeta realizează o tranziție graduală, organică, prin toate anotimpurile iubirii, de la începutul fericit și plin de speranță sau, poate, amăgire, la cel de maximă amplitudine, de efuziune, trecând mai pe urmă prin maturizarea sentimentelor, căderea vălurilor, pierderea inocenței, până la un al cincilea anotimp, al sfârșitului, anotimpul amar. Anca-Iulia Beidac nu spune o poveste cu Prințese și Feți-Frumoși care au parte de un final fericit, ci o poveste post-modernă, în care binele sau iubirea nu câștigă întotdeauna: „în loc de happy end o să te las/ să mă mai minți o dată“.
Spiritul ludic al poetei se relevă la nivel lexical, de exemplu, în poezia halucinogen: „hipocampus/ hipotermie/ hipoalgezic/ hipopotam“ sau într-un titlu precum „feromoni. felină. femeie“ ori în romanțate reverberații bacoviene „rozverdecald“. Un alt nivel de exprimare ludică este plurilingvismul. Limbi precum germana, engleza, franceza, italiana sau chineza sunt folosite pentru a accentua o emoție, pentru a reliefa starea de spirit care „setează“ o întreagă zi, pentru a trezi rezonanțe cu multiple contexte contemporane, familiare cititorului și care apropie textul și îl fac „recognoscibil“ prin identificarea cu trăirile evocate în poezie: life on repeat, disclaimer, no unread emails in your box, last words, no white flag, soleil flambait, prends-moi, dar și semne grafice care fac parte din exprimarea actuală, precum @ sau &. Această tehnică este continuată prin întrețeserea cu expresii livrești, intertextualitatea aducând un plus de complexitate… jocului: vissi d’arte, Für S, pas de deuz, carpe diem, amo, ergo sum, lucendi, fabula est angeli. Intertextualitatea se ramifică și se dezvoltă mai apoi în rețele fine sau proeminente: „dragon care scuipă lacrimi/ de foc/ prințesa cu bobul de mazăre/ prâslea cu struguri de aur/ (…)/ cadâna sultanului de alabastru/ schatzi/ odor scump/ motiv de pierzanie/ sunt Eva care mușcă din măr în/ locul tău/ gol.“
Dacă prima parte a cărții este roz bonbon, tonul se înăsprește, atmosfera devine amară, motivul sultanului și evocarea celor O mie și una de nopți dezvăluind, de altfel, evoluția acestei iubiri dureroase. Această atmosferă este sugerată prin propoziții ca niște sentințe unele, ca niște constatări, altele, scurte, la timpul prezent, la persoana întâi, atunci când amintesc de notația de jurnal: „posed/ calități nemaipomenite/ ascunse-ntr-un snop de defecte/ ireparabile/ scriu jurnale de aer marin“, la persoana a doua atunci când îi vorbesc iubitului: „lucrurile pe care nu ți le spun/ poeziile pe care nu ți le scriu le păstrez într-un/ sertar închis din mintea mea acolo nu le găsești/ niciodată/ cred“ sau atunci când se adresează cititorului luat părtaș, martor la această poveste în care se poate oglindi: „trăiește ca și când ai muri mâine asta înseamnă nu/ regreta nimic trecutul nu se-ntoarce decât în filmele/ SF și acolo nu-i mereu cu happy end“. Întâi de toate însă, poezia din volumul Amare este o poezie de dragoste: „pentru că am înțeles demult cât de erotic se desface o portocală. Și nu e doar orașul cu salcâmi de vină aici/ tu îmi aduci livezi întregi mi le răstorni în brațe“, sau „uite sunt 9 zile deja de când lumina ochilor lui a făcut/ dragoste cu toate popoarele lumii/ și-a spălat sângele în sângele meu/ din rana de pe umărul meu stâng ieșeau raze mici atunci/ acum pe acolo se cântă cântarea cântărilor femeile/ își leapădă pruncii să fie cu el“.
Anca-Iulia Beidac este o poetă cu o lirică personală și matură, o poetă care și-a găsit vocea și pentru care poezia, la fel ca dragostea, „nu poate trăi la foc mic“.