Așteptare
Cum se dă lumina pe fața ta,
roca-n pântec de Pământ
zvâcnește,
alinând pe cei ce-și aduc aminte,
și-n viața ta numărătoarea
inversă începe. Mai sunt speranțe,
că poate totul reîncepe-ntr-o zi,
căci moartea ai mai putut birui,
și când peste ce e greu vom trece,
ne odihnim în locuri neștiute,
în adâncul unei mări de lumini…
Noi doi: fața Domnului pândim,
în liniștea fără imagini, tihniți.
Sufletul e-ntreg și de
nezdrobit.
Ajută-mă să cred fără premise.
Sonată de grădină
Ca iede de căprioară, gingașe,
așa zburdă fetele prin grădină,
cum le văd, trecutul mi se arată,
respir mireasma pielii tale,
și doar apoi îmi fulgeră-n minte
că nu ești aici. Ba ești: un bun amic
a amintit că ieri-noapte te-a zărit
în grădină, cum vântul săltase
florile de liliac din poala ta!
Moartea te-a smuls din suferință,
dar te găsesc în chip de Lună
Plină,
când îmi luminezi printre ramuri.
Pe furiș, s-a mutat în noi timpul….
Nimic nu-i mai grav ca Neființa.
Proximitate depărtată
Și se-ntredeschid ceruri sublime,
văluri de nebuloase îngerești.
Și-ți aud inima cum dârdâie,
cât eu hotarul Lunii străjuiesc.
Căci trupu-i praf și carnea piere,
și cuvintele sparte se vor suci.
Dar cei dragi în suflet n-au tristețe,
căci te pot reînvia zi de zi.
Ultima vizită
Tresar: salon douăzecișipatru-
în ce chip pot să-ți aduc alinare?
Căci ești îngerul cel mai demn
și tare,
și ești pe moarte. Și știi…
Voi, femei, cu
puteri în rărunchi, misterioase,
aduse din Geneză, izbutiți să
preschimbați jalea în speranță.
Mamă rămâi până pe sfârșite.
Te îngrijorezi pentru copii,ca ei
să-nțeleagă și să-ți accepte tihna.
(Dumnezeu gelos: prea devreme te ia! )
De mă lasă crezul, mă rod îndoieli,
voi pieri ca pribeag necredincios…
Stau afară: te iubesc
neputincios.
(Traducere de Varga László)