Saliva albinelor
Saliva albinelor ce frământă polenul,
saliva de pe buzele contopite în sărut,
saliva pe care și-o înghite, nod în gât,
copilul, relatând minunea unor fapte,
saliva Domnului amestecată cu lutul.
Saliva rumegată de bivolul indiferent,
fină ca dantela de Burano, care imită
vălul spumei, darul reginei sirenelor,
saliva, firicel, la colțul gurii pontifului
polonez, bolnav, în geam, la Gemelli.
Saliva, transpirație suavă a gurii unde
se naște cuvântul inspirat de Spirit.
Saliva buzelor tale, stropi, perle mici,
culese de femeile care se mai scufundă
fără mască în albastrul Mării Japoniei.
Saliva râdunicilor, mortarul ce strânge
fân și pământ, paie și lemn, bine legate,
cuibul să crească sub streașina caselor,
în umbră de grajd. Din nimicuri uneori
se alege poezia, adăpostul omului liber.
Saliva ce i se scurge din gură rănitului,
grăbit să-și revadă fotografiile familiei,
saliva celui prins, după bombardamente,
între dărâmături ce ard și ferestre sparte.
Cifrul sentimentelor, apa palatului gurii.