Pentru un credincios, mai ales pentru unul practicant, desfășurarea istoriei pare un proces clar și rațional: o națiune, o civilizație se salvează dacă asupra ei s-a fixat, fie și pentru puțin timp, degetul Domnului. Când mâna divină se oprește, parcă din întâmplare, asupra unui punct de pe glob, atunci acolo totul se va desfășura cum trebuie, iar Binele va ieși învingător în lupta sa cu Răul.
Prezența – undeva, sus – a degetului dumnezeiesc este de dorit mai ales în momentele istorice cruciale, când de un da sau de un nu depinde soarta a milioane de oameni, viitorul unui întreg popor. Asupra României și asupra românilor degetul fermecat s-a oprit, fără îndoială, de câteva ori pe parcursul secolelor. Că el s-a oprit și în epoci îndepărtate, e foarte probabil: atunci când trupele romane conduse de Traian au trecut celebrul pod peste Dunăre, ocupând Dacia; atunci când turcii au fost înfrânți la Rovine; atunci când Ștefan cel Mare s-a urcat pe tron ș.a.m.d. Contemporanii evenimentului n-au observat întotdeauna degetul de deasupra, dar noi îl vedem astăzi, când știm continuarea poveștii.
În ceea ce privește istoria noastră modernă, lucrurile sunt ceva mai clare. Nu încape îndoială că la 24 ianuarie 1859 degetul dumnezeiesc a stat deasupra Bucureștiului. Ceea ce a urmat – Unirea Principatelor, domnia lui Cuza, crearea statului român modern – poate fi ușor interpretat drept urmare logică legată de prezența tutelară ce a stat un timp deasupra Principatelor Dunărene.
Desigur că pe frontul de la Siret, în luna august 1917, același deget a făcut ca trupele germane să nu străpungă apărarea noastră, iar România să rămână țară independentă. Ceea ce a urmat – victoria finală, Pacea de la Paris și nașterea României Mari – a stat sub semnul aceluiași gest salvator din luna august 1917.
În incredibilele zile de decembrie 1989, când, în preajma Crăciunului, o căldură pascală s-a așternut peste România permițând oamenilor să iasă în stradă cu sutele de mii și să-l gonească pe Ceaușescu, tot degetul lui Dumnezeu a înfăptuit miracolul. Un sistem de teroare consolidat, cu aparențe indestructibile, s-a prăbușit în câteva zile: când Divinitatea face cadouri, se vede că le face cu toată larghețea.
Am trăit, din păcate, și evenimente în care degetul divin a stat deoparte, deși prezența lui ar fi fost vitală (în toamna anului 1939, în august 1944, când sovieticii ne-au ocupat etc.). Am simțit atunci absența la fel de intens ca prezența.
Când credeam că iarăși am fost uitați cu totul, degetul dumnezeiesc avea să reapară. Ceea ce s-a petrecut la noi în ziua de 18 mai a acestui an a stat sub semnul aceleiași bunătăți divine. Degetul Domnului s-a fixat pentru o zi deasupra României și a salvat încă o dată poporul acestei țări. Depinde doar de același popor ca semnul dumnezeiesc să-și continue acțiunea, iar bunăvoința arătată pe 18 mai 2025 să nu se piardă în zadar.
În concluzie, invocăm o zicală populară ce face aluzie tocmai la influențele decisive ale degetului divin. Spune acea zicală: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă!“. Adică, o mică acțiune umană e totuși indispensabilă pentru a completa grația divină.
Rămâne să tragem învățămintele din acest adagiu doar pe jumătate pesimist și să nu irosim bunăvoința dumnezeiască ce ni s-a arătat acum, în chip neașteptat și fără să o fi meritat în special. Să ne comportăm deci și noi în continuare dacă nu la nivel divin, cel puțin la o înălțime convenabilă.