În legătură cu cartea, trăim o situație paradoxală: pe măsură ce tehnica tipăririi progresează continuu, ducînd la facilitarea scoaterii filelor tipărite de sub teascurile tiparnițelor, în formate și aspecte cît mai atractive, mai lizibile tehnic, interesul pentru carte, pentru cartea-obiect, pare să scadă. Multiplicarea gadgeturilor ce simplifică dialogul, comunicarea în sine, între oameni, reduce interesul pentru cartea de pe raftul bibliotecii de stat sau personale. Scad preocupările legate de carte, de răgazul oferit de lectura „clasică“, așa precum pare să se reducă numărul cititorilor care ar putea fi contabilizat de biblioteci sau librării. Studiile sociologice par să îndrepte concluziile în asemenea direcții.
Trăim totuși și în continuare într-o lume a vederii, a deslușirii semnelor vremii prin diverse vizibile, de la etichetele de pe felurite produse (industriale), la veșminte sau gesturi ale semenilor. Ne amintim, desigur, de așteptarea mamei din celebrul poem al lui Coșbuc dedicat acesteia: „Eu simt că voi muri-n curînd,/ Că nu-mi mai sînt în fire…/ Mai știu și eu la ce gîndeam?/ Aveți și voi un frate…/ Mi s-a părut c-aud la geam/ Cu degetul cum bate.“ Protagonista poemului se cufundă tot mai mult într-o stare visătoare, care o desprinde tot mai mult de lume/ realitate, dar o face mai atentă la semnele ambientului, pe care le citește cu „instrumentarul“ disponibil. Dintr-o asemenea stare de vis cercetată cu văzul interior, cititorul de azi pare că iese sau că ar încerca să iasă. Și ne mai amintim de melancolia visătoare din poemul eminescian Singurătate, în care, „În odaie prin unghere/ S-a țesut păinjeniș/ Și prin cărțile în vravuri/ Umblă șoarecii furiș.// În această dulce pace/ Îmi ridic privirea-n pod/ Și ascult cum învelișul/ De la cărți ei mi le rod.“ Eul poetic e parcă stăpînit de un timp revolut, al încețoșării, al plaselor uitării și al atentării la identitate. Învelișul cărților, ca purtător de titlu, de nume, este ros de șoarecii pierzaniei, liberi și harnici, afectînd memoria și trăirea, inclusiv starea de visare. Cititorii în semnele realității, ca și ale fantazărilor livrești sînt în suferință, prinși într-o așteptare incertă, riscantă, goală în cele din urmă.
Sper că nu vom exagera cu asocierile dacă vom sări din romantismul eminescian în realitatea relațiilor cu cartea de azi, în pură actualitate. Cititorii de azi nu mai sînt neapărat niște visători, deși…, deși… Cărțile nu mai sînt depozitate, la propriu, în pod. Beneficiază de depozite mult mai… sanogene, biblioteci, librării (în descreștere), muzee, arhive, dar mai ales tot felul de depozite electronice. Acestea din urmă, în dezvoltare, oferind „suporturi de lectură“ nemaiîntîlnite pînă acum, care devin tot mai tentante, mai solicitate de virtualii… amatori. Desigur că acestea sînt destul de rudimentare, încă, restrînse ca suprafață, mai puțin comode în cazul tastărilor, nu pot concura încă, la modul ideal, cu pagina de carte clasică, pe hîrtie de calitate. Însă „amatorii“ se lasă tot mai tare prinși în jocul lor. Ce se întîmplă însă, în plus, sau în consecință?
Vom reține mai întîi că, dincolo de modificările (tentante?) tehnice, se produce o modificare a condiției cititorului. Nu vom mai întîlni lectura făcută la lampă sau la veioză, nici chiar aceea academică, din sălile de lectură (în restrîngere), șoarecii nu vor mai avea ce cotoare de carte să mai roadă. Decît șoarecii electronicii. Există și asemenea prezențe? Cititorul încetează să mai fie visător – parcurgînd display-ul telefonului, el caută să fie mai… eficient și mai rapid. În această stare de rapiditate se consumă un straniu proces prin care fantazarea dintr-o carte (cu funcții specifice) se transformă în informație, simplă. Să ne imaginăm pregătirea unui adolescent pentru un anume examen (școlar): va fi tentat să ia, mai repede și mai ușor, „rezumate“ cît mai scurte – literatură, istorie, geografie sau mai știu eu ce – sintetice, și nu „povești“ pe care mintea lui se va învăța tot mai rar și mai greu „să le rumege“. Se inițiază un nou mod de a citit, un comportament de lectură – lectură pe care, deocamdată, am putea-o numi „a lenei“ – pe care omul de azi încă nu a învățat să-l gestioneze în toate caracteristicile acestuia. Apare un nou tip de cititor, fascinat – și dus în teritorii necunoscute – de gadget și mai puțin de mesajul cultural/ literar descifrat „în taină“.
Modificările de condiție ale cititorului au reverberații și în actul propriu-zis al lecturii. Se modifică și perceperea realității, a lumii prin lectură. Deocamdată „grila“ digitală prin care este receptată realitatea se îngustează și ea, cu toate succesele de profil. Algoritmii cu care se lucrează pot să restrîngă sau să văduvească încărcătura informatic-emoțională de anumite aspecte ale conținuturilor. „Suprafața“ destinată descifrării sensurilor este și ea destul de redusă. Accesul la tradiție, la cultura sedimentată, trebuie și el făcut prin „prelucrare“ de date, prin retranscriere. „Copiștii“ pot acționa asupra textului cu intervenții proprii, nu știm niciodată cît de calificate, chiar dacă ar fi făcute cu bună intenție.
Și acum, în acest joc, intră Inteligența Artificială, care poate să aducă atîtea surprize, bune sau… rele, facilități la care comodul (sau privilegiatul) lector de altădată nici nu s-ar fi gîndit. Cu aplombul absolut ce-i definește comportamentul, IA (sau AI) are sau va avea posibilitatea să eficientizeze actul lecturii în sensul plierii pe așteptările cititorului, a fiecărui cititor, împărțindu-se astfel pentru fiecare cititor, într-o receptare plurală, multifuncțională. Tentantă, nu? Dar cît de „autentică“? Chiar cînd o să-i fie somn, cititorul va putea să înainteze cu o lectură stimulată de IA, care inteligență îi va putea chiar stoca impresiile de lectură (din starea de somn?), pe care i le va dezvălui dimineața, la cafea… O lectură de-ți stă mintea în loc. (La propriu?…) Va fi vorba – dacă nu chiar e – de un nou tip de cititor, cu puține tangențe cu lectorul d’antan. Pînă și modul de a sta cu o carte în mînă se schimbă. Mai suferă arghezian domnița în carte „întinsă leneșă pe canapea“? Se dezvoltă practici de lectură de perspectivă, care pot modifica modul de percepere a lumii printr-o lectură schimbată. „Schimbată“ tehnic, mai întîi. Cu ce preț? Cu ce consecințe? Nu ne gîndim la consecințe neapărat negative, dar acestea nu vor lipsi, desigur, cu slabe șanse de preconizare într-un proces foarte inventiv.
În fața incertitudinilor, radicalismul negării actului lecturii ar putea să se accentueze, mai ușor de pus la lucru (acest radicalism). IA, efervescentă, își taie căi pînă și în sufletul nostru, nu doar pentru a-l cunoaște (act ce ar fi o cucerire științifică de apreciat), ci pentru a-l influența și modifica după modele perfide, pe care individul nu le are ca țintă. Noxele electronice vor afecta și ele mentalul lectorului. E de așteptat, dar nu ascultînd, doar melancolici, cum șoarecii electronici rod cotoarele cărților de hîrtie. Cu sufletul mîngîiat de succesul lecturilor particularizate pentru fiecare, singurătatea romantică se transformă treptat în singurătatea electronică. Sau digitalizată. Sau a gadget-urilor ultraperformante. Sau nu mai știu cum…