Liviu CAPȘA
O lume înghețată și lumina unei lumânări
in memoriam Alexei Navalnîi
și zăpada poate fi uneori
giulgiu
și o troiță sărmană
poate avea măreția
unei catedale
în lumea întunericului
mâinilor care aprind lumânări
li se adăugă altele
care le sting pe furiș
puterea durerii
care umple ochii de lacrimi
și sfâșie glasul
se adună și-n căușul
unor palme tremurânde
așa renaște curajul
într-o lume înghețată
la lumina unei lumânări
***
Gellu DORIAN
Dragă Poezie,
am ştiut tot timpul că ai nevoie de mine,
aşa cum cei care au ştiut că ai nevoie de ei
au fost lîngă tine,
însă mai mult ca acum niciodată n-ai fost
atît de hărţuită
de tot felul de iluzionarzi
care se laudă că te au la degetul cel mic
şi chiar te învîrt deasupra capului lor
ca pe un inel de logodnă
pînă le devii nevastă bună de înşelat,
pînă ameţeşti şi-i laşi să te siluiască,
e atît de uşor pentru ei să creadă că pot
arde pe rug
toate vrăjitoarele pe care le declară apoi
fecioare
şi le pun să danseze în visele lor
aşa cum făceau sultanii în seraiurile lor
cu cadînele
aduse în laţ pînă la uşa heremului lor,
să ştii, eu sunt aici, oricînd vei avea nevoie
să punem aspiratoarele la treabă
şi să scoatem toate moliile din covoarele
tale,
dacă simţi că te sufoci, cheamă-mă,
sunt pregătit ca un soldat care ştie să se
bată cu
toate dronele lumii,
cu artificierii care scot steluţe pe nări
şi cred că sunt armăsari,
văd că eşti năpădită de paraziţi, ca un pat
nedereticat niciodată,
văd că eşti plină de gemete, ca o
maternitate
din care ies fetuşi care nu vor ajunge
niciodată oameni,
văd cum trag de tine toţi cei care cred
că tu le poţi
deschide toate uşile lumii, fără să ştie
că tu nu poţi ieşi din casă la orice apel
telefonic,
abia de poţi să-i ocroteşti pe cei care te-au
scos în lume
şi te-au făcut frumoasă doar în ochii celor
care
ştiu cum se face ca frumuseţea să salveze
lumea,
ştiu că suferi că în numele tău
tot felul de scribălăi fac tatuaje pe pielea ta
cu care ies în lume ca şi cum acelea ar fi
singurele lor haine,
ştiu că ţi s-a dat jos toată armura,
iar de trupul tău agață ciorchini de lilieci
pe aripile cărora stă scris agramat cu literă
mică
numele tău,
așa cum vezi pe scoarța unui copac scrijelit
jînică ș-i jînica = love,
ştiu că toţi se leagă de tine aşa cum
pe străzi noaptea trupul fetelor este făcut
poligon de tragere,
dar, dacă vei avea nevoie, cheamă-mă,
voi veni împreună cu cei care te iubesc
cu adevărat
să te salvăm din mîinile celor care cred
că tu le poţi scrie cartea lor de vizită,
iar ei să pună virgula între subiect şi
predicat
în numele titrărilor trase la şapigrograf
într-o lume de analfabeţi care funcţionează
după pofta bunului lor plac –
da, dacă va fi nevoie, pot renunţa la orice,
numai să ştiu că nu vei mai fi mereu
hărţuită
şi agresată de cei care-ţi ies în cale
şi te iau de braţ şi colindă lumea cu tine
aşa cum ar purta pe umeri o geacă plină
de tot felul
de înscrisuri,
azi,
mîine,
oricînd.
***
Sonia ELVIREANU
Pe o cale neumblată
O tăcere de îngeri între măslini
la vreme de seară,
freamăt de migdal înflorit
pe o cale neumblată până la mare,
un ascet în sandale de sfoară se roagă,
liniștea lui, o adiere curată,
îmbracă țărmul în lumină.
***
Andrea H. HEDEȘ
Zborul
zborul greoi al unei rațe
dincolo de ecranul laptop-ului
zborul greoi al unei rațe
de-a lungul cerului alb
de-a lungul cerului de martie
și Someșul e alb
curge același dintotdeauna
doar cu ape mai mici
cârdul de rațe
din care s-a desprins
pe niște bolovani
între valuri
cu ciocul ascuns în pene
și sălciile
sunt aceleași dintotdeauna
doar cu plete mai lungi
albe
răsunând alb
în vântul fără culoare
sigur
pe toate acestea
nu le mai poți vedea
doar ți le-nchipui
la ce bun poeții
ți le închipui
în timp ce privești
dincolo de ecranul laptop-ului
zborul greoi al unei rațe
de-a lungul cerului
de un alb pur
de-a lungul cerului
de martie
lucrurile sunt încă
imperfecte
noi suntem încă
imperfecți
zborul greoi al unei rațe
doar cerul
de un alb orbitor
și timpul
și liniștea
și sarea pământului
dinspre mărțișor
spre echinox.
***
Ștefan MITROI
Toți oamenii
Nu uit niciunul dintre oamenii
pe care i-am întâlnit.
Ca să fiu sigur că-i țin minte,
am luat de la fiecare câte ceva
alcătuind un singur om din toți.
Picioarele din mii de picioare,
felul de a merge din mii de feluri,
genunchii din mii de genunchi.
Tot așa, mâinile, umerii, pieptul.
Am făcut inima din mii de inimi,
gura din puzderie de guri,
vorbele rostite din toate vorbele auzite,
punând în ele fărâme din toate tăcerile
ce mi-au biciuit urechile.
Urechile din crânguri nesfârșite de urechi,
ochii din câmpuri roditoare de ochi,
amestecând lumina lor cu fulgere scurte
de orbire.
Lacrimile din toate lacrimile
care mi-au trecut prin apropierea sufletului.
Capul l-am rotunjit din rotunjimile tuturor
capetelor
în care am simțit încolțind niște gânduri.
Gândurile din toate încolțirile simțite.
Am pus și o parte din gândurile mele în ele.
Se găsește câte o părticică din mine
în tot ce înseamnă omul acesta.
Câteodată mi se pare că sunt chiar eu
cel despre care vorbesc.
Eu făcut din toți oamenii
care mi-au ieșit de-a lungul vieții în cale.
Îi păstrez în memorie pe toți
ca să mă pot ține minte pe mine însumi.
***
Ioan T. MORAR
Cimitirele oamenilor vii
E sîmbăta morților și
cimitirele se umplu
de oameni vii
care se întorc la rădăcinile lor
din pămînt
o dată pe an
Mama mea
Tatăl meu
sînt acolo
lumina pe care o aprindem
pîlpîie între noi
„trăim ca să ne amintim de voi”
e sîmbăta morților
lumînările ard în locul nostru:
ultima scînteie
înainte de a ne întoarce
între cei ce ne-au ținut locul
în pămîntul
care nu ne-a tăiat
cordonul ombilical