Simplu sau îndoit cu apă, vinul a întovărășit dintotdeauna literatura. Între toate elementele ce compun arta culinară, fără îndoială că vinul rămâne cel mai productiv din punct de vedere cultural. Răzvan Voncu s-a atașat acestei arii tematice și ne-a oferit, în urmă cu un deceniu și ceva, indispensabila monografie pe care acum o aduce la cea mai înaltă formă: este, practic, o nouă carte, un fel de variantă definitivă a cercetării sale.
Am observat și cu altă ocazie formația complexă a lui Răzvan Voncu – de istoric literar, care pornește de la textele medievale românești și ajunge la literatura contemporană. I se adaugă o solidă cunoaștere nu doar a marilor literaturi europene, ci și a celor vecine nouă, geografic vorbind – situație mai rară în cercetarea noastră de specialitate. Recenta O istorie literară a vinului în România (ediția a doua revăzută și adăugită, Spandugino, 2024) îi confirmă pe deplin statutul.
Să recunoaștem că însăși ideea de „istorie literară“ are astăzi tot mai puțină căutare. Nu numai pentru că asemenea carte se scrie greu și are nevoie de o documentare enormă, făcută să descurajeze pe criticul grăbit, dar și pentru că un eseu speculativ de câteva pagini, scris în stil captivant, va fi infinit mai tentant pentru autor.
Și totuși există savanți care o pornesc pe calea cea mai grea: Răzvan Voncu se află printre ei. Literatura fiind în cele din urmă și o cantitate uriașă de documente, acestea pot fi examinate din diferite puncte de vedere – istoric, politic, economic, lingvistic etc. În cazul nostru avem a face cu un punct de vedere gastronomic-oenologic, cu literatura privită din perspectiva vinului. O singură obligație inconturnabilă: a nu pierde din vedere că obiectul cercetării are o valoare primordial estetică, superioară oricărei alteia.
Întâlnim în cartea de față istoria (marile epoci de evoluție a țării noastre), geografia (povestea marilor podgorii românești, de la Odobești și Drăgășani la Cotnari), poezia și proza. În toate domină însă latura estetică a textelor aduse în discuție. Defilează prin fața noastră principalii scriitori români, fixați la scara lor valorică exactă, rod al unei lecturi contemporane și atente.
Dacă O istorie literară a vinului în România ar fi reprezentat doar o investigație tematică, rezultatul ar fi fost interesant, dar oarecum previzibil: se alegeau și se comentau „documentele“ literare semnificative din punct de vedere viticol.
Dar volumul de față are ambiții și realizări mult mai vaste: sub pretextul și sub egida vinului, el parcurge istoria literaturii române într-o variantă proprie, pentru că noutățile sunt frapante, iar viziunea generală asupra autorilor suferă uneori corijări importante.
Zona medievală în sens larg a culturii noastre părea a fi până de curând cea mai cunoscută: parcursă la pas de specialiști reputați, ea nu mai putea rezerva surprize pentru cercetătorul contemporan. Privită însă acum prin prisma prezenței vinului și prin prisma ceremonialului culinar, până și literatura noastră medievală evidențiază texte mai puțin cunoscute, unele practic inedite, pe care le putem descoperi prin cartea lui Voncu (vezi paginile 41-64 și apoi veritabila mitologie viticolă care înconjura Blajul în secolul al XVIII-lea). (Va urma)