locul gol
„démocratie, c’est l’avènement du pouvoir comme lieu vide“
Claude Lefort – Le temps présent
Firește că numai un pumn în gură
din partea Marii Puteri Autoritare
ne mai lipsea
și așa
democrația e fiica melancoliei din noi
cei care nu prea știm cum s-o apărăm
în zdrențele ei majestuoase
deși patetic o venerăm
lăsând-o mai mult să se zbată singură.
Iată-ne atacați de o nouă epidemie
a forței brute
de parcă vânturi otrăvite ar răspândi
printre noi acizii uitării stârnind ura carnasieră
și din nou instinctul războinic –
cu o mânie
din adâncul beznelor și din smoala istoriei
valuri noi de confuzie se abat peste noi
și din nou speriați
le facem loc bătăușilor excitați
să iasă în față și să ocupe centrul puterii
cu vanitatea lor (care este
și centrul defecației lor).
Chiar dacă urletele noastre de indignare
ar putea sfredeli niște găuri prin nori
tot ne surprind naivi și intimidați
acești neo-homunculi umflați
de propria lor ne-însemnătate și ignorând
(business as usual) că centrul puterii
e doar locul geometric gol
și impersonal ca vortexul din acele black holes
unde gravitează energii galactice suverane
într-o mișcare transformatoare
(iar noi moștenim numai dubla întrebare:
dispare totul în infinit? sau se transformă
și reapare?)
Poporul se înșală numai când e înșelat
credea pe vremuri Rousseau așadar în aceste zile
tocmai poporul (cel defectiv de singular
și in-posedabil-ne-unitar) e umilit
confiscat
și manipulat
de hienele algoritmilor dresate de ticăloși
care se joacă de-a întorsul realității pe dos
iar asta e doar începutul confuziei paradisiace
când totul va deveni o joacă de țânci vicioși
și deliranți prin universul lor viermănos
unde ei se proiectează bogați de eternitate
cu spade de laser în victorioși cavaleri
ai unei Apocalipse preselectate…
cine să mai aibă atunci îndurare
de melancolicul biped păgubos
ne-artificializat și cu bolile lui preistorice
firav în continuare și batjocorit de dibăcia
mașinilor diabolizate
între zorii zilei sale scurte și înserare?
…nici zeii cei presupuși
(la rândul lor prea puțin înclinați spre democrație
cum bine se știe);
vai de omeneștile noastre iluzii
în această meta-melancolie…