La împlinirea a 15 ani de la mișcarea revoluționară anticomunistă din România, Gabriela Adameșteanu a publicat cartea de memorii cu substrat politic și istorico-literar Anii romantici // amintiri, gânduri la selectiva Editură Polirom. Prozatoarea situată de Laurențiu Ulici în fruntea clasificării valorice de prozatori (din Literatura română contemporană//I. Promoția 70), dar atașată de Nicolae Manolescu Generației ’60 în capitolul Noua literatură (din Istoria critică…), a revenit asupra temei într-o ediție revăzută. După un deceniu, adăugă „mici completări“ – cum specifică pe pagina de titlu –, un Dosar de presă care reflectă receptarea critică elogioasă a ediției princeps și un Index de nume proprii exhaustiv. Deși scriitoarea, afirmată între generații (negând afinitățile cu prozatorii șaizeciști), nu agrea defel jurnalul intim sau cărțile de amintiri elaborează Anii romantici în registrul unui crez artistic indirect, mărturisind în preambulul lucrării memoriale Privește înapoi fără mânie că intervalul marcat simbolic în titlu este „un timp al diversiunii, o epocă a manipulărilor“, iar confesiunea sa constituie „o carte despre mine“ înțeleasă ca „o victorie a vieții contra imaginației, a realității contra ficțiunii“. Rememorarea anilor romantici postcomuniști este inaugurată în prima parte a cărții America, America, prin relatarea stagiului de 2(3) luni din anul 1990 petrecut în orașul necunoscut Iowa City, la invitația International Writing Program. Însoțită de prietenul în devenire Mircea Cărtărescu, celălalt scriitor român invitat, dornică de dialog sau interviuri, îi întâlnește pe scriitorii stabiliți în S.U.A. precum Matei Călinescu sau Dan Cristea. Fulminant este interviul cu Ioan Petru Culianu (publicat în „22“), ucenicul lui Mircea Eliade, care interpretează revoluția română drept „cea mai reușită și spectaculoasă operație K.G.B.“ Într-o manieră inter-textuală, scriitoarea încorporează fragmente întregi în cartea sa de memorii. De altfel procedează similar atunci când reproduce pasaje din cărțile scriitorilor cunoscuți, concretizându-și aievea aspirația din tinerețe de a face istorie literară. Include și citate din cartea lui M. Cărtărescu despre rezidența americană, Frumoasele (literaturi) străine. Uzând de procedeul contrapunctului, Gabriela Adameșteanu întrerupe din loc în loc descrierea itinerarului spiritual din America pentru a reînnoda firul autobiografic, într-o dezordine cronologică premeditată, la modul proustian. Deși s-a născut în Târgu Ocna, a absolvit liceul în Pitești, orașul de adopție provizorie pe care rareori îl amintește în textura confesivă. După absolvirea Facultății de Filologie din București, în 1965, a fost repartizată la Editura Politică, într-o redacție-anexă care se va transforma în Editura Enciclopedică. Tema dedusă din profesiunea de început este a disputei dintre redactori și cenzura comunistă pentru publicarea unor manuscrise demistificatoare. Resimte această adversitate mai ales când se transferă la Editura Cartea Românească în 1984, condusă de scriitori mediocri și oportuniști. Deseori textul memorialistic este pigmentat cu „poveștile“ altor scriitori, auzite sau citite. Din fondul biografic se remarcă suita de capitole despre familia Adameștenilor cu accente apăsate pe profilul tatălui persecutat de regimul comunist, Mircea Adameșteanu, și al unchiului exilat în Italia, arheologul Dinu Adameșteanu. După mișcarea revoluționară din decembrie ’89, prozatoarea afirmată datorită romanelor Drumul egal al fiecărei zile și Dimineață pierdută se transferă în redacția noii reviste combative „22“ și ajunge redactor șef din 1991, înlocuindu-l pe imprevizibilul Stelian Tănase. Va pleca de la „22“ în anul 2005, cum consemnează: „cu o demisie silită, dar care m-a salvat ca scriitoare“. Reconstituirea biografică este, de asemenea, întreruptă în câteva capitole spre a face loc întâlnirilor – inclusiv prin lectură – cu scriitorii disidenți, din diaspora, Paul Goma, Dumitru Țepeneag, Petru Dumitriu ș.a. sau din țară, precum Ana Blandiana ori Mircea Dinescu. Evenimentul dramatic al accidentului din Maramureș care îi pune în cumpănă viața, amânat în maniera suspansului narativ, este povestit în a doua parte a cărții, Întâmplarea care devine destin. Fiind invitată de Emil Constantinescu să participe la o manifestare a Alianței Civice în nordul țării, pe drumul de întoarcere de la Sighet spre Cluj, mașina care îi transporta s-a prăbușit de pe un podeț în albia secată a unui pârâu. În acest jurnal mixt, în cuprinsul căruia existența și creația interferează organic, filonul biografic apare complinit de interesul autoarei pentru evenimentele politice capitale, în dubla ipostază, cum menționează, de jurnalist (la revista „22“) și „activist civic idealist“ – în cadrul Grupului pentru Dialog Social. Anii „de balans“ recuperați memorialistic de Gabriela Adameșteanu sunt marcați de confruntarea politică în care se implică intelectualii, împărțiți în două tabere: „intelectualii lui Iliescu“ și cei din G.D.S. Anii romantici este o carte confesivă de mare diversitate tematică și evenimențială, covârșitoare pentru un cititor neavizat. Este greu de înțeles, de pildă, acuzația adusă regretatului Nicolae Manolescu pentru „experiența dezastruoasă de la Uniunea Scriitorilor“.