Biografie Yukio Mishima
De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul Yukio Mishima este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tōkyō, într-o familie de samurai, și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă „Bungei-Bunka“. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tōkyō, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013, 2023), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008), microromanul Starul (Humanitas Fiction, 2023), scris și publicat în 1960 în revista literară „Gunzō“. Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010, 2022), Templul Zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011, 2022) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012, 2022). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Romanul Culorile interzise (Humanitas Fiction, 2025) a fost scris și publicat între 1951 și 1953. Întreaga viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.
Culorile interzise, unul dintre cele mai controversate și șocante romane ale lui Yukio Mishima, scris între 1951 și 1953, descrie cu îndrăzneală și sinceritate universul homosexual din Japonia postbelică. Un scriitor bătrân, Shunsuke, a cărui operă este binecunoscută, dar deja încheiată, și care și-a dedicat întreaga viață spiritului și creației, este fascinat de frumusețea excepțională a lui Yūichi, un tânăr homosexual. În acesta descoperă libertatea trupului, estetica redusă la aparența sa pur fizică și la plăcerea imediată. Yūichi, conștient de sexualitatea sa, ezită să o ia de soție pe Yasuko, de care scriitorul este îndrăgostit, și i se confesează bătrânului care, în urma unui pact diabolic, îl îndeamnă să se căsătorească. Astfel, Shunsuke îl va putea manipula pe tânăr ca pe o marionetă, ca pe un personaj viu al unui roman pe care nu îl va scrie niciodată. Misoginia sa declarată și resentimentul față de femeile care l-au făcut să sufere întreaga viață își găsesc astfel o crudă satisfacție, iar Yūichi devine întruparea aproape monstruoasă a ultimei opere a bătrânului scriitor. (Editura)
Se spune că orice stil începe să devină vetust pornind de la adjective. Adjectivele erau carnea lui, tinerețea lui. Pentru Shunsuke, Yūichi era un adjectiv. Bătrânul scriitor și-a pus coatele pe măsuță, și-a ridicat puțin un genunchi, pe sub yukata, și, cu un surâs fin, ca al unui detectiv aflat în mijlocul anchetei, a ascultat confesiunea lui Yūichi. La sfârșit, a repetat, cu aceeași lipsă de sentiment:
– N-are nimic. Însoară-te!
– Dar cum s-ar putea căsători cineva care nu vrea?
– Nu glumesc. Bărbații se însoară și cu butuci. Și cu frigidere, dacă au chef. Căsătoria e ceva inventat de om. E ceva ce poate face; dorința nu e necesară. În orice caz, în ultimul secol, omenirea a uitat să se lase condusă de dorință. Imaginează-ți că e un braț de vreascuri, o pernă de șezut ori o halcă de carne agățată într-un cârlig, la măcelărie. Cu siguranță ai să te poți preface că ești cuprins de pasiune, ca s-o faci fericită. Cu toate astea, așa cum ți-am spus și mai devreme, dacă pe o femeie o înveți ce-i plăcerea, o să ai o sută de probleme și nici un profit. Lucrul cel mai important este ca niciodată, dar absolut niciodată să nu admiți că are și ea suflet. Nici ție să nu-ți rămână vreo fărâmă. M-ai priceput? Femeia trebuie tratată strict ca un obiect. Îți spun asta dintr-o lungă și dureroasă experiență. Așa cum îți scoți ceasul de la mână când intri în baie, tot așa trebuie să-ți lași deoparte sufletul, când te apropii de femeie. Altfel, ruginește imediat și nu-l mai poți folosi. Pentru că eu n-am procedat așa, am pierdut o mulțime de ceasuri. Chiar a trebuit să mă fac ceasornicar. De-a lungul vieții, am adunat douăzeci de ceasuri ruginite, pe care acum le-am scos la lumină, toate deodată, sub numele de Opere complete. Le-ai citit?
– Nu încă, a răspuns tânărul, roșind. Dar cred că înțeleg ce vreți să spuneți. M-am întrebat, de multe ori, de ce oare n-am dorit până acum nici o femeie? Ori de câte ori mă gândesc că dragostea mea spirituală pentru femei e contrafăcută, mi se pare că însuși spiritul meu e contrafăcut. Chiar și acum mă întreb: De ce nu sunt și eu ca ceilalți? De ce prietenii mei nu separă carnea și spiritul, ca mine?
– Așa sunt toți. Toți oamenii sunt la fel. Scriitorul a ridicat vocea: Însă e dreptul tinerilor să creadă că nu-i așa.
– Dar numai eu sunt altfel.
– Foarte bine! Am să mă agăț și eu de convingerea ta ca să reîntineresc, a spus bătrânul, perfid.
Yūichi era consternat de interesul, ba chiar de invidia lui Shunsuke față de înclinația sa ascunsă, pe care el însuși o socotea urâtă și care-l tulbura. În același timp, acum, după ce, pentru prima oară în viață, își mărturisise secretul, se simțea cuprins și de un fel de bucurie a trădării de sine. Ca un argat care, trimis să vândă niște răsaduri de stăpânul pe care-l detestă, întâlnește un client simpatic și i le dă pe toate la un preț de nimic.
I-a explicat bătrânului pe scurt relația sa cu Yasuko.
Tatăl lui fusese un vechi prieten de-al tatălui fetei. Studiase ingineria la facultate. Se angajase ca tehnician, ajungând director executiv și, mai apoi, președintele unei filiale a Trustului Kikui. A murit în vara anului 1944. Tatăl lui Yasuko a absolvit Economia și a lucrat la un mare magazin universal, fiind în prezent directorul executiv. În urma unui acord de demult dintre cei doi tați, anul acesta, când Yūichi a împlinit douăzeci și doi de ani, cei doi tineri au fost logodiți. Răceala pe care el i-o arăta lui Yasuko a deznădăjduit-o. De multe ori, zilele când îl vizita pe Shunsuke erau cele în care tânărul nu răspundea avansurilor ei. În vara aceasta, în sfârșit, reușise să-l facă să accepte excursia în doi la K.
Yasuko presupunea că e interesat de altcineva și suferea și ea ca orice fată. Era de rău augur să-ți suspectezi propriul logodnic. Dar Yūichi nu iubea pe nimeni altcineva.
El era înscris la o universitate privată. Locuia împreună cu mama sa, bolnavă de nefrită cronică, și cu o slujnică. Fuseseră o familie înstărită, însă acum erau scăpătați. Devotamentul său filial, umil, o îndurera pe mama sa. Din câte-și putea da ea seama, pe lângă logodnică mai erau o mulțime de fete atrase de aspectul lui plăcut, iar faptul că el nu comisese indiscreții cu nici una dintre ele se explica prin grija pe care o purta mamei sale bolnave, pe lângă considerentele financiare.
– Eu n-am vrut să cresc un calic!, i-a spus mama, foarte sinceră. Cât s-ar fi întristat tatăl tău, dacă ar fi trăit să te vadă! El, în studenție, era foarte afemeiat. Și așa, la maturitate, s-a potolit, și asta m-a ajutat mult. Dar tu ești atât de serios, la tinerețe, încât mă îngrijorez pentru biata Yasuko, mai târziu. Nu mă așteptam de la tine, care ai moștenit de la tatăl tău o înfățișare atât de atrăgătoare. Eu, ca mamă, abia aștept să-mi văd nepoții; dacă nu-ți place Yasuko, să anulăm logodna, fără să mai stăm pe gânduri, și să-ți găsești singur pe cineva. Câtă vreme nu faci cine știe ce prostie, n-ai decât să încerci cu zece fete, chiar și cu douăzeci, până-ți alegi una. Atâta că eu, cu boala mea, mă pot stinge pe neașteptate, și de aceea ar fi indicat să facem nunta cât de curând. Bărbații trebuie întotdeauna să se prezinte cât mai bine. Dacă-ți trebuie bani, o să găsim. De bine, de rău, avem ce mânca. Am să-ți dau de două ori mai mulți bani de buzunar luna asta, dar te rog să nu-i cheltuiești pe cărți!
Yūichi a folosit banii pentru niște lecții de dans. În scurtă vreme, a ajuns un bun dansator. Numai că acest tip de dans, prin excelență artistic, în comparație cu dansul pragmatic, foarte la modă – un fel de preludiu al desfrâului –, aducea cu sine singurătatea unei mașinării prea bine unse. Atitudinea sa în timpul dansului și emoțiile bine ținute în frâu îi determinau pe privitori să simtă că, dedesubtul frumuseții, în adânc, o anumită energie era complet strivită. A participat la un concurs de dans și a obținut locul al treilea.
A primit, ca premiu, două mii de yeni. Când a vrut să-i depună în contul mamei sale, unde ea susținea că mai erau șapte sute de mii de yeni, a crezut că a descoperit o imensă eroare de calcul. Mama sa, care de multe ori era nevoită să stea la pat, din cauza depunerilor de albumină din urină, îi încredințase complet gestiunea carnetului de economii slujnicei lor în vârstă, Kiyo. Ori de câte ori o întreba de situația contului de economii, slujnica își lua, îndatoritoare, abacul, socotea diferența dintre depuneri și retrageri și anunța rezultatul. În mod ciudat, de când trecuseră la un carnet nou, rămăsese neschimbat: șapte sute de mii de yeni. Însă, verificând, Yūichi a observat că în cont mai erau doar trei sute cincizeci de mii de yeni. Niște titluri de valoare le aduceau un câștig lunar de vreo douăzeci de mii de yeni, însă, fiind și o perioadă de depresiune economică, nu se puteau baza pe acești bani. Pentru a face față cheltuielilor zilnice, taxelor lui școlare, tratamentului mamei și eventualelor internări, se impunea să vândă casa, cât mai curând.
Însă descoperirea a avut darul să-l bucure: se gândea că, dacă s-ar muta într-o casă mică, în care abia ar fi încăput toți trei, ar fi putut evita căsătoria pe care o considerase o obligație. A hotărât să se ocupe el de aspectele financiare ale familiei. Pe mama sa o întrista să-l vadă aplecat asupra caietului de cheltuieli ale casei, chiar dacă el pretexta că e doar o lucrare practică, legată de cursul de economie de la școală. Bănuia, mai degrabă, că ea îl stârnise, cu lucrurile pe care i le spusese foarte pe șleau, nu cu mult înainte. Nevrând să-l facă să se simtă obligat, i-a zis odată, ca din întâmplare:
– Mi se pare tare ciudat ca un student să fie deja atât de interesat de caietul cu cheltuieli.
Chipul fiului s-a schimonosit brusc. Mama s-a bucurat că remarca ei contrariată a trezit în el o reacție, dar n-avea cum să știe care dintre cuvintele ei îl rănise. Însă furia îl eliberase pe Yūichi de pedanteria lui obișnuită. Simțea că venise vremea să întineze imaginea romantică a mamei despre fiul ei. Pentru el, aceea era o fantezie lipsită de speranță, iar speranțele ei îi insultau propria deznădejde.
– Nici nu poate fi vorba de căsătorie. Trebuie să vindem casa!
Până atunci, vrând s-o menajeze, îi ascunsese problemele financiare cu care se confruntau.
– Glumești! Doar avem șapte sute de mii de yeni în cont.
– Sunt doar trei sute cincizeci de mii.
– Ai calculat greșit! Sau poate că i-ai cheltuit tu?
Din cauza bolii, albumina îi întuneca, încet-încet, gândirea. În mod neașteptat, dezvăluirea lui triumfătoare a făcut-o să se cufunde, cu mult elan, în tot felul de socoteli. Băiatul trebuia să se însoare repede, ca să pună mâna pe zestrea lui Yasuko și pe salariul pe care urma să-l aibă după absolvire, ca angajat la magazinul universal al socrului său, după cum fusese înțelegerea. Până atunci, aveau să trăiască un pic mai strâmtorați, ca să poată păstra casa. Fusese dorința ei dintotdeauna ca tinerii căsătoriți să locuiască acolo.
Cu cât Yūichi, bun din fire, se gândea mai mult la toate acestea, cu atât simțea că nu mai poate evita căsătoria. Până la urmă, chiar orgoliul i-a devenit aliat: presupunând că s-ar căsători cu Yasuko (o ipoteză la care se oprea cu greu, și care-i accentua întotdeauna nefericirea), ar fi limpede pentru toată lumea că și-a salvat casa cu zestrea ei. Astfel, ar crede despre el că s-a căsătorit pentru bani, și nu din dragoste. Acest tânăr pur și bun la suflet dorea să se căsătorească, îndemnat de sentimentul curat al pietății filiale, pe care, se temea el, dragostea l-ar murdări, dacă s-ar amesteca.
– Hai să ne gândim împreună ce s-ar potrivi cel mai bine cu așteptările tale, i-a spus bătrânul scriitor. Eu îți garantez că viața de cuplu n-are niciun sens. Așa că te poți însura fără vreun sentiment de responsabilitate sau mustrări de conștiință. Ar fi bine să te căsătorești cât mai curând și pentru mama ta bolnavă. Cât despre bani…
– A, nu de aceea am adus vorba!
– Dar mie așa mi-a sunat. Vrei să eviți o căsătorie pentru bani fiindcă te temi că nu-i vei putea arăta soției suficientă afecțiune cât să nu creadă că ai avut interese ascunse. Nădăjduiești că lucrurile vor evolua astfel încât să poți trăda această căsătorie, în care ai intrat fără să ți-o dorești. În general, tinerii sunt convinși că interesul propriu poate fi compensat prin dragoste. Ți se pare că pragmatismul unui bărbat îi poate influența puritatea. Din cauza asta te clatini. Primește banii de zestre și pune-i deoparte, pentru cheltuieli personale. Nu trebuie să te simți îndatorat pentru ei. Din ce spuneai mai devreme, dac-ai avea patru-cinci sute de mii de yeni, ți-ai păstra casa, în care ți-ai aduce și soția. Te rog să nu te superi, dar lasă-mă pe mine să mă ocup. Ar fi bine să nu afle mama ta.
Din întâmplare, în dreptul lui Yūichi, pe tatami, era așezată o oglindă rotundă cu ramă neagră, lăcuită. Oglinda rotundă fusese deplasată puțin de poalele veșmântului cuiva care trecuse pe lângă ea și, așa înclinată, cu fața în sus, reflecta perfect chipul lui Yūichi. Pe parcursul conversației, tânărului i se păruse că propriul chip îl ațintea din când în când cu privirea.
Shunsuke a continuat, grăbit:
– După cum bine știi, eu nu sunt atât de bogat încât, dintr-un capriciu, să dau patru-cinci sute de mii de yeni oricui îmi iese în cale. Motivul pentru care vreau să te ajut pe tine, în mod special, este foarte simplu. De fapt, sunt două motive…
A ezitat o clipă, ca și cum ar fi fost stânjenit.
– Mai întâi, pentru că ești cel mai frumos tânăr de pe lumea asta. Când eram tânăr, ca tine aș fi vrut să fiu. Apoi, tu nu iubești femeile. Aș vrea să pot fi și eu la fel, chiar și acum, dar altfel mi-a fost dat din naștere. Pentru mine, ești o revel ație. Te rog. Retrăiește tinerețea mea, altfel decât a fost. Mai simplu spus, vreau să devii fiul meu și să mă răzbuni. Ești unicul băiat al mamei tale și, de aceea, nu te pot adopta. Dar aș vrea să fii fiul meu spiritual. (Ah! Ăsta-i un cuvânt interzis!) Plângi, în locul meu, pentru nenumăratele mele nesăbuințe – copiii mei rătăciți. Pentru asta, sunt gata să plătesc oricât. Oricum, nu sunt bani pe care i-am adunat ca să am o bătrânețe fericită. În schimb, te rog să nu divulgi nimănui secretul nostru. Să te întâlnești cu femeile pe care am să ți le recomand eu. Dacă există vreuna care nu se îndrăgostește de tine de la prima vedere, cu aceea aș vrea să te întâlnești. Tu oricum nu vei avea sentimente pentru ea. Am să te învăț eu, în amănunt, cum se poartă un bărbat cuprins de pasiune. Am să te învăț cum trebuie să fie răceala unui bărbat care, deși își dorește o femeie, o lasă să piară tânjind după el. În orice caz, te rog să-mi urmezi întotdeauna indicațiile. Iar dacă cineva o să suspecteze că nu poți iubi femeile? Lasă asta în seama mea. Am să recurg la toate tertipurile posibile, așa încât secretul tău să nu fie dat în vileag. În al doilea rând, ca nu cumva să te obișnuiești cu viața conjugală și să cazi într-un mariaj liniștit, te rog să cauți dinadins dragostea bărbaților. Am să fac tot ce-mi stă în puteri ca să-ți ofer ocazii. Dar cu nici un chip nu trebuie să pomenești asta în lumea femeilor. Nu confunda scena cu cabina actorului. Eu am să te introduc în lumea femeilor. Am să te aduc, proaspăt pudrat și parfumat, în decorul în care am făcut și eu pe clovnul o viață întreagă. Ai să joci rolul unui Don Juan care nu se atinge de femei nici măcar cu un deget. Niciodată, de când e lumea, nici cel mai nepriceput Don Juan n-a făcut dragoste pe scenă. Să nu-ți faci griji. Sunt un mașinist cu foarte mulți ani de experiență.
Bătrânul romancier ajunsese în sfârșit la adevărata sa intenție. Creionase trama unei opere încă nescrise, ascunzând doar rușinea pe care o simțea în adâncul inimii sale. Spectacolul acesta de calitate, care-l costa cinci sute de mii de yeni, reprezenta, de fapt, slujba funerară pentru ceea ce fusese, probabil, ultima sa dragoste; dragostea care îl împinsese pe el, care detesta ieșirile, să meargă până în extremitatea sudică a Peninsulei Izu, în toiul verii; dragostea care, din cauza aceleiași eterne nesăbuințe, se încheiase cu o teribilă dezamăgire; a zecea sa poveste de dragoste idilică și prostească. Nu plănuise să se îndrăgostească de Yasuko. Ca pedeapsă pentru că-l făcuse să guste o asemenea umilință, trebuia să devină soția iubitoare a unui soț lipsit de dragoste. Ideea căsătoriei ei cu Yūichi izvorâse dintr-o logică crudă ce-i încătușase lui Shunsuke voința. Trebuia să-i căsătorească. Acest scriitor nefericit, care, deși trecuse de vârsta de șaizeci de ani, tot nu găsea forța interioară de a-și controla propria voință, cheltuia bani ca să-și ucidă nesăbuința ce putea oricând să-i provoace noi neplăceri, în beția iluziei că i-a cheltuit pe frumusețe. Dar oare nu prevăzuse el durerea aceea minunată, ce-i sfâșia sufletul, pe care i-o provoca crima comisă indirect de Yasuko, prin căsătorie? Sărmanul Shunsuke, el, care niciodată nu comisese vreo crimă!
(Traducere din japoneză de Andreea Sion. Roman în curs de apariție la Editura Humanitas Fiction, în Colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu.)