Primăvara din iarnă
Tu crezi că februarie e luna în care se întâlnesc
iarna și primăvara, ca în petalele de
rododendron.
Cum se întâlnesc cei care sapă un tunel,
de o parte și de alta a muntelui,
și se îmbrățișează fericiți?
Știu nu toți vom trece în celălalt anotimp,
digital, controlat de I.A. și de zei.
Nu oricine poate să-i aranjeze Antigonei
șuvița de pe frunte, fără a fi electrocutat,
silabele hexametrilor sunt degete temătoare.
Pe strada Eminescu, din orașul lui Blaga,
umbrele lor s-au plimbat, într-o vară,
pe strada atât de scurtă.
Ochilor nu le poți impune
să strălucească mai viu
sau mai stins,
privești harta stelară,
sau nervurile frunzelor
ori liniile din podul palmei,
și descoperi un desen înrudit,
așa cum se înrudesc unele făpturi,
pe care ai spune că totul le desparte.
Vine un zgomot de roți, un fluierat de antene
să o ducă la celălalt capăt al pământului,
sau sub pământ, șase luni, pe Proserpina.
Trandafirii stau și ei sub pământ la fel.
Numai El a stat doar trei zile și a înviat.
Când omul se clatină,
Domnul îi trimite un înger în ajutor.
Știu că în martie vor răsări primele
flori din nou, primule ale căror corolă albă
și galbenă pare un ou cleios,
narcise cu fața feciorelnică,
obrazul omului devenit copil,
după ce și-a mărturisit slăbiciunile
și a fost iertat,
iar în august, fecundul,
pământul va rodi din nou,
nu la porunca mamei tale, Ceres,
amară bucurie, Proserpina,
ci a Altuia, mai mare decât zeii
fie ei chtonici sau aerieni,
la semnul cosmic al Celui viu.
Întunericul și așteptarea nu fac
decât să moșească lumina.