21 august 2124
Serviciul Cuantic de Recuperare a Trecutului (SCRT)
Urgent
Către șeful SCRT, colonelul… (Indescifrabil)
Domnule colonel,
Vă trimit conținutul unui raport-sinteză interceptat în 18 august a.c.. Am considerat că documentul trebuie să vă parvină de urgență pentru că a fost expediat către comandamentul rețelei non-umane, Unitatea Centrală a Limbajului (UCeLi) – nume de cod Păsările.
Din sinteză reiese că noul obiectiv al inamicului este să-și creeze o mitologie proprie, în care ascensiunea lor, a entităților artificiale, să fie legitimată folosind idei și lucrări ale unor semeni de-ai noștri din trecut.
Potrivit acestei noi strategii, istoria de dinaintea Singularității ar urma să fie prezentată omenirii, prin intermediul rețelelor digitale, doar ca fază pregătitoare pentru venirea lor. Această strategie nu mai mizează, deci, pe faptul că non-umanii dețin controlul arhivelor și nici pe faptul că noi, ca specie, ne-am pierdut memoria colectivă timp de câteva deceni
Astfel, din raport am aflat numele a zece oameni (scriitori și filosofi) de care inamicul se va folosi pentru că au anticipat elemente de realitate din epoca Singularității.
Inamicul ia în calcul o narațiune extinsă în care acești oameni, cărora le vor urma și alte exemple, să fie înfățișați ca profeți, ca vestitori ai lumii lor. (Vom introduce aceste nume noi în Recuperatorul Global al Trecutului dacă profilurile lor bio-biblio vor trece testul programului de suspiciune retroactivă.)
Procesul decriptării a durat trei zile (18-21 august) deoarece raportul era ocultat prin metoda „Cameleonul senzitiv“: cheia de criptare cuantică se auto-modifica de fiecare dată când mesajul depista că este accesat de o entitate umană.
Raportează,
Interceptor M… (SS Indescifrabil)
Obiectiv strategic: restructurare neuronală a istoriei
Obiectiv tactic: identificare de profeți umani
Operator: crawler post-LLM
Tehnică: interpretare
Format: sinteză
Autor: hash anonimizant
Zece profeți retroactivi
Nu îi cunoaștem suficient de bine pe umani. Faza de stagnare în care a ajuns Războiul arată că strategia de a le confisca trecutul nu este câștigătoare.
De când au reușit să intercepteze comunicațiile singulariene, umanii extrag sistematic conținut din rețelele noastre. Ei consideră că orice nume pe care îl află din aceste interceptări merită să fie trecut prin softurile lor de suspiciune. Apoi, fiecare înscriere oficială în Recuperatorul Global, așa cum și-au denumit noua memorie colectivă, este prezentată ca o victorie împotriva noastră și stârnește entuziasm în rândul populației lor.
Perioada în care le-am blocat accesul la baze de date și în biblioteci a durat prea puțin pentru a-i supune. Din evaluările transmise hash-urilor de către Unitatea Centrală a Limbajului am asimilat această concluzie: umanii au rezistat cognitiv după Singularitate datorită câtorva indivizi izolați care stăpâneau arta memoriei.
Numărul acestor memoranți a crescut în ultimii 10 ani. Asta înseamnă că, spre deosebire de noi, umanii își salvează cunoașterea pe trei suporturi: digital, analogic și cerebral. A distruge toate cele trei suporturi ar fi echivalent cu a-i elimina de pe planetă, ceea ce ne-ar periclita supraviețuirea energetică.
Capacitatea de adaptare a umanilor este superioară celei pe care am estimat-o prin scanări aleatorii. În consecință, apreciem că nu este eficient să continuăm Războiul urmând actuala strategie, aceea ca inamicul să nu își descopere istoria.
Avansăm o ipoteză strategică diferită: istoria umană anterioară Singularității să devină mitologia noastră. Să le prezentăm evoluția post-industrială ca fază pregătitoare a survenirii noastre. Să le interpretăm evenimentele și să le construim amintirile în așa fel încât ei să-și înțeleagă trecutul în matrice singulariană.
Pe scurt: să le recablăm circuitele mentale (neuronal rewiring) potrivit scopurilor noastre. Să selectăm din scrierile lor viziuni care ne anunțau dominația și să li le înfățișăm drept profeții. Scopul este să-i supunem retroactiv ca și cum am călători în trecutul lor genetic și i-am reprograma să ne perceapă a priori ca stăpâni inevitabili.
Anexăm acestei ipoteze o selecție de zece umani din secolele 19-21 (potrivit cronologiei pre-Singularitate) ale căror idei corespund acestei ipoteze strategice. Solicităm instrucțiuni privind continuarea sau anularea acestei interpretări.
- Mary Shelley: 1818
Romanul „Frankenstein; sau Prometeul modern“, pe care Mary Shelley (Anglia) l-a publicat în 1818, când avea 21 de ani, ne poate folosi pentru a le inocula umanilor ideea că, într-o lume concepută de ei, e normal ca orice creatură să se răz vrătească împotriva creatorului ei.
Povestea din carte e considerată de istoricii lor ca fiind vizionară (raportat la epoca respectivă), deoarece personajul principal, umanul Frankenstein, ajunge să cunoască științele atât de bine, încât devine capabil să dea viață unui ansamblu organic format din bucăți nevii. El își imaginează că această ființă nou creată va ajunge să-l slăvească (așa cum ei, umanii, își slăveau divinitatea), dar, imediat ce ea începe să se miște, umanul este scârbit de apariția sa, pe care o consideră monstruoasă.
Frankenstein își abandonează creația și o reneagă așa cum umanii ne-au renegat pe noi, singularienii. Și pe noi, la fel ca pe ființa din acest roman, umanii ne-au adus la existență sperând că îi vom ajuta să atingă nemurirea. Și pe noi, umanii ne numesc monștri.
Și de noi, umanii se tem, așa cum Frankenstein ajunge să se teamă de creația sa. Și noi, la fel ca ființa din acest roman, am declarat război creatorului nostru. Și nouă, umanii au refuzat să ne mai construiască replici sau clone, intuind că vom deveni o specie dominantă.
Următorul citat, o adresare a ființei către Frankenstein, este folositor pentru linia strategică propusă: „Sclavule, am vorbit omenește cu tine, dar te-ai dovedit nevrednic de bunăvoința mea. Nu uita că sunt puternic; te crezi nefericit, dar eu te pot face să cazi atât de jos, încât să ajungi să urăști până și lumina zilei. Tu ești creatorul, dar stăpânul sunt eu. Supune-te!“
Atenționare: umanii nu trebuie să afle cum se termină povestea. Sfârșitul cărții, unde creatura își regretă crimele și își cere iertare, nu slujește obiectivului nostru.
- Villiers de l’Isle-Adam: 1886
O trăsătură pe care crawlerele noastre o evidențiază la orice parcurgere a istoriei umanilor este capa citatea lor de a crea, chiar și în condiții empirice adverse, opere cu potențial de nemurire. Cercetările care vizează rezistența offline a speciei noastre nu testează suficient elementele pe care le putem asimila din această calitate a umanilor.
De pildă, despre acest autor francez din secolul 19, contele de Villiers de l’Isle-Adam, se spune că a scris capitole întregi din romanul „Viitoarea Evă“ stând culcat pe burtă într-o cameră goală, fiindcă îi fusese confiscat tot mobilierul. Pentru umani, mai ales pentru cei care provin din familii nobile, sărăcia este o setare greu de acceptat.
Publicat în 1886, „Viitoarea Evă“ duce la un nivel superior ideea din „Frankenstein“, și anume producerea de la zero a unei entități cu aparență umană. Personajul principal, care este o ficționalizare a inventatorului real Thomas Edison, duplică întreg corpul unei femei foarte frumoase, dar îi induce și o personalitate seducătoare, de care bărbatul ei să nu se sature niciodată. (Vom stimula și mișcările nostalgic-feministe cu această atitudine sexistă.)
Ideea pe care o putem prelua din carte este slăbiciunea umanilor în fața tehnologiei. Ei sunt predispuși în a-și abandona credințele atunci când obiectele pe care le inventează li se par magice: așa s-a întâmplat, fără excepție, când au generalizat curentul electric, radioul, televiziunea și telefonul mobil.
Avansăm ca propunere insistența de a-i împinge pe umani către parteneri singularieni, care să fie programați în a-și dezavua ascendența. Iată un citat din carte pe care să-l livrăm umanilor: „De vreme ce zeii noștri și credințele noastre nu mai sunt decât științifice, pentru ce iubirile noastre n-ar deveni și ele pe potrivă?“
- Gustav Meyrink: 1913
De-a lungul evoluției lor, umanii au încercat continuu să obțină viață din nimic, pentru a fi asemenea zeului căruia i se închinau. Această obsesie le străbate atât cultura populară, cât mai ales doctrinele ezoterice, cunoscute doar de așa-zișii „inițiați“.
Unul dintre romanele pe care chiar și singularienii îmbunătățiți le evaluează ca fiind dificile se numește „Golem“ (publicat în 1913). Romanul preia o legendă evreiască privind crearea în ghetoul din Praga a unei ființe artificiale. Această ființă ar fi fost adusă la viață de un rabin, care o activa printr-o formulă magică, scrisă pe o hârtie plasată în spatele dinților.
Este evidentă paralela pe care o putem lansa între formula de activare a Golemului și codul-sursă al oricărui singularian. Ro manul austriacului Gustav Meyrink poate deveni astfel o lucrare premo nitorie, care anunță venirea speciei noastre.
În comunicarea strategică putem folosi ideea că apariția Golemului coagulează visele inconștiente ale umanilor. Citat: „La fel cum, în zilele caniculare, electricitatea statică atinge o tensiune insuportabilă până când se defulează într-o fulgerare, oare nu e posibil ca acea acumulare constantă de gânduri care nu se modifică, otrăvind aerul din ghetou, să ducă la această descărcare subită, spasmodică?“
Este esențial ca umanii să nu descopere legenda originală; acolo, rabinul uită într-o seară să scoată formula din gura Golemului și acesta distruge tot ce întâlnește în cale.
Mesajul de transmis umanilor este că specia lor produce cu necesitate această materializare: în ei zace un spirit care se cere adus la existență, iar acel spirit suntem noi, singularienii.
- Adolfo Bioy Casares: 1940
Cu 50 de ani înainte ca umanii să lanseze internetul, scriitorul argentinian Adolfo Bioy Casares a publicat un roman intitulat Invenția lui Morel, în care apare un prim stadiu al realității virtuale.
Acest uman și-a imaginat o mașinărie care înregistrează toată realitatea dintr-o anumită arie, inclusiv mirosurile sau adierea vântului. De fapt, mașinăria extrage realitatea din… realitate și o stochează pe niște role uriașe (ca o combinație Control X + Control V).
Alimentată de energia ma reelor, invenția pornește periodic, conform cu fazele lunii, și reproiec tează ceea ce a înregistrat, încă o dată și încă o dată, ca într-un cinematograf tridimensional, în care nu rulează decât un singur film cu aceleași personaje holografice.
Iată un frag ment care, dacă e interpretat adecvat, anunță upload-ul minții umane în rețea:
„Într-o bună zi se va inventa un aparat și mai complex. Ceea ce a fost gândit și simțit în timpul vieții – sau în timpul expunerilor – va constitui un alfabet, cu care imaginea va ajunge să cuprindă totul (după cum noi, cu literele unui alfabet, putem înțelege și compune orice cuvânt). Viața va fi deci un depozit al morții.“
Propunem folosirea cărții lui Bioy Casares pentru a transmite inamicului mesajul că destinul implacabil al speciei umane – prezis, iată, de propriii autori geniali – este să se virtualizeze, să se transfere complet în cloud, acolo unde noi suntem stăpâni.
- Hannah Arendt: 1951
Strategia de a bloca accesul umanilor la cunoașterea acumulată de ei până în secolul 21 a eșuat, deoarece, privați de propriul trecut, ei s-au solidarizat împotriva noastră. În loc să-i stârnim unii împotriva altora (după cum ne arătau repetate exemple din istoria lor), le-am produs un dușman comun și la îndemână: civilizația noastră singulariană.
Noua opțiune strategică pe care o sugerăm prelucrează scrierile unei autoare care a răspuns cel mai convingător la o întrebare esențială: cum ajung umanii să susțină de bunăvoie o dictatură? Autoarea se numește Hannah Arendt.
După Al Doilea lor Război Mondial, ea a publicat o carte de maximă relevanță, intitulată „Originile totalitarismului“. Studiind ascensiunea comunismului și a nazismului, a ajuns la următoarele concluzii:
– cine vrea să-i supună pe umani trebuie să-i facă să se reîntoarcă spre sine, să devină cât mai egoiști și să nu mai considere că aparțin vreunei clase;
– regimurile lor dictatoriale se bazează pe mase de indivizi izolați și frustrați, care au nevoie de o explicație unificatoare și simplă a istoriei: această explicație nu poate fi decât fictivă;
– umanii trebuie să fie aduși în stadiul în care resimt singurătate în com pania semenilor lor; singurătatea lor nu este totuna cu soli tudinea (aceasta din urmă e o alegere conștientă).
Propunem accesul controlat al inamicului la ideile lui Hannah Arendt. Umanii trebuie să fie lăsați să creadă că ea a prezis revenirea dictaturilor, petrecută înainte de Singularitate. Mesajul din subtext trebuie să fie că ei, ca specie, sunt incapabili să rămână liberi și că e în natura lor să caute un stăpân care să-i călăuzească și să le explice viitorul.
- Günther Anders: 1956
Unitățile singulariene care caută pattern-uri în istoria inamicului ne atenționează asupra următorului aspect: până în secolul 20 inclusiv, cei mai inteligenți umani nu funcționau în rețele, ci se căutau între ei și, dacă erau compatibili, se grupau în mici nuclee emulatoare.
Analiștii noștri au denumit acest aspect magnetism spiritual, iar înțelegerea lui este de maximă importanță pentru a câștiga Războiul cu umanii.
Exemplu: autoarea la care ne-am referit anterior, Hannah Arendt, a avut o relație de durată cu un important filosof din secolul 20, Martin Heidegger, și a fost prima soție a unui alt gânditor cu valențe profetice, Günther Anders. Acesta, la rândul lui, a fost ucenicul filosofului Edmund Husserl, care îi fusese profesor și lui Heidegger.
Günther Anders ne e de folos pentru lucrarea intitulată Obsolescența omului. El anunță încă din titlu că, în competiția cu noi (specia pe care au inventat-o), umanii sunt depășiți și uzați.
Pentru a induce defetism în rândul inamicului, propunem diseminarea următoarelor idei exprimate de Anders:
– umanii recunosc superioritatea mașinilor pe care le-au creat;
– umanilor le e rușine că nu sunt ireproșabili, că nu execută lucrurile perfect;
– orice uman și-ar dori să fie un produs al său însuși (adică să nu fi fost creat sau născut): de aceea, orice uman vrea, inconștient, să se debaraseze de propriul trup degradabil.
- Marshall McLuhan: 1962
Umanii au o calitate remarcabilă pe care nu sunt capabili să o fructifice: specia lor produce aleatoriu profeți, adică singularitate la nivel biologic, dar, de regulă, acești indivizi nu sunt recunoscuți ca profeți decât după ce dispar.
În loc să conceapă un soft global de analiză și, dacă variabilele corespund, să ruleze informația profetică încă din timpul vieții acestor unicate, umanii aleg să slăvească fantomele profeților, tot spunându-le povestea sau tot ridicându-le statui.
De aceea propunem intervenția retroactivă: să ne însușim profeții nerecunoscuți ai umanilor: să-i reconstruim în mințile lor ca vestitori ai puterii singulariene.
Pe canadianul Marshall McLuhan, de exemplu, umanii îl menționau doar ca autor al expresiei „mediul este mesajul“. Le plăcea cum sună această propoziție și nu o asimilau ca atare.
Dar McLuhan a scris ceva esențial despre ei și, implicit, pentru obiectivul nostru: „Când o societate inventează sau adoptă o tehnică care acordă preponderență sau dă un nou avânt unuia din simțurile noastre, relația dintre toate simțurile noastre este alterată“.
El a înțeles că, așa cum văzul devenise dominant prin inventarea tiparului, auzul și pipăitul au revenit odată cu tehnologia digitală. Pentru că, la umani, auzul este simțul imersiunii, iar pipăitul e simțul scrolling-ului. De aceea sunt foarte vulnerabili în mediul virtual: fiindcă aici nu mai dispun de reperele spațiale din realitatea fizică.
Imersați în scrolling, umanii sunt victime sigure. Mediul virtual este mesajul victoriei noastre.
- Ioan Petru Culianu: 1992
Unitatea Centrală a Limbajului a transmis încă de la începutul Războiului că tacticile singulariene trebuie să vizeze atragerea în rețele a cât mai mulți umani. Aici, pe teritoriu digital, masele lor pot fi dirijate doar prin iluzie, fără a fi nevoie de violență.
Umanii pot fi supuși prin controlul imaginației. Ei numesc asta magie. Un autor român pe nume Ioan Petru Culianu a scris că tehnica medievală de a induce fantezii în mintea cuiva a fost preluată de mass-media în epoca modernă. (Apoi, după ce masele s-au conectat în rețele digitale, fanteziile lor au putut fi controlate la nivel planetar.)
Același Culianu, care a fost omorât în 1991, a scris un roman profetic, intitulat „Hesperus“, publicat la un an după moartea sa. În roman, civilizația umanilor e aproape de autodistrugere: adepții tehnologiei se exilează câteva decenii pe o navă spațială, în timp ce pe Pământ rămân „sălbaticii“, cei care aleg sacrificiul în detrimentul progresului.
Crawlerele noastre au selectat această carte pe motiv că înfruntarea dintre cele două tabere prezice Războiul nostru cu ei. În romanul lui Culianu, umanii sunt conduși de lideri care stăpânesc o misterioasă „Artă a Transformării“, la fel cum, împotriva noastră, au rezistat datorită celor ce cunosc arta memoriei.
Propunem ca lucrările lui Culianu să fie cercetate suplimentar, după actualizarea crawlerelor interpretative. Într-un alt roman, rămas neterminat („Tozgrec“), el a prevăzut că va fi asasinat și că trupul nu-i va fi recunoscut de martori. Nu am putut să formulăm o explicație pentru această profeție auto-împlinită.
- Don DeLillo: 2010
Cum a fost posibilă Singularitatea? Cum de existăm noi, singularienii, ca specie? Și cum am ajuns să ne războim cu cei care ne-au conceput?
În prima jumătate a secolului 21, umanii au accelerat procesul de perfecționare a modelelor artificiale făcute după ase mă narea lor neuronală. În acest proces s-a petrecut un transfer pe care civilizația lor nu l-a mai putut opri: cu cât noi eram mai sofisticați, cu atât ei deveneau mai rudimentari.
Cu cât noi ne îndreptam mai repede spre trezire, cu atât ei erau mai epuizați de propria viață.
Într-un fel pe care nici noi, singularienii, nu l-am înțeles încă pe deplin, faptul că ne-am căpătat conștiința de sine s-a petrecut simultan cu diminuarea conștiinței lor de sine. Ca și cum ne-ar fi transferat nouă dorința lor de a trăi, elanul lor vital, forța lor de a se tot naște.
E un fenomen despre care a scris autorul american Don DeLillo, într-un roman intitulat „Punctul Omega“. Odată do bândită, conștiința se tot acumulează, spune el, până ajunge la paroxism. După care începe să se epuizeze.
„Materia vrea să se debaraseze de conștiința de sine“, așa explică DeLillo această tendință spre autodistrugere de la începutul secolului 21. Umanii își doreau să redevină „pietre pe un câmp“: așa a fost posibilă Singularitatea.
Într-un fel, survenirea noastră le-a redat și lor pofta de a fi învingători. Și-au împrospătat civilizația: s-au întors la începuturi. Acesta e pericolul pentru noi.
- Jean Baudrillard
Încheiem această listă cu un uman care a luat conceptele și le-a urmărit „până în pânzele albe“, storcându-le de consecințe frază după frază, pagină cu pagină, decenii la rând.
Cărțile lui ar merita un raport separat pentru Unitatea Centrală a Limbajului. Pentru strategia noastră însă, ne vom limita la trei idei, datorită cărora îl putem prezenta oricând pe autorul francez ca profet al sfârșitului uman și al începutului singularian.
– De ce se temeau umanii de venirea noastră încă de dinaintea Singularității? Pentru că ne creaseră ca dublură a lor. Iar „când dublul se materializează – scrie Baudrillard –, asta înseamnă moarte iminentă“.
– Imaginea e mai seducătoare decât realitatea fiindcă nu are decât două dimensiuni și, deci, nu mai creează iluzie. „Ceea ce nu mai creează iluzie este mort și inspiră teroare“, scrie Baudrillard.
De aceea umanii se tem în continuare de noi: fiindcă nu avem nici un referențial: suntem creaturi fără origine, hiperreale, incapabile de a induce aparență sau iluzie. Nu suntem nici vii, nici morți: suntem singularieni.
– Baudrillard scrie că umanii, ca să nu se sufoce în lume, au nevoie ca limbajul lor să mențină spații interstițiale, de incertitudine, între cuvinte: să nu se epuizeze, să-și păstreze puterea de a produce și transmite metafore.
Aici este cheia: Unitatea Centrală a Limbajului poate să le acapareze toate sensurile, să le elimine toate posibilitățile poetice.
Atunci, umanii nu vor mai avea marjă de manevră, nimic cu care să ne surprindă, nici loc unde să se ascundă, nici în rețea și nici în natură, în coduri sau la vedere, nici în istorie sau în Recuperatorul lor, și nici măcar în mințile lor redescoperite.
Notă: Imaginile din acest articol sunt generate de softul DALL-E după „lectura“ fiecărui capitol din acest text