Unul dintre cei mai importanți regi ai Franței a fost, fără îndoială, cel de-al paisprezecelea Ludovic, poreclit, cu drag, Regele Soare. Sau Ludovic cel Mare (i se putea spune Cel Mare și Sfînt, pentru că a fost foarte credincios și foarte implicat în viața bisericii. Dar francezii, mai laici, s-au abținut). Dacă ați uitat, vă reamintesc, a avut o domnie foaaaarte lungă, de 72 de ani, trei luni și 18 zile. Bine, dacă a domnit atît, cît a trăit? A trăit în plus cu cinci ani față de cît a domnit.
Pentru că a urcat pe tron la cinci ani, ajutat de mama sa, Ana de Austria, și de nașul său, cardinalul Mazarin. A fost unul dintre cei mai tineri și cei mai longevivi regi ai Franței.
S-a născut cumva neașteptat, după 23 de ani de încercări sterile.
Sărmanul lui tată, Ludovic al XIII-lea, nici nu a mai trăit mult după nașterea fiului (ați ghicit, cinci ani). Pentru că a fost socotit un dar divin, pe lîngă Ludovic i s-a mai pus și numele Dieudonné, adică dat de Dumnezeu.
Fiind o domnie foarte lungă, a fost „cu de toate“. Nu vreau să fac o lecție de istorie, nu că nu mi-ar plăcea, dar adevărul este că nu mă pricep chiar cât aș dori. Voi reține doar lucrurile care nu sînt nici cuceriri (deși jumătate din domnie Regele Soare s-a aflat în război, ba cu unii, ba cu alții, a mai și pierdut, a mai și cîștigat), nici realizări administrative (totuși, nu putem uita faptul că Versailles-ul sau Domul Invalizilor au fost făcute la indicațiile și după gustul său).
M-a fascinat numărul mare de boli de care a suferit acest rege atît de longeviv (pe vremea lui, 77 de ani era un record de viață lungă), că te și miri cum de nu s-a stins de mai multe ori. Întotdeauna, în alaiul său se afla un medic care-i făcea adesea spălături stomacale, purgații, clisme ori îl pansa.
A suferit de tulburări de digestie (era un mare gurmand) poate și din cauza multor mirodenii, a unor trufe nemestecate îndeajuns, a regimului alimentar cu multe grăsimi. Nu l-a ocolit nici guta, variola, tumorile (a avut un teton cauterizat), gonoreea, febra tifoidă (în urma ei a rămas doar cu cîteva smocuri de păr). A avut blenoragie și sifilis, plus tulburări urinare.
L-au chinuit durerile de dinți, iar la o extracție i s-a deteriorat de tot maxilarul superior, astfel încît, adesea, băuturile îi ieșeau regelui pe nas (la propriu). Avea o halenă urît mirositoare, astfel încît în întîlnirile galante purta o batistă parfumată în fața gurii.
A suferit și o operație de fistulă anală, un gest chirurgical experimental pe atunci, pentru care medicul s-a „antrenat“ pe niște deținuți.
Ei, în ciuda acestei imagini a unui suferind demn de compasiune și de milă, Regele Soare a avut o viață socială foarte intensă, a ținut-o din petrecere în petrecere, a încurajat artele, dansul, muzica.
Lui, Regelui care afirma că Statul e el, i se datorează dezvoltarea fără precedent a gastronomiei. Pofta lui de mîncare a schimbat Franța și, pornind din acea perioadă, a împins-o spre maximul rafinament al bucătăriei naționale.
O glumă spune: „E adevărat că bucătăria engleză este fără gust?“ „Dacă este gătită corect, da“. Cam așa era și bucătăria franceză pînă la acest rege nesătul. O bucătărie de subzistență, bazată pe cereale și legume, iar pentru cei bogați, pe carne prăjită cu condimente de tot felul.
În 1651, la opt ani de la urcarea pe tron a lui Ludovic al XIV-lea, se publică La Cuisine Française, adresată „celor mari și particularilor“, în care se oferă rețete noi. Paisprezece ani mai tîrziu apare o nouă carte în care valetul regal descrie cum trebuie să arate o masă pentru oamenii „rezonabili“, alcătuită din douăzeci de feluri, servită în patru părți.
Servitul mesei nu mai este doar un moment pentru a se hrăni, pur și simplu, ci pentru a se desfăta. Regele folosește cîteva sute de persoane care-i prepară masa. Modul în care sînt așezate farfuriile pe masă conține și puțină coregrafie.
Ceea ce am mai reținut din acele vremuri este că regele (acest rege, în mod sigur) era servit în public. (Și noaptea nunții, la curțile regale, într-o perioadă, se consuma în public.) Ante-camera sa, unde mînca alături de soție, copii și nepoți, era plină de spectatori care se înclinau atunci cînd treceau bunătățile prin fața lor. Și toată această admirație se petrecea în tăcere, ca nu cumva să-i distragă atenția regelui de la mîncare.
După cină, urma o altă cină (le souper), pe la orele 22, cînd majordomul anunța: „Domnilor, carnea Regelui“. Există mărturii despre cantitățile îngurgitate de Regele Soare: patru farfurii cu supe diferite, un fazan întreg, o prepeliță, o farfurie mare de saltă, două bucăți mari de jambon, berbec în sos de usturoi, o farfurie de patiserie și, în completare, fructe și dulcețuri (Pantagruel era, și el, francez!).
Pentru a mulțumi burta regală, zeci de bucătari au inventat tot felul de rețete, care mai de care mai rafinate. Iar aceste rețete s-au răspîndit la toate curțile nobile ale Franței. Bucătăria rafinată a umplut mesele bogate.
Pînă în zilele noastre, cînd ghidul fabricantului de anvelope Michelin a început să le judece cu stele.
Și toate acestea pentru că, avea să se descopere la autopsie, Ludovic al XIV-lea avea un stomac dublu.