Întâlnirea de miercuri
Noi așteptăm ziua de miercuri să ne depănăm amintirile,
noi știm numele vechi ale piețelor și ale străzilor, pe toate.
noi nu suntem nostalgici, noi am stat la coadă la pâinea pe
cartelă, pâine de două kilograme tăiată în patru, sau opt.
Noi stăm la o masă într-o cafenea, în ziua de miercuri și îi
chemăm pe cei duși, oricum mai mulți decât cei rămași aici,
schimbăm cărți între noi și nume, suntem aproape rude, deși
nu o putem proba. Le arăt volumul lui Mazilescu din 1969.
Prietenii mei, chirurgi români la N.Y., îmi arată pe iPhone
ultimele lor operații de oncologi abili, îi rog să-mi descrie
librăria lui Ferlinghetti, unde se află și câtă lume răsfoiește
noile volume. Strada care-i poartă numele e mereu însorită?
Eu am cultul creștin, dar și cultul poeziei și al poeților,
dețin pulovărul verde smarald al lui Nichita Stănescu.
Păstrez, așa cred, și pulovărul lui Gregory Nunzio Corso,
printre armurile mele de lână croșetate de Angela.
Beatnikul îl vânduse, lefter, unui telal, i-am cumpărat
shetland-ul oranj la Porta Portese. La Roma, Gregorio
își regăsise mama după 50 de ani. Ea-l părăsise și fugise din
N.Y. la Roma. El, copil, dormea prin stațiile de metrouri…
În pușcărie avu revelația poeziei, n-a fost singurul muritor pe
care l-a ajutat poezia să-și amintească multe nume pierdute,
și multe lucruri care nu mai sunt. Cel care-l imboldea, ,,citește!’’
a fost mai mult Shelley, decât Lucky Luciano, protectorul lui.
O discipolă a lui Luca, medicul grec, ne aduce aminte, miercuri
de miercuri, chipurile și glasurile celor care nu mai sunt cu noi.
Lăudată să fie acum și mereu Memoria!
Ei să-i întreținem lumina, flacăra și gloria!