Platforme electorale. Locul culturii. Totuși, „trăim în universul culturii verbale“.
În orice campanie electorală se fac tot soiul de promisiuni de tipul, cum spuneam, marea cu sarea sau, cu altă expresie, luna de pe cer. Totodată, în anii electorali, politicienii își dezleagă baierele pungii, dau și ce nu au.
Sau, mai exact, dau fără să aibă. Lăsând pe seama viitorului achitarea datoriilor.
În afară de certuri frecvente, imputări reciproce, contestări vehemente, calomnieri ori propuneri cel puțin năstrușnice (cum ar fi credite bancare fără dobândă și case la jumătate sau la sfert de preț), am avut totuși posibilitatea să urmărim și unele programe care conțin teme tratate mai serios, așa cum e de așteptat când e vorba de niște candidaturi la cea mai înaltă funcție în stat: miza pe respectarea legii, pe dezvoltare economică (reindustrializare), un stat pentru toți, fără privilegii pentru unii, ameliorarea sistemului de sănătate, îmbunătățirea situației demografice, infrastructura rutieră și, da, educația.
Veți zice că toate sunt generalități din categoria bunelor intenții, dificil de implementat și toate fac parte mai degrabă din fișa postului unui prim-ministru, misiunea, atribuțiile președintelui fiind altele: reprezintă statul în relațiile internaționale, veghează la respectarea Constituției, mediază între puterile statului, ca și între stat și societate, este comandantul forțelor militare etc.
Oricum, în mai toate proiectele de țară vehiculate sa ajuns, cum observam, până la ideea de educație. Nu este însă prezentă și susținerea pentru cultură. Politicienii noștri s-au obișnuit să nu țină seama în strategiile lor (de fapt, în declarațiile lor, strategii ar fi prea mult să spunem!) de dimensiunea culturală, de parcă aceasta n-ar exista și n-ar conta. Ceea ce, indeniabil, este în detrimentul nostru ca nație.
De aceea ar fi de pus un accent, cred eu: educația este un termen care include un altul nenumit: instruire, instruire școlară, adică învățătură. Fără instruire școlară, educația e de neînchipuit, avea grijă mereu să sublinieze directorul nostru Nicolae Manolescu. Iar instruirea, învățătura te duc la cultură. Un popor cu un grad cultural ridicat este un popor puternic: acesta mi se pare un adevăr banal.
Și, pentru o cultură, literatura în limba națională reprezintă o componentă principală. Căci noi „trăim în universul culturii verbale“, sunt cuvintele aceluiași Nicolae Manolescu. În limbă se tezaurizează aliajul prețios care ne asigură originalitatea/ valoarea/ specificitatea. Mai ales prin operele literare ne făurim o identitate care ne personalizează și ne dă șansa perenității.
De aceea nu obosesc să repet iar și iar (da, știu, e o pledoarie pro domo sua, dar e și în avantajul nostru comun!): susținerea literaturii române trebuie să se afle în centrul oricărui proiect de prezidențiabil; susținerea literaturii române se cuvine să constituie o prioritate pentru oricine vrea să fie conducătorul acestei țări, un conducător care să se distingă prin patriotism și capacitate vizionară. (G. C.)
Manipularea este normalitate
În zilele noastre, manipularea este normalitate. Și e atât de ușor de realizat, la scară mare. Planetară chiar, fără exagerare. Instrumentele care o favorizează țin, desigur, tot de zona internetului, a rețelelor de socializare.
Oricine, de oriunde, se poate transforma într-un centru, într-un emițător de mesaje și, dacă aceste mesaje sunt abil elaborate, ele intră în mințile noastre, ne influențează decisiv, ne schimbă adevărurile, fake-urile devin realitate și realitatea e luată drept minciună.
Am ieșit din epoca de cunoaștere de tip tradițional, când cunoșteam un număr restrâns de oameni, dintr-o comunitate oarecare, de obicei de domiciliu, dar îi cunoșteam pe acei oameni direct, față-n față, în tot ce însemnau ei.
Acum, așa cum constata cineva, cunoaștem o sumedenie de lume, care nu mai e legată de un spațiu anume, cel în care trăim efectiv, ci este localizată peste tot, însă noua formă de cunoaștere este superficială, întrucât cunoaștem doar frânturi (acelea care ne sunt livrate, altele fiind în mod deliberat ocultate), doar anumite părți din ceea ce sunt acele persoane, le cunoaștem după operații de prelucrare, de falsificare a identității lor, în sens pozitiv prin cosmetizare, sau negativ prin demonizare. În atâtea cazuri, un ins este în ochii noștri nu ceea ce este el cu adevărat, ci este acea imagine a lui cu semnul plus sau minus, care ne-a fost indusă într-un fel sau altul.
Primim neîncetat o avalanșă de informații din cele mai diverse domenii, o avalanșă căreia, hotărât lucru, nui putem face față și, de aceea, despre atâtea persoane din spațiul public avem o pre-imagine extrem de inconsistentă și înșelătoare, în funcție de care le judecăm, le clasăm în grabă și greșim.
Cele mai recente exemple – candidații la funcția de președinte în statul român și alți oameni politici.
Iată, Ana Birchall: în mintea multora dintre noi era fixată doar o anumită întâmplare/ imagine cu dumneaei personaj central (scenă falsă, după cum susține doamna Birchall!). Și pierdeam din vedere esențialul: studiile sale de drept în Statele Unite, experiența în activitatea din diplomație și justiție, incontestabila pregătire profesională pentru funcția la care candidează. În câteva apariții am văzut-o la televizor și pe doamna Dăncilă: corectă în exprimare, aducând în discuție opinii de bunsimț, oricum cu totul alta decât pe vremea când candida împotriva celui care a și învins-o; pe atunci, în acel candidat aveam deplină încredere, îl priveam cu speranță, pentru ca apoi, devenind președinte, să ne dezamăgească repetat.
E de amintit și cazul altor candidați la președinție, Kelemen Hunor sau Cristian Diaconescu. Ca și Ana Birchall, și ei se dovedesc convingători ca nivel intelectual, ca vedere și cuprindere a întregului, ca stăpânire a domeniului pe care doresc să-l coordoneze, dar, deși discursul lor i-ar recomanda pentru vârful clasamentului, ei strâng foarte puține procente în sondaje. E de mirare? Nu. Căci nu au partide/ forțe puternice în spate, care să-i propulseze și să le creeze o hiper-imagine publică. Alegătorii nu votează având în vedere calitățile personale reale ale celor care le cer votul, ci se încred în guralivii care n-au nicio soluție, dar le promit cu seninătate marea cu sarea.
În mod cert, arareori cetățenii de rând sunt în situația să voteze în cunoștință de cauză. Căci le sunt servite/ propuse/ prezentate surogate ale diverselor persoane, nu persoanele însele. Diverși profesioniști în astfel de acțiuni de iluzionism social sau instituții întregi specializate construiesc fantoșe, pe care alegătorul naiv și fatalmente neinformat le ia de bune când sunt rele și de rele când sunt bune.
Mai avem câteva zile și vom merge la urne: vom vedea dacă ne vom lăsa sau nu încă o dată înșelați. (G.C.)
Noutăți editoriale Toamna este un sezon rodnic pentru casele noastre de editură. Astfel, Editura Polirom este prezentă pe piața cărții cu un număr mare de titluri din domenii diverse, de interes: Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri de Varujan Vosganian, ediția a II-a, apărută în Colecția Top 10.; Furtuna barocă. Poemul unei epoci de Bogdan Suceavă, în Colecția Eseu & confesiuni; Cărțile de Mihai Șteț, în colecția Ego proză; O istorie a lumii în 47 de granițe. Poveștile din spatele liniilor de pe hărțile noastre de Jonn Elledge, traducere din limba engleză de Petru Iamandi; Case dezmățate de Colin Barrett, traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară; Nopțile reci ale copilăriei de Tezer Özlü, traducere din limba turcă de Luminița Munteanu.l Am primit câteva volume noi și de la Editura Limes: Mă voi întoarce de Andreas Wellmann (versuri, prefață de Mircea Petean); Șoricei albi (versuri) de Victor Țarină; Horizont um den Hals / Orizont în jurul gâtului de Günter Ullmann (Gedichte / Poezii, traducere din limba germană de Ioan Milea); Erst dann / Abia atunci de Jürgen Fuchs (versuri, ediție bilingvă, traducere din limba germană de Ioan Milea).l Câteva apariții editoriale recente și de la editura ieșeană Junimea: Critica de direcție – Inelul. Mărimi scalare (volumul II) și Critica de direcție – Inelul.
Deschideri vectoriale (volumul III), ambele volume sub sem nătura lui Adrian Lesenciuc; Lucian Blaga profesor și mentor de Anca Sîrghie; Dansul înge rului păzitor de Costică Ciocan (versuri, cuvânt însoțitor de Nichita Danilov); și o surpriză, Eugen Uricaru în ipostaza de poet cu volumul Un fel de a fi.
Alte titluri:
Nietzsche sihastrul din noi de Ion Fercu (Editura Academiei Române, colecția Biblioteca de filosofie); Pagini de haibun/ Haibun Pages de Ion Codrescu (Editura Eikon);
Mici insule fără verdeață de Vlad Alui Gheorghe (versuri, Editura Tracus Arte);
Strada mansardelor părăsite de Maria Grădinaru (versuri, Editura Neuma)
Și un tom de o factură specială:
Personalități militare doljene de Gl bg(r) Dumitru Băluță și Col(r) dr. – medic Nicolae Cheiță. Între per sonalitățile de ieri și de azi portretizate în carte, de la Ioan Argetoianu la Valter Mără cineanu și Nicolae Vulovici, îl regăsim și pe Dan Mischianu, medic militar urolog, profesor universitar, general maior, care este un prieten și un cititor consecvent al revistei noastre. Lectură plăcută! (Cronicar)