Gând prenatal în detaliu răpitor
1
Frumos este tavanul mărit aproapele
meu închipuirea mea
mlaștină trecătoare în care mă afund puțin
câte puțin cât să-mi conștientizez dispariția
trupul prădalnic are nevoie de sămânța
roditoare de leagănul vieții
apă limpidă care astâmpără setea omului
uscățiv trecător
seră primitoare protejând degenerarea
naturii – grasă nimicnicie –
în mișcări alese de păpușar duc la gura
care a rostit învățături cenușa aburindă
a trupului meu
repulsie exersată prin scurte exerciții
de luciditate dulceagă
numele îmi va fi Lucyan zis Mărturisitorul
voi locui pe malurile unei ape repezi și tulburi
ani am tot mai puțin de trăit zilele singur
le voi număra după mersul lucrurilor
cu ajutorul urmelor lăsate de unghii
pe frunza fragedă de leuștean
ea crește voioasă în trestăria comunității
satir născut în captivitate
în sudice odăi mediteraneene: Argos?
Nemeea? Erimant?
distonocalmul alb ca varul mă face să știu
că în curând nu voi fi așezat
în mormânt folosit și de alții
înghit un pumn mare de pământ și mi se
face rău îl vomit înapoi
la lumina biruitoare a zilei bulb canceros
în sânul femeii care știe să evite
ochiul curios este traiul meu de acuma
vârf ascuțit de prăpastie pe care și-a făcut
cuib folositor bufnița tânără
ghearele ei sunt degetele mele de la mâna
care scrie în dorința instinctivă
de a modela rarul peisaj înconjurător
după chipul săpat adânc
în masivul de calcar al înfrângerii
redat fidel pe partea nevăzută a podului
cea cu fața spre râu.
2
În prima noapte cu lună plină voi crede
într-o altă lume care să-mi aparțină
doar mie și bunului Mărturisitor
voi sta de vorbă cu păsările pe limba mea
voi crede în om și măreția lui
dar știu: mă nasc bătrân urât și nebun
veți da de mine urmând cu înțelepciune
firicelul de sânge cald
printre tufișurile de ferigă fragă și afin
holboșenesc
minunați-vă în fața celui îngropat ghemuit
încorsetat de frânghii vegetale
agresat de cârtița dementă
el e îngerul ce izbăvește tot ceea ce mișcă
și învie în jurul lui
secreție duioasă pentru viitorime
în marsupiul comod al realității
făt protejat de cariul neputinței și molia
primejdiei
„deliciile tristei mele vieți orășenești
se împlinesc cu fiecare încercare de supraviețuire”
spun și-mi înfig cu sete palmele și tălpile
în cuiele sfinte
frumoasa lor așteptare de a îmboboci
germinativ în carne de a se îmbolnăvi de ea
veninul geme pe mici porțiuni în bulboane
precise pietrele pe care calc le aburesc
la respirație înceată dar sigură ele au prins
rădăcină și floare prejudecăților
reprezintă frumosul din natură când urlu
de durere în jur trebuie să fie
lumină liniște și dezordine cosmică
întorc fața obiectelor folosite de mine
în timpul vieții de odinioară
ele se alterează se înnegresc devin
insuportabile
mică picătură de puroi înrădăcinată
pe sticla eprubetei neantizate veșnic
„ești bogăția acestui oraș nobil” îmi spune R
în hol în timp ce așteaptă înfrigurată
ora de meditație fumând o țigară wincester
penumbra îi eterează conturul într-un
hașurat detaliu răpitor.
Un roșu boboc de gladiolă era nebunia
în clipa aceea unică.
3
Turpitudinea zilei îngrașă microbul
amărăciunii repetat și în salturi
într-o dialectică rară se dezvoltă
răsfățatele simțuri
reflexele mărunte se precipită sub
greutatea atomilor din anii mei cei buni
în care rătăcitul adresa norodului înțelesuri
de supunere laudă și îndemn
prin trupul încă tânăr bestia muncea
cu râvnă galeria principală
când îndepărtata mare își trimise un val
până aici în Oradea
o binefacere a sudului pentru palmele
înroșite de fragii domestici
ca pe un creion chimic am ascuțit țeava
puștii
am înfipt-o cu bravură în spatele unui
cărăbuș și m-am simțit un ucigaș
în tot mileniul acela o lepră dospită
în ziua aceea
prin pereții gelatinoși ai căminului
au apărut implorând mâini întinse
„bunule geometru izbăvește-ne prin scrisul
tău” și prin haosul cosmic
a înverzi negrul manifest.
4
Ied fiind în lapte am căzut pe drumurile
întortocheate ale Parnasului
când s-a arătat trismegistul strălucitor
viclean minunat învăluit
în cețurile muntelui Kilene
i-am pupat curelele sandalelor înaripate
porțiunea aurită a caduceului șerpesc
i-am ascultat chitara strunită cu milă
am îngenuncheat în fața locului însemnat
amuțit în universul imediat în lumea
îndepărtată de far de măslini de corăbii
cu mâinile îmi făceam ieșire largă la mare
călărind broasca țestoasă
din carapacea ei doream să cioplesc idol
nou pentru omenire nouă
„meștere sol al viziunilor umane despre
creație și moarte pe un pământ
tot numai floricele frumoase și iarbă grasă
cum răspund cei nevăzuți dar ascultați
mesajelor mele ascunse?” am îndrăznit
lângă turmele și cirezile ocrotite și îndestulate
cu mâinile mele
un altfel de anabasis furișat modern fecund
și plin de culoare
atunci ființarea din trupul călduros al
trecutului zeu a aruncat o umbră benefică
asupra poemului meșteșugit cu unelte
inginerești după o pândă istovitoare
din spatele obiectelor de uz divin
(din spatele tronului mai ales)
m-am năpustit asupra lui l-am pleznit
cu instinctele renăscute peste fața
bătută de vânturi și ploi
l-am iubit ca pe un demon virgin prin
verdeața atletică a palestrei
în văzul copilașilor grămătici incestul
a semnificat o teofanie a zilelor noastre de pe urmă
urâți-mă voi oameni pentru faptele
nelegiuite spurcate dar mărturisite
iubiți-mă voi zei pentru ruga la patronul
exercițiilor fizice și imnice
ciclic posedă-mă trismegistule ca
pe o vampă plăcută de cartier proletar
„o, norocosule preafericitule postumele
din omul care ai fost bunătăți încarnate vor ajunge!”
s-a șoptit cu blândețe în stația de tramvai